19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNoua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi

Noua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi

Noua Constituţie siriană, care aboleşte supremaţia Partidului Baas, aflat la putere de jumătate de secol, dar menţine prerogative extinse pentru şeful statului, a fost aprobată cu 89,4 la sută din voturi, a anunţat luni ministrul de Interne Mohammad Nidal al-Shaar, citat de AFP, potrivit Mediafax.

Acest referendum, la care au participat „8,37 milioane de alegători, respectiv 57,4 la sută din corpul electoral”, potrivit ministrului, este contestat de opoziţie şi considerat derizoriu de ţările occidentale.

Potrivit lui Shaar, „753.208 alegători au votat împotriva acestei noi Constituţii, reprezentând 9 la sută, în timp ce 132.920 de buletine au fost nule”.

„Există o mare afluenţă în pofida ameninţărilor proferate în unele regiuni de grupările teroriste armate şi împotriva campaniilor de incitare (la boicot) lansate de presa perfidă pentru a împiedica cetăţenii să îşi exercite dreptul şi de a prejudicia această operaţiune democratică ce s-a desfăşurat în deplină libertate şi transparenţă”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Opoziţia şi militanţii prodemocraţie, care cer plecarea preşedintelui Bashar al-Assad, au cerut boicotarea acestui scrutin, calificat drept o „glumă” de Washington.

Peste 14 milioane de sirieni au fost chemaţi să se pronunţe asupra textului care instaurează „pluralismul politic” prin suprimarea articolului 8 privind partidul Baas dar care păstrează prerogative extinse pentru preşedinte.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă