Nu mai ploua cu sinucigasi pe Wall Street ca in anul negru 1929. Milionarii faliti nu se mai arunca de la etajele de sus ale zgarie-norilor dupa teribila noapte de luni spre marti. Care pare a fi totusi inceputul unei degringolade de proportii pe toate pietele financiare mondiale, poate chiar semnele ce anunta acel Big One, marea catastrofa a sistemului. Ca dovada, banca centrala americana, initial insensibila la necazurile falitei banci Lehman Brothers, a injectat 85 miliarde dolari "proaspeti" ca sa salveze de la faliment grupul de asigurari AIG. Alte zeci de miliarde fusesera injectate in alte banci si probabil ca se va continua pe aceasta linie. Brusc, guvernele cele mai liberale, care nu ar fi intervenit nici in ruptul capului in libera circulatie a capitalurilor, incep sa realizeze proportiile dezmatului rezultat din jocul dement al speculatiilor financiare.
Iar autoritatile moscovite si cele de pe pietele asiatice procedeaza la fel: scot pe usa din dos a bancilor nationale bani publici ca sa astupe gaurile din bancile private. Caci, daca n-o fac, poate fi si mai rau. Asa ca avem parte de marele paradox postmarxist: guvernul Statelor Unite nationalizeaza!
Dar tot nu va ploua cu sinucigasi pe Wall Street ca in anul de referinta 1929! Nu se mai poarta sinuciderile fiindca nu se mai simte nimeni vinovat suta la suta. Sistemul si-a elaborat perversitatea absoluta care il face incontrolabil, inexplicit si nedefinit. Sigur, bosii prinsi ca au deturnat fonduri sau au incalcat grosolan regulile jocului sunt bagati la zdup. Cativa, de forma si de ochii lumii… Altminteri insa, orice dezastru financiar e considerat doar ghinionul unui risc asumat, in cursa pentru profit, care de multa vreme a trecut la viteze exponentiale.
Sangele economiei mondiale nu mai este productia de bunuri, ci ventilarea finantelor. Nu conteaza ca milioane de indivizi marunti, cu biete economii puse la ciorap, isi vad viata distrusa peste noapte, dupa ce ipoteca locuintei lor a fost vanduta si speculata de mai multe ori, pana s-a dematerializat. Conteaza doar statisticile, ritmul abstract al cresterii productivitatii globale. Conteaza, in primul rand, bilantul perezentat actionarilor, care nu poate fi decat pozitiv, la superlativ. Altfel e drama, cad capete de directori. In felul acesta, lacomia se disperseaza, se impersonalizeaza. Nici conducerea nu e vinovata de faliment, nici actionarii de presiunile puse pe aceasta conducere. Ambele parti au deja marje de siguranta confortabile, acele "parasute" financiare care le asigura depagubiri colosale chiar si in cazul pierderilor.
Altminteri, omul de afaceri de astazi s-a debarasat de romantismul "responsabilitatii", de ornamentele baroce ale demnitatii. Totul este un joc in care valoarea muncii mai mult incurca regulile ludice sau se considera ca le limiteaza flexibilitatea. Pentru el, "produsul" este, in primul rand, valoarea financiara aruncata in combinatiile speculative, in transportul fictiv de sume ce jongleaza cu diferentele de fus orar sau cu ecourile pe care le produc evenimentele actualitatii. De ce sa se sinucida cand jumatate din beneficiile intreprinderilor americane provin din operatiuni pe pietele financiare, nu din productivitatea reala de bunuri? De sinucis se sinucid doar taranii indieni, care nu reusesc sa-si achite datoriile facute pentru cumpararea unui tractor sau a unor saci cu seminte din care obtinusera doar o recolta mediocra. O epidemie de sinucigasi pentru cateva mii de rupii s-a constatat de cateva luni in aceasta trista Indie. Dar nu si la New York, ceea ce nici nu e de dorit.
Se sinucide in Franta, de asemenea, un mare economist, André Gorz, impreuna cu sotia, poate si fiindca la 84 de ani voia sa evite mizeriile ce decurg dintr-o boala incurabila. Dar lasa un testament teribil in care denunta dementa la care a ajuns capitalismul, sistem ce nu mai investeste in productia de bunuri nici atunci cand are castiguri uriase. "S-a constituit o industrie financiara tot mai mult specializata in arta de a face bani vanzand sau cumparand doar diverse forme ale banilor. Banul a devenit singura marfa pe care industria financiara o produce prin operatiunile din ce in ce mai riscante si din ce in ce mai scapate de sub control pe toate pietele financiare. (…) Economia reala devine astfel un apendice al bulei speculative intretinute de aceasta industrie financiara. Pana in momentul inevitabil in care aceasta bula (basica de sapun!) plesneste, antrenand bancile intr-un faliment in serie, amenintand cu prabusirea intregului sistem mondial de credite, si cu prabusirea economiei reale…"
S-ar parea ca ne aflam in plin diagnostic.
