Partidul Social Democrat a câştigat alegerile parlamentare, obținând peste 45% din voturile românilor, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, a anunțat, marți dimineața, Biroul Electoral Central. Cea mai tânără social-democrată care a reuşit să intre în Parlament este Alexandra Corina Bogaciu, în vârstă de 27 de ani.
Deşi la examenul de Bacalaureat, Alexandra Corina Bogaciu a obţinut media 7,68, având nota 5.35 la disciplina Limba şi Literatura Română, proba scrisă, tânăra a ocupat prima poziţie pe listele PSD Ilfov, câştigând un fotoliu de deputat.
Politiciana originară din localitatea Voluntari, absolventă de studii medii și a fost recomandată de colegii din PSD ca fiind director de Markenting la o companie din România, fiind o candidată care are ambiţia de a schimba viaţa politică. În realitate, tânăra socia-democrată a lucrat pe postul de operator calculator la firma tatălui său, Ion Bogaciu, specializată în copertine şi materiale textile, conform stirilekanald.ro. Ioan Bogaciu este vărul lui Florentin Pandele, primarul localităţii şi soţul edilului general al Capitalei, Gabriela Firea. În mediul online, Corina Bogaciu este recomandată de fotografii provocatoare, care, ulterior au fost şterse.
Corina a reuşit, în 2010 să-şi cumpere o locuinţă de 244 mp în Voluntari, unde este proprietar exclusiv. Conform declaraţiei de avere, ea a încasat de la firma tatălui său, în 2015, suma de 6.227 lei, ceea ce înseamnă un venit de 518 lei pe lună.
Ion Bogaciu, tatăl Alexandrei, este vărul lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari și soțul edilului de la București, Gabriela Firea. Bogaciu este și nașul de botez al lui Pandele, care s-ar fi creștinat ortodox în urmă cu 15 ani. El a fost viceprimarul Voluntariului, iar în prezent este consilierul aceleiași localități, adaugă sursa citată.