Turcia a refuzat să autorizeze survolarea teritoriului său de către un avion de recunoaştere rus, după cum prevede Tratatul ‘Cer deschis’, chiar dacă Ankara şi Moscova se numără printre semnatarele acestuia, a denunţat miercuri Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, informează AFP şi TASS, citate de Agerpres.
Itinerariul zborului rus, prevăzut să aibă loc între 1 şi 5 februarie, a fost transmis armatei turce, însă aceasta a refuzat să autorizeze survolarea teritoriului său, afirmând că nu a primit un asemenea document, a acuzat ministerul rus într-un comunicat. „Acest lucru creează un precedent periculos în ceea ce priveşte absenţa unui control asupra activităţii militare a unui stat parte a Tratatului ‘Cer deschis”‘, a subliniat ministerul.
Acest tratat, intrat în vigoare în 2002 şi semnat de circa 30 de state, printre care SUA, Rusia, Turcia şi UE, prevede survolarea acestor ţări semnatare, pentru a monitoriza obiectivele militare şi armamentul, în vederea întreţinerii încrederii reciproce.
Relaţiile dintre Ankara şi Moscova au fost puternic deteriorate după ce un avion militar rus a fost doborât la 24 noiembrie, deasupra frontierei siriene, de armata Turciei, care l-a acuzat de violarea spaţiului aerian turc, lucru dezminţit de Moscova. Sâmbătă, Turcia a acuzat din nou un avion militar rus de violarea spaţiului său aerian, acuzaţie pe care Moscova a calificată-o drept „propagandă”.