37 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăSpecialNou bilanț al atacului de la Munchen

Nou bilanț al atacului de la Munchen

Bilanţul persoanelor rănite a crescut la 35 după atacul armat de vineri seară de la un centru comercial din Munchen comis de un tânăr obsedat de crimele în masă, a informat duminică poliţia germană, relatează DPA. 

În acest număr al răniţilor sunt incluse şi persoanele care au avut de suferit când panica s-a instalat în centrul oraşului după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt. 

Tânărul germano-iranian care a comis atacul era un cititor avid de cărţi şi articole privind crimele în masă, inclusiv despre atacurile din Norvegia, care au fost comise cu exact cinci ani în urmă, a informat poliţia. 

Majoritatea celor nouă persoane care şi-au pierdut viaţa în atacul de vineri erau adolescenţi din familii de imigranţi turce şi kosovare. 

Potrivit relatărilor martorilor şi unei înregistrări realizate cu un smartphone în timpul atacului, autorul ar fi nutrit resentimente faţă de străini, deşi era la rândul său fiul născut în Germania al unor solicitanţi de azil iranieni. 

Poliţia relatează că atacatorul, înarmat cu un pistol semiautomat dobândit ilegal, a încercat să atragă persoane la un McDonald's promiţând pe Facebook mese gratuite. 

Anchetatorii încearcă încă să stabilească motivaţia atacatorului, dar procurorii şi ministrul de interne Thomas de Maiziere au spus că adolescentul a fost tratat pentru depresie şi că este posibil să fi fost intimidat de alţi tineri. 

Căutarea la domiciliul atacatorului a dus la găsirea unor cărţi precum o traducere în germană a cărţii "Why Kids Kill: Inside the Minds of School Shooters" (De ce ucid copiii? Cum funcţionează minţile autorilor atacurilor din şcoli" – n.r.), scrisă de psihologul american Peter Langman. 

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de securitate naţională, tristeţea profundă pentru cele petrecute.

Cele mai citite

Cum să te pregătești pentru montarea unei centrale termice? 7 recomandări

Montarea unei centrale termice poate fi o investiție importantă care îți va oferi confort termic și independență energetică pe termen lung. Totuși, pentru a...

Liderii Coaliției PSD-PNL bat azi în cuie calendarul alegerilor din toamnă

Liderii coaliției PSD-PNL decid astăzi dacă alegerile prezidențiale se țin în septembrie sau în decembrie. În urmă cu mai multe luni, liberalii au fost de...

Justin Timberlake a fost arestat și pus sub acuzare pentru conducere sub influența alcoolului

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului în Long Island, New York. Un reprezentant al Departamentului de Poliție Sag Harbor a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă