» Tema editiei, desi organizatorii nu s-au gandit la asta, pare sa fie privarea de libertate, iar ea e ilustrata de filme mai bune sau mai nereusite.
» Ieri seara, dupa premiera cu "Boogie", de Radu Muntean, toti romanii de pe Croazeta s-au strans la petrecerea romaneasca de la terasa intitulata, coincidenta, Rado.
"Leonera" de Pablo Trapero, este un film argentinian prezentat joi in cadrul Competitiei Oficiale, si de la care nici un jurnalist n-a iesit. E un film dur, despre o femeie inchisa pentru ca si-ar fi ucis iubitul si care va naste in puscarie. Universul concentrationar feminin e urmarit de Trapero cu dorinta aproape declarata de a nu face compromisuri si de a fi "rau" pana la capat, dar povestii femeii care se redescopera gratie copilului pe care il naste ii prisoseste aceasta autenticitate care merge pana la a distribui numai femei urate si cu greutate inestetica pentru a o scoate pe eroina in evidenta. De-a lungul unei odisei de interior ce tradeaza destule greseli de scriitura, pe masura ce corecteaza asperitatile eroinei si o indulceste, Trapero isi da seama ca, in conditiile in care sistemul juridic o condamna pe femeie, va trebui el s-o salveze. De aceea ii permite sa evadeze cu copilul.
Dar dincolo de aceste filme sobre, Cannes-ul are grija, prin Thierry Fremaux, care a preluat fraiele selectiei in 2001, sa echilibreze balanta. Tot joi a fost prezentat, fireste ca in afara competitiei, filmul de animatie "Kung Fu Panda", produs de Dreamworks, in care Dustin Hoffman, Angelina Jolie si Lucy Liu si-au imprumutat vocile. Prezenta lor tine de afaceri si de glamour, talere pe care Cannes-ul se straduieste sa le tina intr-un oarecare echilibru. In anii trecuti, "Shrek", "Ocean 13", "Codul Da Vinci", "Razboiul stelelor" si "X Men" au fost prezentate, in competitie sau in afara ei, pe Croazeta, alaturi de cel putin un film pe editie menit sa provoace nitel scandal
Partida de poker in scopuri caritabile
Pana una, alta, azi va avea loc la cazinoul de langa Palatul Festivalului un joc de poker in scop caritabil, la care participa sase vedete, printre care Salma Hayek si Edward Norton. Potul e de un milion de dolari. Cine il castiga il va dona unei organizatii caritabile pe care o va alege singur. Dintre filmele asteptate ale editiei, poate cel mai asteptat e "Che" de Steven Soderbergh, terminat pe ultima suta de metri, si care e compus din doua filme. In total, patru ore de proiectie. Adversarul principal al lui Soderbergh e Clint Eastwood, care si el si-a terminat filmul, "Changeling" cu o saptamana inainte de inceperea festivalului. Orium, e de asteptat ca amandoi sa se regaseasca pe lista premiantilor.
Steve McQueen, favorit pentru premiul sectiunii "Un Certain Regard"
Pana acum s-ar parea ca tema editiei din acest an a festivalului este inchisoarea si privarea de libertate. E cazul lui "Blindness", de Fernando Meirelles, e cazul lui "Leonera", de Pablo Trapero, al lui "Hunger" si al filmului turcului Nuri Bilge Ceylan, "Cele trei maimute". si asta dupa primele doua zile de proiectii! Prezentat vineri, "Hunger", de Steve McQueen, are mari sanse sa ia Premiul sectiunii "Un Certain Regard". Steve McQueen e un cunoscut artist britanic, ale carui lucrari au fost achizitionate de Tate Gallery sau de Muzeul Guggenheim. E tanar.
Avea 11 ani la inceputul anilor ‘80, cand Bobby Sands a murit in celula inchisorii din Maze, Irlanda de Nord, si spune ca acest eveniment l-a marcat la fel de mult cum l-au marcat victoria lui Tottenham in Cupa Angliei si revoltele de la Brixton. Bobby Sands a fost un fruntas al IRA, unul dintre cei inchisi la Maze si care, dupa ce au facut greva pentru ca erau considerati detinuti de drept comun, s-au infometat pana au murit. Au fost noua prizonieri republicani morti in urma grevei foamei din 1981. Steve McQueen si scenaristul (cunoscut dramaturg) Enda Walsh fac un film extrem de atipic si de impresionant nu atat despre un moment istoric, cat despre existenta zilnica a unui incarcerat si despre decizia unui om de a-si pune capat zilelor pentru o cauza. Faptul ca nu e cineast, ci artist, i-a dat lui McQueen multa libertate in cap si un extraordinar simt vizual si al ritmului. Prima parte lucreaza mai ales pe detalii. Nu intelegi exact ce se intampla, dar fiecare amanunt se adauga la celelalte. Personajul care apare in prima secventa nu e personajul principal.
Centrul de greutate sare de la un personaj la altul pana sa se fixeze pe Bobby Sands. Nu se schimba nici un dialog pe mai bine pe 15 minute. Miezul filmului e o secventa de 22 de minute, in care Bobby Sands si un preot republican discuta ca intr-un meci de ping-pong despre ideea sinuciderii. 28 de pagini de scenariu, un tur de forta pentru actorii Michael Fassbender si Liam Cunningham (pe care il stim din "The Wind That Shakes the Barley" de Ken Loach, Palme d’Or acum doi ani). Iar apoi, in ultima parte a filmului, stingerea corpului, eroziunea lui, escarele, privirea tot mai tacuta. Dar nici un pic de melodrama, doar o atentie aproape sanitara pentru corpul care cedeaza si care oricum pare sa-si piarda capacitatea de a dori ceva, inclusiv mancare. Nu stiu de ce "Leonera" a fost preferat lui "Hunger" pentru Competitia Oficiala.
"Cele trei maimute", (foto) noul film al cineastului turc lansat de Festivalul de la Cannes, Nuri Bilge Ceylan, este o telenovela filmata frumos, chiar mult mai frumos decat precedentul "Climate" (prezentat tot la Cannes si care si el era tot o telenovela). Un om politic omoara pe cineva cu masina si, pentru ca se apropiau alegerile, il plateste pe soferul lui sa se dea vinovat si sa faca puscarie. Apoi o seduce pe nevasta omului, iar cand acesta iese din inchisoare, dramoleta se umfla ca omleta. Femeia se gandeste sa se sinucida pentru ca amantul n-o mai vrea, soferul nu stie pe cine ar trebui sa omoare primul, iar fiul cuplului (caci exista si el) il omoara pana la urma pe politician. Mai adaugati fantoma copilului mort care te face sa te intrebi daca Ceylan n-a vazut "Visul lui Liviu", de Corneliu Porumboiu, nori gri peste Bosfor, o melodie de apel pe mobil – si un final in sertare care il lasa pe sofer sa predea stafeta raului unui alt prapadit care sa intre la inchisoare in locul fiului, si veti avea tabloul schitat al acestui film introdus in Competitia Oficiala gratie numelui regizorului. Nu e prima oara si nu va fi nici ultima pentru ca selectionerii prefera sa adauge filme foarte bune realizate de necunoscuti filmelor – asa cum sunt ele – semnate de cineasti cu renume.
PARTY
Romanii au iesit la rampa
"Boogie" a avut ieri, la ora 9.00, o prima vizionare, iar la ora 17.00, spectacolul de gala. Echipa a venit si la spectacolul de dimineata, pentru a participa in cortul de langa Noga Hilton la o sesiune de intrebari si raspunsuri. Echipa, adica Radu Muntean, Anamaria Marinca, Dragos Bucur, Mimi Branescu, Razvan Radulescu si Alexandru Baciu, fiecare insotit la Cannes de sotie sau de prietena. "Filmul vorbeste despre ultima noapte de tinerete, inainte de a intra intr-o noua etapa de viata", a spus Radu Muntean, dupa proiectia la care sala a fost plina ochi si de la care nu s-a iesit. Comparat de cei prezenti la Q&A cu Cassavettes sau Fellini, Boogie prezinta o zi si o noapte din viata unui tanar de 30 de ani, familist, care se reintalneste la mare cu prietenii din burlacie.
O poveste mult mai accesibila strainilor decat cea din "Hartia va fi albastra", desi e o continuare fireasca. Cei care aveau in jur de 18 ani in 1989 au acum putin peste 30 si trec, dupa ritmuri diferite, la varsta matura. Anamaria Marinca, sosita de la Londra, s-a aratat incantata sa joace rolul de mama, iar Dragos Bucur, chestionat in legatura cu afisul in care apare nud, a spus ca acesta va spori interesul pentru film al publicului din Romania. Alexandru Baciu a povestit cum lucreaza la scenariu alaturi de Radu Muntean si Razvan Radulescu – impart sinopsiuri de vreo zece pagini la trei si fiecare isi scrie partea, in vreme ce, mucalit, Mimi Branescu a rezumat ca rolul sau a presupus multa munca. Discutia a fost condusa de Olivier Père, selectionerul de la Quinzaine des réalizateurs, care a spus ca acum toata lumea e interesata de filmele care se fac in Romania, remarcand ca Boogie se rupe de istoria recenta, fiind un studiu de caractere.
Radu Muntean: "Am ajuns la varsta la care, imbatranind, devine pentru mine tot mai important sa stabilesc o legatura cu trecutul meu, dar sunt si tot mai interesat de ce se intampla inlauntrul personajelor, inlauntrul cuplurilor". De altfel, urmatorul film al lui Radu Muntean trateaza despre ultimele doua saptamani din viata unui cuplu. Totusi, Boogie nu duce lipsa de referinte la perioada comunista, cum a remarcat si Razvan Radulescu. Filmul a fost bine prizat, dar, cum a spus si Radu Muntean, pacat ca dialogurile pierd mult prin traducere.
