Nicuşor Dan este preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, un ONG care a fost înfiinţat în 2008 şi a cărui principală misiune este de a lupta împotriva demolării clădirilor de valoare din Bucureşti, a distrugerii spaţiilor verzi şi împotriva dezvoltării urbanistice haotice. Recent, el şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Capitalei.
România liberă: V-aţi anunţat printre primii candidatura la Primăria Capitalei. Ce şanse reale credeţi că aveţi să ocupaţi postul de edil general?
Nicuşor Dan: Nu e lupta lui Nicuşor Dan, e lupta unei categorii de oameni care vor altceva şi s-au săturat de felul în care este administrat oraşul. E un test al democraţiei.
De la momentul anunţului şi până acum au venit sute de voluntari, deşi expunerea mea a fost doar în presa scrisă, deloc la televiziune.
Consider că şansele mele sunt reale. Trebuie să obţin 200.000 de voturi. În primul tur al alegerilor din 2008, Blaga şi Oprescu au avut în jur de 160.000. Î
n campaniile din 1992 şi 1996, voluntari şi în special membrii Alianţei Civice au mers cu maşinile lor prin sate şi au convins oamenii să voteze schimbarea. În Bucureşti e mult mai simplu şi cred că oamenii vor veni alături de mine să schimbăm faţa oraşului.
Aveţi susţinerea politică a vreunui partid? Aţi încercat să negociaţi cu vreo formaţiune?
N.D.: Eu candidez independent. Au venit la mine mai multe partide politice. Răspunsul meu a fost clar şi a fost stabilit încă din adunarea generală a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul din noiembrie: nu negociez programul cu partide politice, nu candidez pe lista sau într-o asociere cu un partid politic, nu accept să apară imaginea mea alături de simboluri ale partidelor politice.
Desigur, partidele politice au libertatea să-şi îndemne simpatizanţii să mă voteze, nici n-aş avea cum să mă opun la acest fapt, dar nimic mai mult.
Dacă veţi ajunge primar general, cum credeţi că veţi colabora cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de care s-au plâns aproape toţi primarii dinaintea dumneavoastră?
N.D.: E clar că până acum CGMB a avut agenda lui, dar am mijloacele de a mă impune în faţa Consiliului. În primul rând, am în vedere respectarea legii în Bucureşti. P
rimele măsuri vor viza: scoaterea la lumină a contractelor dubioase ale Primăriei, scoaterea intermediarilor din pieţe, a şpăgilor din pieţe, a taximetriştilor care te agresează la Gara de Nord, a şantierelor de construcţii care nu respectă nicio regulă, etc.
Îmi voi câştiga astfel susţinerea populaţiei şi un ascendent în faţa Consiliului General. Sorin Oprescu a făcut ceva în toamna lui 2008, dar au fost doar măsuri de imagine, eu le voi face cu adevărat, şi a trăit din asta în relaţia cu CGMB tot mandatul.
În al doilea rând, toţi primarii de până acum aveau de satisfăcut nişte proiecte promise oamenilor care le finanţaseră campania şi porneau la negocierea cu CGMB cu acest handicap. Eu nu am obligaţii, proiectele sunt transparente.
CGMB nu a propus în niciun mandat proiecte concurente, a ştiut doar să oprească proiecte ale primarului. În condiţiile în care nu există alte proiecte decât cele transparente ale primarului, nu va avea decât alternativa de a le accepta sau de a lăsa banii de la buget necheltuiţi.
Ce „armă” secretă aveţi împotriva CGMB?
N.D.: Nici CGMB, nici cercurile de influenţe din spatele lui nu rezistă la proba juridică. Am dovedit în ultimii patru ani, cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, când am învins CGMB în instanţă de câte ori am avut ocazia. Prin respectarea legii, cu un bun director al Direcţiei Juridice – una din primele măsuri – voi avea un puternic ascendent asupra CGMB.
Care credeţi că sunt proiectele de investiţii cele mai importante de care ar trebui să se ocupe municipalitatea?
N.D.: Şoseaua de centură şi metroul uşor pentru rezolvarea problemelor traficului. Metroul uşor care ar folosi infrastructura CFR existentă ar tripla practic lungimea reţelei de metrou actuale, căci reţeaua CFR nu se intersectează cu şoselele ca tramvaiul.
Ambele proiecte trebuie realizate în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Primăria, până acum, a refuzat dialogul, preferând investiţii de infrastructură inutile în interiorul oraşului, pentru a lua comisionul. Asta, pe infrastructură. Odată eliberaţi de obsesia supralărgirilor, a asfaltărilor şi a podurilor pe cine ştie unde, de care oraşele occidentale s-au convins în anii ’70 că fac mai mult rău, vom avea bani pentru investiţii pentru oameni: grădiniţe, terenuri de sport cu acces liber, spaţii publice.
Gândiţi-vă că, în momentul de faţă, adolescenţii nu au nicio altă posibilitate decât mersul în baruri, iar vârstnicii nu au niciun cadru de socializare.
Cum ar putea Bucureştiul să scape de haitele de câini maidanezi? Aveţi o soluţie pe care o veţi prezenta în campania electorală?
N.D.: Am promis că voi strânge toţi câinii maidanezi de pe străzi în primele şase luni de mandat. Exclud soluţia eutanasierii, care este şi ilegală acum. În varianta cea mai pesimistă, întreţinerea câinilor vagabonzi în adăposturi costă 15 milioane de euro în primul an, sunt 1% din bugetul anual al Bucureştiului. Apoi, costul va scădea în mod natural de la an la an.
Spre comparaţie, gândiţi-vă că Bucureştiului a cheltuit în ultimul mandat 700 de milioane de euro pe panseluţe, ceasuri aurite, arbuşti de 10.000 de lei şi bănci de 2.000 de lei. În varianta optimistă, în urma unei campanii mediatice, parte din maidanezi vor fi adoptaţi de oameni şi asociaţii, cu un sprijin din partea primăriei. Gândiţi-vă ca suntem totuşi 100 de bucureşteni la un câine.
Primarii anteriori au fost acuzaţi că au încredinţat marile lucrări la infrastructură unor firme apropiate partidului din care făceau parte. Credeţi că un independent ar avea mai multe şanse să stea departe de jocurile politice şi interesele economice?
N.D.: Nu am nici o obligaţie pentru vreo firmă şi asta se va vedea prin cheltuielile de campanie, care vor fi extrem de transparente. Am anunţat că totul va fi transparent în activitatea primăriei.
Voi anunţa din timp în mass-media toate licitaţiile publice. Voi încuraja firme străine să participe la licitaţii, ca să scăpăm din cercul celor 6-7 firme care câştigă de fiecare dată marile lucrări de infrastructură.
Sunteţi cunoscut drept un apărător al patrimoniului urbanistic al Capitalei. Credeţi că îl veţi putea proteja mai bine ocupând un post important la primărie?
N.D.: Punerea în valoare a patrimoniul ar aduce turişti şi, deci, bani în Capitală. Bucureştiul are 50.000 de turişti străini, iar Budapesta 1.500.000, nu mai vorbesc de Praga.
Dar şi când o mare firmă va oscila între a se instala la Bucureşti sau la Belgrad, sau când o mare federaţie internaţională va vrea organizarea unei mari competiţii sportive, identitatea oraşului va constitui un argument important.
Trebuie spus apăsat că patrimoniul nu constituie obsesia unor nostalgici, ci principalul capital comercial al oraşului.
Mijloacele pe care le am la dispoziţie ca primar sunt mult superioare celor pe care le am ca reprezentant al societăţii civile. În primul rând, se vor respecta strict legile urbanismului, construcţiilor şi patrimoniului. În momentul de faţă, 50% din ce se construieşte este ilegal.
În al doilea rând, vom face un inventar al clădirilor de patrimoniu, 18.000 de clădiri, ca să vedem de unde plecăm. Inventarul costă 100.000 de euro, adică 0,001% din bugetul anual al Primăriei.
Nu trebuie ca primăria să restaureze toate clădirile vechi. Prin respectarea legii, primăria restabileşte însă o piaţă care funcţioneaza în toate oraşele civilizate: investitorul său vine în centru,restaurează şi îşi dovedeşte prestigiul sau merge la periferie, construieşte înalt şi face profit.
Autorităţile au permis ani de zile să se construiască înalt în centru, au distrus piaţa care stimula investitorul să restaureze pe banii lui.
De ce aţi ales să faceţi acest pas? Mă refer la candidatura la primărie.
N.D.: Pentru că pot câştiga şi asta îmi va da posibilităţi de 1.000 de ori mai mari de a schimba oraşul în bine decât din postura de reprezentant al societăţii civile. Sunt un om extrem de pragmatic şi este o decizie calculată.
Cât de bine vă pricepeţi la administraţia publică. Aţi mai lucrat în acest domeniu?
N.D.: Am dovedit că pot construi instituţii viabile. Un exemplu este Şcoala Normală Superioară Bucureşti, o universitate de elită, unde am fost director administrativ din 2000, de la înfiinţare, până în 2006. Am înfiinţat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în 2008 şi am adus-o la a fi spaima primăriilor din Bucureşti. Am câştigat în instanţă 20 de procese, în faţa celor mai mari firme de avocatură.
Cunosc bine cum funcţionează administraţia publică, precum şi deficienţele ei, aşa cum am dovedit-o în justiţie. Doresc să construiesc o primărie nouă şi ştiu că pot face acest lucru.
Cu ce vă gândiţi să atrageţi bucureştenii pentru a obţine cât mai multe voturi?
N.D.: În primul rând, nu fac parte din sistem. Apoi, timp de patru ani, m-am luptat pentru respectarea legii în Bucureşti şi, cum am spus, am câştigat 20 de procese. Pun la bătaie şi competenţe de urbanism pe care nu le are niciunul din contracandidaţi. Totul e ca profilul şi mesajul meu să ajungă la alegător.
Vă veţi putea permite o campanie electorală, cum e la cei mai importanţi candidaţi, sau veţi miza pe alte idei pentru a atrage electoratul?
N.D.: Mă adresez în special celor care nu merg la vot, şi celor indecişi, care s-au săturat de actuala clasa politică. Am o mare speranţă la votul tinerilor. Neavând milioanele de euro ale contracandidaţilor, voi folosi mult internetul şi mersul din uşă în uşă.
Sper să mi se alăture cât mai mulţi oameni, pentru că realmente putem câştiga, dar numai prin solidaritatea lor la aceasta cauză.
Care este viziunea dumneavoastră privind dezvoltarea urbanistică a oraşului? Ce au făcut bine foştii edili şi unde au greşit?
N.D.: Bucureştiul face de ani de zile greşeala pe care au făcut-o oraşele occidentale în anii ’70: trăieste în utopia că se poate ca fiecare locuitor să îşi folosească maşina proprietate personală. Trebuie spus răspicat că asta nu se poate. Nu întâmplător Bucureştiul trăieşte în această utopie: oraşul e condus de fapt de reţelele imobiliare şi de reţelele de infrastructură.
Trebuie schimbat radical modul de a investi în oraş. Trebuie investit în chestiuni care aduc profit pentru oraş. Trebuie investit în lucruri pentru om, nu pentru maşină: grădiniţe, parcuri, terenuri de sport, spaţii publice, educaţia copiilor.
E un moment de cotitură pe care fiecare mare oraş occidental l-a trăit. Bucureştenii pot alege să fie conduşi în continuare în mod haotic, aruncându-şi banii pe fereastră, sau pot alege să schimbe faţa oraşului, în acest an, cu mine.
