20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNemirschi: Taxa pe pungi se mentine

Nemirschi: Taxa pe pungi se mentine

Guvernul nu va retrage taxa pe pungile de plastic, cunoscuta sub denumirea de eco-taxa, iar cine a facut afirmatii in sensul suspendarii ei nu a avut mandatul Executivului, a afirmat, joi, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, citat  de Mediafax.

Prezent la un seminar pe tema schimbarilor climatice, Nemirschi a anuntat ca taxa pe pungi "nu se retrage".

"Cine a facut afirmatii in sensul suspendarii ei nu a avut mandat in acest sens din partea Guvernului", a spus Nemirschi.

Presedintele Comisiei pentru administratie publica si mediu din Camera Deputatilor, Sulfina Barbu, a anuntat, miercurea trecuta, ca forul pe care-l conduce va solicita Executivului suspendarea pentru trei, maximum patru luni, a aplicarii Ordonantei de urgenta care instituie taxarea pungilor de plastic, in scopul imbunatatirii actului normativ. Declaratia fostului ministru democrat al Mediului a fost facuta la finalul unei intalniri desfasurate, miercurea trecuta, la Palatul Parlamentului, in care, in prezenta reprezentantilor celor mai mari producatori de pungi de plastic din Romania si ai autoritatilor cu atributii in domeniu, s-a dezbatut problema reglementarii ecotaxei.

Ministrul Mediului a tinut sa precizeze ca, la momentul la care problema ecotaxei a fost dezbatuta la Parlament, el se afla la Nairobi, in Kenya, motivandu-si astfel absenta de la discutiile din urma cu o saptamana. Totusi, Nemirschi a precizat ca a avut o intalnire cu producatorii de pungi cu doua saptamani inaintea dezbaterii de la Parlament, astfel ca le cunoaste problemele.

"Stiu problemele cu care se confrunta si vom mai avea intrevederi pentru a incerca sa le rezolvam, insa taxa nu va fi suspendata", a anuntat Nemirschi.

La discutia de saptamana trecuta din Palatul Parlamentului, reprezentantii celor mai mari producatori de pungi de plastic din Romania au criticat mai multe prevederi cuprinse in Ordonanta de Urgenta care instituie ecotaxa, dar si Ordinul de ministru cuprizand normele de aplicare ale acesteia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă