Nu mai am chef să votez politicieni care n-au chef de inundații, de investiții, de bun-simț, de dialog civilizat și, în general, de muncă în slujba celorlalți. M-am săturat să fiu mințit, prostit, manipulat și furat în fiecare zi.
Inundațiile recente au scufundat și ultimul petec de speranță pe care-l mai nutream despre cine ne conduce. Nu mârlănia colocvială a prim-ministrului României m-a frapat cel mai tare. „Mă“, „fă“, „bă“ și altele asemenea fac parte dintr-un repertoriu oarecum generalizat în care politicienii noștri reușesc sistematic să confunde lipsa de prețiozitate cu lipsa de respect. Abia replica următoare către ministrul Apelor m-a lăsat mască: „aveai chef de niște inundații?“. Și mască am rămas, pentru că n-am găsit niciun sertar în care să pun formularea asta.
M-am lămurit abia la câteva zile după acest episod, când am fost martor la un altul. Se petrecea într-un oraș sărac, undeva în România. O companie mixtă a sprijinit în ultimii ani, cu sume considerabile, proiecte sociale ale primăriei (parcuri, școli, grădinițe etc.). Acum, o delegație de la vârful companiei, formată din aproximativ zece români și străini, venea în vizită la primărie, pentru lansarea celui mai nou proiect, construcția unei clădiri pentru servicii sociale ce avea să fie donată, la terminare, primăriei. În ușă, primarul dădea mâna, oarecum absent, cu oamenii care intrau, disciplinați, pe rând. După câteva strângeri de mâini, edilul dă ochii peste cap și zice: „Bă, frate, da’ mulți mai sunteți!“.
Citește continuarea textului în Revista 22.
