UPDATE Miezul unuia dintre reactoarele centralei nucleare de la Fukushima s-a topit substanţial, anunţă operatorul centralei, Tokyo Electric Power Co.
Se pare că barele de combustibil ale Reactorului numărul 1 s-au topit mai mult de jumătate din volum în martie, a declarat Junichi Matsumoto, purtătorul de cuvânt al companiei Tepco. La începutul săptămânii, Tepco a stabilit că ambele bazine de răcire din jurul miezului reactorului sunt avariate, iar lichidul de răcire se scurge.
Miezul reactorului este în continuare acoperit cu lichid de răcire, iar temperatura este stabilă, ceea ce înseamnă că accidentul nu a fost la nivelul cel mai grav.
Evaluarea daunelor este posibilă după ce angajaţii Tepco au păstruns în clădirea reactorului săptămâna aceasta pentru repararea unei pompe de alimentare cu apă.
Este posibil ca barele combustibile de la reactorul 1 al centralei Fukushima să se fi topit în urma expunerii totale, anunţă agenţia japoneză Kyodo, citată de RiaNovosti.
Potrivit companiei TEPCO, cea care operează uzina nucleară, nivelul apei din reactorul afectat este mult sub nivelul ştiut anterior.
„Bazat pe ultimele informaţii după ce muncitorii au ajustat calibrul aparatelor de măsură a apei, nu s-a putut confirma prezenţa apei în vasul de presiune,” spune Kyodo citând surse din centrală.
Centrala nucleară de la Fukushima a fost grav avariată de cutremurul şi tsunamiul din 11 martie, în urma căruia 15 mii de persoane au murit, alte 10 mii fiind încă dispărute.