Într-un discurs rostit aseară în faţa Congresului Statelor Unite, premierul israelian, Beniamin Netanyahu, a reafirmat că Israelul nu va accepta revenirea la graniţele din 1967 drept condiţie a păcii în Orientul Mijlociu.
Într-un discurs aplaudat în picioare atât de congres-menii republicani, cât şi de cei democraţi, Netanyahu a aşezat povara responsabilităţii pentru obţinerea păcii pe umerii palestinienilor, în contrast cu opinia împărtăşită atât de Casa Albă, cât şi de majoritatea statelor europene. Punctul de vedere acceptat în mod oficial atât de administraţia Obama, cât şi de majoritatea cancelariilor europene este că principalul obstacol în calea păcii este inflexibilitatea israeliană în stabilirea unui stat palestinian şi că, prin urmare, responsabilitatea pentru eşecul păcii revine Tel Aviv-ului.
Netanyahu a răsturnat această „lectură‘‘ a realităţii din Orientul Mijlociu reamintind auditoriului că de trei ori în trecut – prima oară în 1947, prin partiţia ONU – palestinienilor li s-a oferit un stat şi de tot atâtea ori au refuzat. Problema, a subliniat el, nu este statul palestinian, problema este statul evreu: „Palestinienii nu doresc să accepte existenţa unui stat Palestinian dacă acest lucru înseamnă să accepte existenţa statului evreu”. Prim-minis-trul israelian a admis că Israelul a acceptat „soluţia celor două state” făcând un compromis dureros – renunţarea la teritoriile evreieşti istorice ale Iudeii şi Samariei (Cisiordania) de dragul păcii. „Am stat în faţa poporului meu şi am spus că trebuie să facem aceste compromisuri. E timpul să acceptăm un stat palestinian. E timpul ca preşedintele (Autorităţii Palestiniene) Mahmud Abbas să stea în faţa poporului său şi să spună: Voi accepta un stat evreu”.
„Abbas, rupe pactul cu Hamas!”
Privitor la condiţiile păcii, Netanyahu a reafirmat limpede poziţia israeliană. Revenirea la frontierele din 1967 – în fapt, liniile de demarcaţie rezultate în urma războiului israeliano-arab din 1948 – nu este posibilă pentru că acestea sunt imposibil de apărat; Israelul trebuie să menţină o prezenţă militară permanentă în Valea Iordanului. Ierusalimul va rămâne capitala unită a statului Israel. În schimb, se pot lua în considerare schimburi de teritorii şi mai ales de autoritate asupra coloniilor evreieşti. Orice negociere trebuie să înceapă prin recunoaşterea Israelului ca stat evreu ceea ce înseamnă că soluţia pentru refugiaţi trebuie găsită în afara graniţelor Israelului.
Totodată o precondiţie pentru negocierile de pace o reprezintă denunţarea acordului dintre Fatah şi gruparea islamistă Hamas. Într-un exerciţiu retoric amintind de discursul lui Ronald Reagan în faţa porţii Brandenburg în care i-a cerut lui Gorbaciov să dărâme Zidul Berlinului, Netanyahu i s-a adresat direct lui Abbas de la tribuna Congresului SUA „Domnule preşedinte Abbas! Rupeţi pactul cu Hamas! Aşezaţi-vă la masă şi negociaţi! Faceţi pace cu noi‘‘, a lansat Beniamin Netanyahu, care a avertizat că pacea nu poate fi obţinută prin votul Adunării Generale a ONU (programată în septembrie), ci numai prin negocieri bilaterale directe. Discursul lui Netanyahu a conţinut însă şi un avertisment grav privind pericolul care îl prezintă pentru Israel, pentru Orientul Mijlociu şi pentru SUA un Iran înarmat cu arme nucleare. El a amintit americanilor că numai atunci când a existat o ameninţare serioasă din partea SUA cu intervenţia militară – în 2003 – Iranul a oprit pentru scurtă vreme programul nuclear şi a avertizat că „Israelul îşi va rezerva întotdeauna dreptul de a se apăra”.
