2.8 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialNiculescu: "Pandurii trebuie să fie CFR Cluj pentru jucători"

Niculescu: „Pandurii trebuie să fie CFR Cluj pentru jucători”

Claudiu Niculescu a avut trei funcţii până acum la Universitatea Cluj. Adus ca atacant de la Dinamo Bucureşti, după numai câteva etape a fost numit şi antrenor secund de către „principalul” Marian Pană. După demisia acestuia, „Clau-gol” a fost promovat în funcţia de antrenor principal, cel puţin pentru meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, de sâmbătă, din etapa a 15-a a Ligii I.

Niculescu şi-a intrat repede în rol, a recunoscut că s-a consultat şi cu alţi antrenori şi a pregătit în detaliu meciul contra gorjenilor. „Este extrem de greu şi de important acest meci. Întâlnim o echipă care a câştigat cu 4-1 ultimul meci şi a marcat chiar şi în Giuleşti, împotriva Rapidului. Nu putem spune că suntem favoriţi pentru că la fel se spunea şi înaintea meciurilor cu Victoria Brăneşti sau Sportul Studenţesc şi aţi văzut ce s-a întâmplat. Jucătorii trebuie să fie organizaţi, concentraţi şi să joace ca şi cum ar întâlni pe CFR Cluj, nu pe Pandurii. Oricum, vă promit eu că vor avea altă atitudine faţă de cea de la meciul cu Sportul”, a declarat Niculescu.

Ilegal pe bancă

„Clau-gol” acuză o lovitură la gleznă şi sunt şanse destul de mici să apară pe teren în partida de sâmbătă. Proaspătul tehnician al Universităţii nu se gândeşte că ar mai putea rămâne antrenor şi în etapa următoare, dar nici nu ar refuza acest lucru, dacă propunerea ar veni din partea finanţatorului Florian Walter. „Să vedem de luni încolo ce se întâmplă, acum am rămas antrenor principal pentru meciul cu Pandurii pentru că am fost rugat de către domnul Walter să ajut echipa la acest meci. Nu m-am gândit dacă o să rămân şi pe viitor, dar dacă îmi va cere acest lucru, din respect pentru dânsul, voi accepta. Problema ar fi că până în ianuarie-februarie anul următor, atunci când vor fi alte examene la Şcoala de Antrenori, eu nu pot să stau, legal, pe banca tehnică la meciuri. Situaţia mea nu e asemănătoare cu a lui Cristi Dulca, pentru că el a avut licenţa „A”, iar eu am doar licenţa „B”, pentru că m-am apucat abia anul acesta de şcoală”, a mai spus fostul internaţional. Universitatea Cluj-Pandurii Târgu-Jiu se va disputa sâmbătă, la Alba Iulia, de la ora 14:00.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

FastGlioma: Inteligența artificială care identifică tumori cerebrale reziduale în doar 10 sec

Un model revoluționar bazat pe inteligență artificială, denumit FastGlioma, poate identifica în doar 10 secunde prezența tumorilor cerebrale reziduale în timpul operațiilor, potrivit unui...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...
Ultima oră
Pe aceeași temă