25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNu am negociat şi nici nu vom negocia cu Adrian Mititelu

Nu am negociat şi nici nu vom negocia cu Adrian Mititelu

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că nu a nego­­ciat şi nici nu va negocia cu finanţatorul Adrian Mititelu pe marginea revenirii clubului Universitatea Craiova în competiţie ca urmare a deciziei de luni a Curţii de Apel Bucureşti.

„Presupusul barter (8 milioane de euro, plus câţiva jucători) propus, chipurile, de FRF domnului Adrian Mititelu nu reprezintă altceva decât o minciună sfruntată. Nu a existat, nu există şi nu va exista nici o negociere între Federaţia Română de Fotbal şi persoana men­ţionată mai sus. Se cunosc prea bine punctul de vedere al preşedintelui FRF şi hotărârile Adunării Generale a FRF din 14 mai. În rest, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa”, se precizează pe site-ul FRF.

Mircea Sandu a declarat pentru Radio Dolce Sport  că nu are idee cine este Lia Olguţa Vasilescu, actualul primar al Craiovei, care a sărit în apărarea lui Adrian Mititelu. „Actualul primar, care, până la urmă, ce e?! Un primar la 250.000 oameni… Că a sărit. E posibil să se pronunţe aşa?!  Zice… mă duc şi răstorn cu sus-n jos federaţia! Păi, cine eşti, bă, tu? Păi, bă, federaţia este o instituţie imensă, faţă de un primar care este un primar într-un cătun! Cine e primarul ăsta?!”, s-a exprimat Mircea Sandu.

Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011.

„Instanţa dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce priveşte excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile”, a anunţat, luni, judecătoarea Diana Bulancea. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă