15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialNorvegia: Breivik, adus la poliţie pentru o a doua audiere

Norvegia: Breivik, adus la poliţie pentru o a doua audiere

Anders Behring Breivik, extremistul care a recunoscut că a comis atacurile de la 22 iulie din Norvegia, a fost transportat astăzi la sediul poliţiei din Oslo, pentru a doua audiere, la o săptămână după masacrul soldat cu 76 de morţi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Norvegianul de 32 de ani, care afirmă că este în război împotriva islamizării Europei, va fi interogat „privind informaţiile primite în ultimele zile, şi sunt multe„, a declarat ieri un oficial responsabil cu ancheta.

Behring Breivik a sosit de la închisoarea de maximă securitate Ila la sediul poliţiei cu un convoi de maşini blindate, dintre care una cu geamurile acoperite cu plastic, pentru a-l proteja de obiectivele camerelor de fotografiat.

La prima audiere, sâmbătă, Anders Breivik a mărturisit că este autorul atacului armat soldat cu 68 de morţi, din timpul unei reuniuni a tineretului laburist de pe insula Utoeya, şi al atentatului cu maşină-capcană care s-a soldat cu opt morţi şi a vizat sediul Guvernului din Oslo.

Deşi recunoaşte faptele, el refuză să pledeze vinovat, calificându-şi acţiunile drept „crude” dar „necesare”, potrivit avocatului său.

El a fost plasat luni în arest preventiv pentru opt săptămâni, perioadă care poate fi reînnoită.

Cele mai citite

Samuel Eto’o, suspendat de FIFA pentru comportament nepotrivit!

Fostul fotbalist de renume și actual președinte al Federației de Fotbal din Camerun, Samuel Eto'o, a fost suspendat timp de șase luni de FIFA...

Cum să alegi și să instalezi corect panourile fotovoltaice

Panourile fotovoltaice sunt o sursă de energie verde - nu emit poluanți în atmosferă și contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. În...

VIDEO Elena Lasconi și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale: „În 2024 putem termina ce am început în 1989“

Elena Lasconi şi-a depus, marţi, candidatura la alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Președinta USR a declarat că îi reprezintă pe românii care se simt trădați...
Ultima oră
Pe aceeași temă