19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNivel ridicat de iod radioactiv, în apele subterane de la centrala Fukushima

Nivel ridicat de iod radioactiv, în apele subterane de la centrala Fukushima

În pătura de apă situtaă la 15 metri sub centrala nucleară Fukushima, s-a descoperit iod radioactiv 131, a anunţat, în această seară, compania Tokyo Electric Power (TEPCO), relatează agenţia AFP, citată de Mediafax.

 

Un eşantion prelevat miercuri, la ora 11.10 (05.10 ora României) de sub reactorul 1 al centralei, a prezentat un nivel de 430 becquerel pe centimetrul cub, a precizat un purtător de cuvânt al TEPCO. El a adăugat că nivelul este „de 10.000 de ori mai mare” decât valoarea legală.

Iod 131 a fost depistat în cantităţi mari în apa de mare din apropierea centralei Fukushima Daiichi.

TEPCO a măsurat, ieri, o concentraţie în iod radioactiv de 4.385 de ori mai mare decât norma legală.

Acesta este nivelul cel mai mare înregistrat de la accidentul centralei Fukushima, declanşat de un seism cu magnitudinea 9 şi un tsunami care au condus la defectarea sistemelor de răcire ale reactoarelor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă