4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialNouă urmăriţi internaţional şi o minoră dispărută în Italia, depistaţi prin Birourile...

Nouă urmăriţi internaţional şi o minoră dispărută în Italia, depistaţi prin Birourile siriene

Schimbul de date şi informaţii desfăşurat de Biroul SIRENE cu partenerii externi a dus la depistarea, în ultima săptămână, a nouă urmăriţi internaţional, dar şi a unei minore semnalată ca fiind dispărută în Italia, informează, Mediafax.

Cei nouă urmăriţi internaţional au fost depistaţi de autorităţile din Italia, Spania, Grecia, Germania şi Franţa prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR.

„Schimbul de date şi informaţii desfăşurat de Biroul SIRENE cu partenerii externi, respectiv Italia, a condus la localizarea şi arestarea unei persoane urmărite de către autorităţile române la nivel internaţional. Astfel, A. Cristian, de 31 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Constanţa, fiind condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi privare de libertate în mod ilegal a fost depistat în Italia”, se arată în tr-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Alte patru persoane, care fac obiectul unei semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliţia Română, au fost depistate pe teritoriul Spaniei, , respectiv C. Lucian, de 32 de ani, condamnat de către Judecătoria Mediaş la doi ani închisoare, urmărit internaţional din 2004, M. Sorin, de 27 de ani, condamnat de către Judecătoria Galaţi la opt luni închisoare, urmărit internaţional din 2009, ambii pentru infracţiuni la regimul circulaţiei şi P.Remus, de 39 de ani, condamnat de către Judecătoria Focşani la şase luni închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, urmărit internaţional din 2006.

De asemenea, C. Victor, de 42 de ani, din Alexandria, condamnat de către Judecătoria Alexandria la doi ani închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, urmărit din anul 2008 a fost localizat şi arestat pe teritoriul Spaniei.

M. Marius Alexandru, de 26 de ani, din Galaţi, condamnat la şapte ani închisoare de către Judecătoria Galaţi, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate, urmărit internaţional din anul 2006 şi L. Constantin, de 36 de ani, din Gura Humorului, condamnat la cinci ani închisoare de către Judecătoria Suceava pentru furt de auto, urmărit internaţional din anul 2007, au fost localizaţi şi arestaţi, de către autorităţile din Grecia.

Pe teritoriul Germaniei a fost arestat L. Ciprian Claudiu, de 32 de ani, din judeţul Braşov, condamnat la un an închisoare pentru fals şi uz de fals, urmărit internaţional din anul 2007.

L.Sorin Mihai, de 28 de ani, din Galaţi, condamnat la 2,7 ani închisoare pentru furt, urmărit internaţional din 2008, a fost localizat şi arestat de către autorităţile din Franţa.

IGPR a acordat sprijin în activităţile investigative autorităţilor de poliţie din Italia, Germania, Franţa, Lituania, prin oferirea de date suplimentare, cât şi prin identificarea mai multor persoane şi obiecte introduse în Sistemul Informatic Schengen de alte state membre Schengen, ce fac obiectul unor anchete judiciare în curs.

O minoră, cetăţean italian, a fost identificată de către poliţiştii români în doar câteva ore de la schimbul de date şi informaţii suplimentare dintre Biroul SIRENE din România şi cel din Italia.

Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR, a apărut ca urmare a necesităţii schimbului de date şi informaţii suplimentare privind semnalările de interes Schengen şi a fost inaugurat în 16 septembrie.

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.

Cea mai importantă măsură compensatorie implementată odată cu ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre Schengen este operaţionalizarea Sistemului Informatic Schengen, care conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.

Cele mai citite

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070, s-au scurs în online

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070 au fost dezvăluite de un cunoscut leaker, oferind detalii importante despre...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă