La Palatul Mogosoaia mai poate fi vizitata o expozitie de desen in carbune apartinand Elenei Copuzeanu. Artista sub 40 de ani isi frapeaza privitorii printr-o arta facuta in negru, cu o anumita brutalitate, lipsita de orice fel de menajament fata de cel care ia contact cu lucrarile. Poate expozitia nu ar fi trebuit intitulata A desemna, ci Trou noir sau Black hole, trimitere clara la acel fenomen cunoscut din astronomie care indica starea entropica si unde are loc o concentrare formidabila a materiei prin care fortele de atractie devin atat de puternice incat nu mai e posibila eliberarea nici unei raze de lumina.
Criticul de arta Erwin Kessler, care a vernisat expozitia, a facut urmatoarele precizari: „Ceea ce desemneaza desenele Elenei Copuzeanu este insusi faptul ca experienta trairilor nu poate fi nicidecum desemnata, ci doar aratata, dezvaluita. Neputand fi reduse la cuvinte, la sensuri, desenele sale oglindesc poate cel mai bine ideea de expunere, de infatisare nemediata a ceea ce survine in lumea propriilor noastre trairi, lasate asa cum sunt ele la origine, dense si de nepatruns”.
Intr-adevar, fiecare lucrare, ca o gaura neagra de unde nu mai izvoraste nimic, este un exemplu de creatie aflata dincolo sau dincoace de orice posibila talmacire. Vezi si atat, fara sa incerci sa explici ceva, fara sa comentezi, fara sa te lasi tentat de nici un discurs analitic. Ceea ce ni se ofera nu sunt oameni, nici nu au cum sa fie, ci niste creaturi monstruoase care includ parca mai multe regnuri si stari ale materiei. Dar, mai presus de imaginea unei asemenea entitati foarte greu de reprezentat si care solicita enorm talentul artistei, se afla, cum am spus, culoarea atotputernica, negrul absolut, abisal, fara raspuns si in acelasi timp fara viitor. Daca, din cand in cand, mai intrezarim in masa carbunelui intinsa pe panza niste incrustatii albe ca niste lacrimi de lumina, acestea nu vor sa exprime decat un fel de nostalgie pentru ceea ce lumea a fost odinioara si acum s-a prabusit in strafundul entropic. Dar, fireste, asemenea interpretari nu-si au rostul in fata unei arte neobisnuite, preformale, care vorbeste despre un sfarsit al civilizatiei si al omului, dar, inversand polii, putem avea in vedere si un inceput, un timp dinaintea timpului, cand deasupra materiei nediferentiate duhul sfant inca nu suflase si toate zaceau intr-un somn fara vise. Asadar, o expozitie simpla, puternica si expresiva care poate seduce categorii diferite de varsta.
