Federatia germana a politiilor de investigatii criminale a solicitat crearea unui numar de telefon special sau asigurarea accesului direct la politie pentru utilizatorii de internet, asa cum se intampla cu numarul 110, destinat denuntarii imediate a delictelor si situatiilor de urgenta, transmite agentia spaniola de stiri Efe, citata de Agerpres.
"Trebuie sa conectam lumea virtuala la cea reala", a semnalat presedintele federatiei, Klaus Jansen, in timpul congresului organizatiei, din localitatea Suhl, din estul Germaniei. El a propus astfel crearea unei pictograme 110 in navigatorul de internet, unde se va putea cere ajutor. Dupa ce a remarcat ca marea majoritate a delictelor care au loc in lume pe internet nu sunt denuntate, Jansen a subliniat ca infractorii lumii virtuale lucreaza "aproape fara riscuri" si ca pistele sunt difícil de urmat deoarece nu exista amprente digitale, si nici mostre de ADN.
Presedintele Federatiei germane a politiilor de investigatii criminale a afirmat, de asemenea, ca "acesti criminali dispun de cai incontrolabile pentru a se misca pe internet, fara a lasa resurse de atac politiei". In Germania exista 42 de milioane de utilizatori de internet, de a caror ingenuitate profita de multe ori infractorii. Jansen a spus ca politia a inregistrat numai anul trecut 167.500 de delicte virtuale si peste 63.300 de cazuri de criminalitate prin intermediul computerelor, cifra pe care o considera foarte departe de realitate. El a cerut de asemenea ca politistii care lucreaza in "lumea virtuala" sa fie mai bine calificati si sa dispuna de o dotare mai buna, in paralel cu cresterea numarului de personal care lucreaza in aceste departamente, care la ora actuala este insuficient.