La noi, comicsurile sunt prea puţin cunoscute, în general sunt confundate cu benzile desenate ori cu portretele caricaturizate. Sunt puţin cunoscute şi din cauză că puţini desenează comicsuri. Apoi, neexistând o tradiţie, avem puţini pasionaţi de comicsuri, şi ei aflaţi la început de drum.
Pe Toma şi pe Sergiu îi puteţi vedea în cluburi, în show-uri de stand up şi, mai nou, în postura de autori de comicsuri. Cu mai bine de trei ani în urmă, cei doi au început să posteze pe net comicsuri, iar la începutul verii au publicat şi un album. Primul dintr-o viitoare serie, mi-a spus Toma. Mai multe în interviul de mai jos, alături aflându-se câteva imagini din album.
Ce înseamnă comics?
Toma Alexandru: Termenul e preluat, la noi nu există un termen bine definit pentru comicsuri, există doar bandă desenată, care nu prea se identifică cu comicsul. Banda desenată e ca un serial, iar când spunem asta toată lumea se gândeşte la Pif şi Hercule, de exemplu. Iar caricaturi sunt fie cele pe care le vedem în ziare, fie faţa unui individ caricaturizată. Neavând un termen în limba română, i-am spus comics. Plus că banda desenată nu presupune şi umor.
Fiecare carte ascunde o poveste. Care e povestea acesteia?
Sergiu Floroaia: Noi am început făcând stand-up, împreună evident. În această perioadă, am scris mai multe glume, care nu erau destul de clare sau destul de bune pentru stand up, pentru scenă. Vorbesc de glume care, pentru efect, aveau nevoie de ilustraţie, aveau nevoie de un ajutor vizual. Acele glume le-am pus pe net şi aşa am început. Acele glume, cu care n-am fi obţinut o reacţie pe scenă, le-am transformat în comicsuri.
Faceţi asta de vreo doi ani.
S.F.: În februarie am aniversat trei ani de când scriem comicsuri şi le postăm pe comics.cevamarunt.ro.
Este strict proiectul vostru?
T.A.: Da, eu am desenat dintotdeauna şi-mi place foarte mult. De fapt, îmi place mult exact ceea ce vedeţi în carte. A fost o coincidenţă foarte fericită că l-am întâlnit pe Sergiu, cu care mă înţeleg bine, cel puţin pe parte de umor.
S.F.: Nu avem exact aceleaşi gusturi, dar ne înţelegem, colaborăm bine.
T.A.: Comicsurile sunt făcute în felul următor: eu le desenez după textele scrise de persoanele cu care colaborăm. Dar, da, mie şi lui Sergiu ne aparţine ideea de a face comicsuri. Şi cu noi mai colaborează Paul şi Dan. În carte, sub fiecare imagine, sunt două nume: cel care a scris textul şi cel care l-a desenat. Nu toate sunt desenate de mine.
Cartea a fost publicată din banii voştri?
T.A.: Da. E făcut de mine în garaj, cum se spune. Nici o editură nu a vrut s-o publice, e un produs de nişă deocamdată. Nu numai comicsurile, ci şi volumele de bandă desenată. Toţi care au scos astfel de culegeri, fie au suportat cheltuielile, fie au avut o relaţie, fie au avut ca target copiii şi în astfel de cazuri e mai uşor. Desenele noastre nu sunt pentru copii. Pentru carte am făcut o selecţie dintre cele existente pe site, plus câteva comics-uri făcute special pentru print. Intenţionăm să mai scoatem, însă depinde de felul cum va fi primită această cărticică.
Unde o găsim?
S.F.: În primul rând la noi pe site. Mai e disponibilă, tot online, pe www.tu.ro, un site cu care noi colaborăm de mai mult timp. Apoi, la librăria Jumătatea Plină, o librărie doar de comics books, pe perioada Muzeului Benzii Desenate se află la MNAC, şi lista se va mări, suntem în discuţii cu mai multe librării.
Personajele sunt foarte interesante. Îţi aparţin?
T.A.: Când am început să discutăm despre comicsuri, ele au fost prima problemă: să facem nişte personaje uşor de recunoscut şi să nu semene cu altele, normal. De-a lungul anilor, s-au schimbat, cum era şi firesc. Atunci eram la început, acum desenez mult mai uşor, mult mai bine şi mult mai des. Sunt câteva personaje care se repetă, personaje care au şi nume, Ducu, Cristi şi Anca (de fapt, e un tip, cel cu părul creţ). Sunt câteva serii de comicsuri care se bazează pe acelaşi personaj, cum ar fi cele cu incredibila girafa, dar nu au vreo legătură, nu e o serie, e doar un personaj care se repetă.
Spune-mi mai multe despre comicscuri în România.
T.A.: Fenomenul nu prea e răspândit la noi. Ne ştim între noi. Ca şi în stand up, ne ştim toţi şi suntem la început. Există „Istoria benzii desenate româneşti” de Alexandru Ciubotariu şi Dodo Niţă, dacă vreţi să aflaţi mai multe, autorii au acoperit tot ceea ce a presupus banda desenată în România. Mai există revista „Comics”, Octav Ungureanu se ocupă de ea, iar la revista aceasta colaborează cam toţi cei care fac comicsuri la noi.
Cine v-aţi dori s-o cumpere?
T.A.: Aş vrea s-o cumpere toată lumea, evident, ca să ne rămână nişte fani. E ca în stand up, ori ca în orice formă artistică, trebuie să-ţi găseşti nişte fani, ei să te găsească pe tine, să ai pentru cine să desenezi, să munceşti. Pe site, evoluţia a fost constantă, dar foarte greoaie. Nu a existat o explozie, totul a mers încet-încet, acum avem câteva sute de vizitatori pe zi. Ca target, dacă vrei neapărat să-ţi spun, persoane între 18 şi 34 de ani.
Ce fel de umor ne place?
T.A.: E foarte greu de zis. La un moment dat, pe site, aveam ocazional un invitat, care făcea comics-uri. Nu prea a ţinut că nu e deloc uşor să faci umor şi am observat că nu foarte mulţi se pricep. E uşor să fii amuzant la masă cu prietenii, dar asta nu înseamnă că e uşor să faci umor. Noi nu le trântim pur şi simplu pe hârtie, le scriem, le discutăm, încercăm mai multe variante până iese fraza „bună”, până iese o glumă.
Ce-ţi trece prin cap când le faci?
T.A.: Sergiu le scrie, eu trebuie să le desenez. La final e o surpriză şi pentru el, pentru că şi el când le scrie are o imagine în cap. Normal, când încep să desenez, aleg acele glume care-mi plac şi mie, unde subiectul îmi dă de desenat (la unele glume fie e prea mult de desenat, fie prea puţin). Într-un comics trebuie să existe un echilibru între desen şi glumă. Dacă e prea mult dintr-unul, nu mai este ceea ce vroiam să facem la început. Adică, pot desena un singur om, cu o bulă, dar nu e ceea vreau. Mie îmi place acest stil, acest mariaj între desen şi glumă. Nu văd care-ar mai fi rolul meu, dacă gluma poate fi spusă şi fără desen.
S.F.: Eu, de exemplu, iau o situaţie banală şi mă gândesc apoi cum o pot transforma într-una absurdă şi amuzantă.
Odată cu cartea, aţi publicat şi o broşură. Ce-i cu ea?
T.A.: Cu ceva timp în urmă, un tip pe care-l cheamă Scott McCloud, un fel de părinte al comicsurilor, a scos mai multe cărţi despre cum se fac. Cine vrea să înveţe, trebuie neapărat să le citească. Apoi, acesta şi-a provocat un prieten să facă un comics, o poveste ilustrată, de 24 de pagini în 24 de ore. Ideea a fost preluată de alţii şi anual se întâlnesc mai mulţi autori de comicsuri pentru o zi, pentru a ilustra o poveste de 24 de pagini, în 24 de ore. Întâlnirile acestea au loc în toată lumea, nu sunt organizate de o firmă anume, pur şi simplu se întâmplă. Nu este un concurs cu premii, ci doar o provocare cu tine însuţi. La noi, o astfel de întâlnire a organizat Veronica Solomon anul trecut, a adunat mai mulţi oameni, printre care şi eu, iar broşura este rezultatul a ceea ce am făcut atunci în 24 de ore.
