19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNoul Nissan Note, lansat în România. Vezi preţul de pornire

Noul Nissan Note, lansat în România. Vezi preţul de pornire

Nissan Note a ajuns şi în show-roomurile din România la începutul acestei săptămâni, el fiind disponibil la un preţ care porneşte de la 13.600 euro. Modelul de clasă mică debutează în România, după ce în luna martie a acestui an a fost lansat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva.

Noua generaţie a lui Note vine cu o serie de îmbunătăţiri şi tehnologii, o parte fiind preluate de la modelele Juke şi Qashqai, potrivit companiei. Note beneficiază de sisteme precum Blind Spot Warning (avertizare unghi mort), Lane Departure Warning (avertizează când maşina părăseşte involuntar banda), Moving Object Detection (detectare a obiectelor în mişcare).

Citeşte şi NOUL Nissan Note, clasa mică sub ASEDIU! Vezi cum arată (FOTO-VIDEO)

Toate aceste funcţii, cunoscute sub numele „Nissan Safety Shield”, sunt posibile datorită sistemul de monitorizare video AVM (Around View Monitor), consacrat mai ales la Nissan Qashqai. Sistemul se bazează pe patru camere video, care oferă vizibilitate la 360 grade în jurul maşinii. Tot la nivel de sisteme noi, Nissan Connect reuneşte pe o singură interfaţă tactilă, un ecran de 5,8 inci, funcţia de navigaţie prin satelit şi conectivitate Bluetooth, respectiv iPad/iPhone.

Nissan Note face parte din clasa mică, însă lungimea sa de 4,1 metri şi un ampatament de 2,6 m, la fel ca la generaţia precedentă, fac habitaclul destul de generos pentru pasageri. Tot la nivelul confortului există şi pachetul Family, ceea ce înseamnă că printre altele bacheta spate se poate trage mai în faţă pentru un spaţiu destinat bagajelor, mărit, de la 295 litri, la 381 litri. 

„Micul” Note sub capotă

Sub capotă, Nissan Note vine cu trei versiuni de motorizări: benzinarele de 1,2 litri (80 CP), respectiv versiunea supraalimentată, DIG-S (98 CP), a aceluiaşi motor şi un turbodiesel de 1,5 litri (90 CP), care va avea şi cel mai mic consum, de 4,3 litri/100 km. Benzinarele au doar 3 cilindri şi folosesc tehnologia cu 12 supape.

Noul Note este disponibil cu două opţiuni avansate de transmisie: o cutie manuală cu cinci trepte şi una opţională CVT (cu variaţie continuă) automată, pentru motorul de 1,2 litri DIG-S. 

Geraldine Ingham, chief marketing managerl Nissan Europa declară că „Note îndeplineşte un rol foarte important în gama Nissan, combinând design-ul inteligent cu tehnologii care nu au fost disponibile până acum în segmentul B. Am folosit design-ul şi inovaţia pentru a oferi tehnologia premium la preţuri accesibile.”

Modelul are parte de patru versiuni de echipare: Visia, Acenta, Concet şi Tekna. Printre dotările standard se numără şi sistemul Start/Stop al motorului, şase aribaguri, cruise control sau limitator de viteză.

Nissan Note a fost conceput de echipe din Spania şi Marea Britanie, ale Tehnic Nissan Europa (NTCE), el intrând în producţia la uzina britanică din Sunderland.

În perioada 24-28 octombrie Nissan organizează Ziua Porţilor Deschise în reţeaua sa de dealeri parteneri, potrivit Nissan România. Persoanele care vor efectua un test-drive cu noul Note vor intra în tragerea la sorţi pentru un week-end la volanul noului model. 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă