22.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialNicolas Cage va vâna fantome la Bran

Nicolas Cage va vâna fantome la Bran

Adoua parte a filmului „Ghost Rider” („Vânătorul de fantome”) va fi filmată în România, în format 3D, iar în rolul principal va juca tot actorul Nicolas Cage, care mărturiseşte că îşi doreşte să ajungă cu motocicleta personală în faţa Castelului de la Bran, chiar dacă nu vor fi programate filmări în acea zonă.

Cunoscutul actor Nicolas Cage a făcut public încă din luna iulie, că se lucrează la proiectul pentru „Ghost Rider 2: Spirit of Vengeance” (titlu provizoriu) şi că îşi doreşte să poată filma în România.
Confirmarea oficială a venit ieri din partea studiourilor Castel Film: Nicolas Cage va filma în ţara noastră, în perioada 1 octombrie 2010-1 martie 2011. Pelicula se va turna în format 3 D, iar regizorii vor fi Mark Neveldine şi Brian Taylor. Prima parte a filmului „Ghost Rider/ Vânătorul de fantome”, tradus în româneşte „Demon pe două roţi”, a fost regizată de Mark Steven Johnson. Bogdan Moncea, marketing director Castel Film, a declarat pentru România Liberă: „Deocamdată e prea devreme să vorbim despre cine va mai juca sau cine va face parte din echipa tehnică. Oricum, din scenariu reiese că sunt destul de puţini actori, dar şi figuranţi, aşa cum a fost şi în prima parte a filmului. Cert este că se va filma în studiouri şi în diverse locaţii din ţară. Au fost deja producătorii în prospecţie preliminară, au văzut câteva zone din ţară, iar peste două săptămâni urmează să vină din nou să stabilească exact locaţiile”.

Nicolas Cage: „Tipul este acelaşi, dar va avea o traiectorie diferită”

Într-un interviu acordat postului MTV News, la sfârşitul lunii trecute, Nicolas Cage spune că dacă se va filma în România, şi-ar dori să poată veni cu motocicleta până în faţa porţilor cetăţii de la Bran, cu toate că nu este prevăzut nici un plan de filmare la acest castel. Actorul consideră povestea vânătorului de fantome una de tip faustian şi merită un sequel. Tot ce a dezvăluit legat de povestea celei de-a doua părţi a fost: „Tipul este acelaşi, dar va avea o traiectorie diferită”.

Sub semnul datoriilor

Actorul a semnat contractul pentru această continuare la mijlocul lunii iulie, cu aceeaşi companie de la Sony care a realizat şi prima parte, Columbia Pictures, scrie New York Magazine. Jurnaliştii ame-ricani spun că atât actorul cât şi studiourile au nevoie unii de alţii, chiar dacă nu se prea iubesc. Studiourile caută să păstreze franciza şi de asemenea au nevoie de un star, în timp ce Nicolas Cage e disperat să prindă un rol, plătit chiar cu ziua, numai să-şi poată acoperi datoriile la bănci şi să scape de incapacitatea de plată.
Dacă studiourile Columbia nu intră în producţie până pe 14 noiembrie 2010, pierd franciza în favoarea Marvel, noul proprietar al companiei Disney. Pe de altă parte, Cage este în căutarea unui nou contract care să-i aducă repede bani. Anul trecut a apărut ştirea că Fiscul american i-a impus o taxă de 6,3 milioane dolari drept gaj pe avere din cauza acumulării de datorii. Nicolas Cage nu-şi plătise impozitele în perioada 2002-2004. În plus, i s-au mai adăugat 6,7 milioane dolari, tot gaj, pentru impozitul pe anul fiscal 2008.

Rol de 7 milioane dolari

Potrivit jurnaliştilor de la New York Magazin, Cage a fost nevoit să accepte aproape orice contract, numai să-şi achite datoriile către statul american. Pentru prima parte din „Ghost Rider”, cei de la Sony l-au făcut pe „vânător” să apară cu capul în flăcări pentru suma „meschină” de numai 5 milioane dolari, dar se pare că de data asta compania a acceptat, să-i plătească lui Cage 7 milioane de dolari, pentru a reintra în pielea lui Johnny Blaze, afirmă New York Magazine.
Filmul „Ghost Rider”, lansat în 2007, a avut încasări de 228,7 milioane de dolari. Pentru rolul din acest film, Nicolas Cage a fost nominalizat la Zmeura de Aur pentru cea mai proastă prestaţie actoricească a anului.

CARIERA

Două decenii de film

În cei 20 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără „Părăsind Las Vegas” (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Suflet sălbatic” (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Pe numele său real Nicholas Coppola, actorul a adoptat un pseudonim pentru a evita asocierea cu celebrul său unchi, regizorul Francis Ford Coppola. Are anunţate opt producţii în lucru, inclusiv partea a treia a filmului „Comoara Naţională”. Unchiul său Francis Ford Coppola a filmat şi el în România, în 2005 şi 2006, lungmetrajul „Tinereţe fără tinereţe”, după o nuvelă de Mircea Eliade.

 

Cele mai citite

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Un maraton ratat al fondurilor europene: România se blochează la 3%

Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are...
Ultima oră
Pe aceeași temă