21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNicolas Sarkozy este noul presedinte al Frantei

Nicolas Sarkozy este noul presedinte al Frantei

Candidatul Dreptei (UMP – Uniunea pentru o Miscare Populara), Nicolas Sarkozy, a castigat turul al doilea al alegerilor prezidentiale din Franta, cu 53% din voturile exprimate. Rata de participare la vot a fost de aproximativ 86%. Contracandidatul lui Sarkozy, doamna Segolene Royal, a fost votata de 47% din alegatori. De la investirea sa drept candidat al Dreptei la alegeri, pe 14 ianuarie anul acesta, Sarkozy a condus permanent in sondajele de opinie in fata contracandidatilor sai, Segolene Royal si Francois Bayrou. Nicolas Sarkozy, in varsta de 52 de ani, fost ministru de Interne in guvernul condus de Dominique de Villepin, este cel de al 6-lea presedinte al celei de a 5-a Republici franceze si este primul presedinte al Frantei nascut dupa cel de al doilea razboi mondial. Sarkozy, de formatie avocat, provine dintr-o familie cu origini maghiare si evreiesti. El ii succede gaullistului Jacques Chirac, care a detinut functia de presedinte in doua mandate (1995-2002 si 2002-2007). Mandatul de presedinte al lui Jacques Chirac se incheie pe 16 mai, la miezul noptii.

 

"Sarko" en bref

Numele intreg al noului presedinte al Frantei este Nicolas Paul Stéphane Sarkozy de Nagy-Bocsa. Este nascut pe 28 ianuarie 1955 la Paris, tatal sau fiind Paul Sarkozy de Nagy-Bocsa, agent publicitar, iar mama Andrée Mallah, avocat. S-a casatorit pe 23 octombrie 1996 cu Cécilia Ciganer-Albeniz. cu care un fiu. Sarkozy mai are doi fii din o casatorie anterioara cu Marie-Dominique Culioli. Este de religie catolica, fara sa fie un practicant fervent. Potrivit sustinatorilor sai, principala calitate a lui Sarkozy este energia, iar din punctual de vedere al adversarilor, principalul defect al sau este acela ca inspira teama. Potrivit presei franceze, principalul sau complex este acela ca este mic de inaltime (1,65 metri).

 

Primul discurs dupa victorie

In primul sau discurs dupa aflarea rezultatelor alegerilor, Nicolas Sarkozy a promis ca va fi presedintele tuturor francezilor si a lansat un mesaj catre sefii de stat din SUA si Uniunea Europeana. "Pentru mine nu exista decat o singura Franta. Voi fi presedintele tuturor francezilor", a declarat Sarkozy. "Nu este o victorie a unei Frante impotriva alteia", a spus fostul ministru de Interne, care le-a cerut francezilor sa se uneasca in jurul sau. De asemenea, Sarkozy a asigurat Statele Unite ale Americii ca vor putea cont ape prietenia Frantei. Sarkozy s-a referit in mod special la infirmierele bulgare arestate in Libia de 8 ani de zile si a spus ca Franta va lupta pentru eliberarea lor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă