Climatul se degradează cu fiecare zi între Turcia şi Israel, pe de o parte, şi între Turcia şi Occident, pe de altă parte. Politica externă a Ankarei, din ce în ce mai îndreptată spre lumea musulmană, este interpretată de analişti drept un mod de a se impune ca leadership în Orientul Mijlociu.
Noua politică externă a Turciei, obiectivele ei, relaţiile cu vecinii musulmani (Siria, Iran, Sudan) şi cu Rusia sunt teme de preocupare şi dezbateri în cancelariile occidentale, analiştii estimând că Turcia nu se mai mulţumeşte doar cu relaţiile cu SUA şi UE, dorind extinderea influenţei sale în Orientul Mijlociu şi chiar mai departe. Preşedintele turc, Abdullah Gull, aflat la Londra, a respins acuzaţiile potrivit cărora Turcia se distanţează de puterile occidentale pentru a se apropia de lumea islamică, asigurând că ţara sa „face parte din Europa”.
Turcia, singurul membru musulman al NATO şi aspirant la integrarea în UE, şi-a contrariat partenerii salutând realegerea controversată a preşedintelui iranian, Ahmadinejad, anul trecut, apoi refuzând în iunie să se alăture votului pentru noi sancţiuni la ONU contra Iranului pe tema dosarului nuclear. Washingtonul şi Bruxelles-ul privesc cu îngrijorare şi degradarea relaţiilor Turciei cu Israelul, acestea atingând pragul de jos după asaltul israelian de la finele lunii mai asupra flotilei umanitare propalestiniene care încerca forţarea blocadei Fâşiei Gaza. În pofida recentei întrevederi secrete dintre Benjamin ben Eliezer şi Ahmet Davutoglu, tensiunea continuă să crească între Turcia şi Israel, prima pretinzând scuze din partea israeliană, cea de a doua refuzând să le formuleze.
Turcia a ameninţat că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul dacă nu îi vor fi satisfăcute exigenţele – să i se ceară scuze pentru atacul flotilei pentru Gaza, familiile victimelor să primească despăgubiri şi să fie eliberate navele sechestrate. „Israel nu se va scuza pentru evenimentele legate de flotilă”, declara ieri şeful diplomaţiei statului evreu, Avigdor Lieberman, aflat la Helsinki, adăugând că „fiecare naţiune îşi alege propria diplomaţie şi, după mine Turcia a ales o direcţie greşită”. Comentând situaţia, un înalt diplomat israelian aprecia că „din nefericire, Turcia este pe cale să schimbe direcţia, trezind visurile revenirii la Imperiul otoman”.
SUA sunt dezamăgite de noua politică a aliatului lor turc, întrevederea avută de premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, cu preşedintele american, Barack Obama, la Toronto, cu prilejul summitului G20, fiind glacială. „Obama a fost foarte dezamăgit” de votul negativ al Turciei la ONU şi a luat „nu”-ul turc drept un atac personal. „Washingtonul nu a înţeles cum un aliat din NATO a putut vota contra occidentalilor”, sublinia un diplomat american, în timp ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat atenţiona că „relaţiile dintre Turcia şi Israel nu sunt doar în interesul regiunii, ci şi al nostru”. Experţii consideră că, în pofida escaladei verbale dintre Turcia şi Israel, cei doi foşti aliaţi în regiune au nevoie unul de altul, nepunându-se problema unei rupturi oficiale. Este posibil ca tonul dur al turcilor să se adreseze SUA, preşedintele Obama având ieri programată o întâlnire cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu. De altfel, Davutoglu declara că „aşteaptă multe de la această întrevedere”, ştiut fiind că Ankara doreşte un ajutor mai susţinut din partea americană pentru a face faţă atacurilor intensificate ale rebelilor kurzi din PKK.
Turcia speră ca SUA să influenţeze Israelul, permiţând Ankarei să iasă din impasul în care s-a plasat ridicând prea sus bara condiţiilor cerute statului evreu. După cum arăta un diplomat, oricât îşi doreşte leadershipul în regiune şi oricât privilegiază relaţiile cu statele vecine, Turcia înţelege importanţa relaţiilor sale cu Occidentul, că durează secole pentru a stabili relaţii şi câteva minute pentru a le distruge.
