25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNoua zile de teatru

Noua zile de teatru

21 din cele mai bune spectacole ale anului, cinci montari ale debutantilor, cinci spectacole de opera si trei montari dupa piese de Eugène Ionesco pot fi vazute anul acesta in cadrul celei de-a 19-a editii a Festivalului National de Teatru.

Festivalul, care se desfasoara intre 31 octombrie si 8 noiembrie, debuteaza sambata cu o versiune scenica a piesei "Cantareata cheala", montata de celebrul dramaturg si regizor francez Jean-Luc Lagarce. Este un spectacol care a avut premiera in 1991. Pentru a marca data la care dramaturgul, decedat  la 38 de ani, ar fi implinit 50, echipa sa a refacut identic spectacolul care a reprezentat unul dintre marile succese ale lui Lagarce.

Montarea companiei  Cie Les Intempestifs cu piesa lui Eugène Ionesco este, anul acesta, si singurul spectacol din strainatate invitat in festivalul care sta si el sub semnul crizei economice. Cu un buget drastic redus fata de anii anteriori, FNT a apelat in 2009 la intelegerea teatrelor si a artistilor implicati. Actorii au fost nevoiti sa renunte la onorarii, iar teatrele au trebuit sa isi plateasca singure transportul spectacolelor la Bucuresti.  

Ionesco… pe scandura si radiofonic

Cum in 2009 se implinesc 100 de ani de la nasterea dramaturgului Eugène Ionesco, festivalul are o sectiune speciala dedicata acestuia. Sectiunea "Focus: Ionesco Event" cuprinde doar trei montari, data fiind si lipsa de cooperare a fiicei dramaturgului, Marie France Ionesco, detinatoarea drepturilor de autor, cu teatrele romanesti. In afara de montarea lui Lagarce, "Cantareata cheala" va mai putea fi vazuta in doua variante: una in germana (montata de Alexadru Dabija la Teatrul German de Stat din Timisoara) si una in romana (montata de Tompa Gabor la Teatrul National din Cluj).

Pentru prima oara participant in cadrul FNT, Teatrul Radiofonic va incerca sa suplineasca lipsa lui Ionesco de pe scenele romanesti. In fiecare zi a festivalului, de la ora 19.00, Radio Romania Cultural va difuza cate un spectacol dupa piesele dramaturgului de origine romana.  In cadrul sectiunii dedicate dramaturgului va mai fi si o lansare de carte, "Teatrul absurd" de  Martin Esslin, publicata in 1962, dar tradusa abia acum in limba romana.

Spectacole de top

Si in sectiunea dedicata celor mai bune spectacole romanesti ale momentului, "Romanian Showcase", sunt doua piese care beneficiaza de doua versiuni scenice diferite. Una dintre ele este "Trei surori", in montarea premiata de UNITER a lui Tompa Gabor (Teatrul Maghiar din Cluj) si in montarea Adei Lupu, la Timisoara. Cealalta piesa este "Psychosis 4.48" de Sarah Kane, montata de Mihai Maniutiu si de Razvan Muresan la Cluj.

Alexandru Tocilescu, Andrei Serban, Catalina Buzoianu, Radu Afrim, Alexandra Badea, Gianina Carbunariu, Felix Alexa, Cristian Theodor Popescu sunt doar cativa dintre regizorii care vor fi prezenti cu spectacole in aceasta sectiune. Programul complet si date despre spectacole puteti gasi la www.fnt.ro.

Cele cinci spectacole de debut selectate in 2009 sunt realizate de trei regizori: David Schwartz, Alexandru Mihaiescu si Felix Crainicu. Sunt montari de la teatre independente, ca Green Hours sau La Scena, dar si productii de la teatre de stat.

Putina opera si film

Pentru prima oara, FNT are si o sec­tiune dedicata operei si o sectiune de seara dedicata filmelor cu si despre oameni de teatru celebri. Proiectiile au loc in fiecare zi a festivalului de la ora 22.00, la cinematograful Elvira Popescu. La filme, intrarea este libera, la spectacole, pretul biletelor variaza intre 21 si 63 de lei. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă