15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialNu e banc: Dan Şova toarnă asfalt spre Palatul Snagov pentru premierul...

Nu e banc: Dan Şova toarnă asfalt spre Palatul Snagov pentru premierul chinez Li Keqiang

O hotărîre de Guvern (HG) din 14 noiembrie a.c., aparent banală, ascunde de fapt tradiţia românească a cosmetizării infrastructurii pe ultima sută de metri înaintea vizitelor oficiale. De data aceasta, însă, nu este vorba de vizita marelui cîrmaci, ci de a unui alt lider comunist: premierul chinez Li Keqiang.

Dan Şova ia la Guvern drumul dintre Ciolpani şi lacul Snagov

HG 881 din 14 noiembrie a.c. are o descriere stufoasă: se referă la “preluarea si darea in administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructura si investitii straine a unui sector de drum judetean, situat in judetul Ilfov, trecut in domeniul public al statului, precum si incadrarea acestuia in categoria functionala a drumurilor de interes national, in vederea realizarii de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania P S.A. a activitatilor de interes national in domeniul administrarii drumurilor nationale”.

Articolul 1 al HG 881 vine cu nişte clarificări: “Se aproba preluarea unui sector de drum judetean, avand datele de identificare prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare, trecut din domeniul public al judetului Ilfov in domeniul public al statului prin Hotararea Consiliului Judetean nr. 87 din 8 noiembrie 2013, si transmiterea acestuia din administrarea Consiliului Judetean Ilfov in administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructura si investitii straine, precum si incadrarea acestuia in categoria functionala a drumurilor de interes national, in vederea realizarii de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania J S.A. a activitatilor de interes national in domeniul administrarii drumurilor nationale, in conditiile legii.” Conform anexei invocate în acest articol, este vorba despre Drumul Judeţean 101 M între comuna Ciolpani (km 0+000) şi lacul Snagov (km 4+600), unde se intersectează cu Drumul Judeţean 111.

Explicaţia: se toarnă asfalt pentru premierul chinez şi înalţi oficiali europeni

De ce a decis Guvernul ca un drum judeţean de cîţiva kilometri al Ilfovului să devină “de interes naţional”? Răspunde Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov: “E drumul care, din DN 1, duce către Palatul Snagov. CJ Ilfov nu l-a prins la investiţii în bugetul pe acest an şi drumul e destul de deteriorat, dar pe acest drum vor circula oficialii care vor participa la Forumul Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est”. Aşadar, a explicat Petrache, Guvernul şi-a asumat sarcina reparării drumului: “Drumul este în domeniul public al judeţului Ilfov, aşa că nu se puteau investi sume decît de la CJ Ilfov, de aceea a fost nevoie ca, printr-o HG, să treacă temporar în administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructura si investitii straine al Guvernului. Acest drum, însă, va reveni la Ilfov după reparaţii”. Costul lucrării ar putea ajunge la două milioane de lei.

Megaforum de afaceri la Bucureşti cu 1.000 de afacerişti şi oficiali

Conform agenţiei de presă Mediafax, premierul chinez Li Keqiang va fi prezent în România la finalul lunii noiembrie. “Li va efectua o vizită oficială în România şi va participa la o întâlnire a liderilor China – Europa Centrală şi de Est (ECE), la invitaţia premierului Victor Ponta, a declarat într-o conferinţă de presă Qin Guang, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Xinhua.

În timpul vizitei în România, Li se va întâlni sau va discuta cu lideri români şi va planifica împreună cu aceştia cooperarea dintre cele două ţări, pentru a promova o dezvoltare sănătoasă şi stabilă a relaţiilor bilaterale, a adăugat oficialul chinez. Oficialul a precizat că vizita va avea loc în perioada 25-29 noiembrie, când premierul chinez are de asemenea programată o deplasare în Uzbekistan, unde va participa la o întâlnire a premierilor statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai.

La reuniune vor fi prezenţi aproximativ 1.000 de reprezentanţi ai sectorului privat, public şi de stat din China, România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Albania, Letonia, Lituania şi Macedonia”, notează Mediafax.

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă