25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialNaufragiul Costa Concordia: Noi condamnări

Naufragiul Costa Concordia: Noi condamnări

Cinci dintre persoanele acuzate în procesul privind naufragiul pachebotului de lux Costa Concordia în ianuarie 2012, soldat cu 32 de morţi, au fost condamnate sâmbătă de un tribunal italian la pedepse cuprinse între doi ani şi zece luni de închisoare, scrie presa italiană.

Ei au beneficiat de o procedură cunoscută sub numele de „pattegiamento”, care permite încheierea unui acord pe cale amiabilă asupra sancţiunii, în schimbul unei recunoaşteri cel puţin parţiale a vinei.

Comandantului navei, Francesco Schettino, judecat în proces, i s-a refuzat până în prezent aplicarea acestui tratament, însă avocaţii săi l-au reclamat din nou.

Următoarele audieri din cadrul procesului, prevăzut să dureze mai multe luni, au fost fixate să se desfăşoare în perioada 23-27 septembrie, la Teatrul Modern din Grosseto, cu scopul de a asigura spaţiul necesar primirii celor care vor participa sau asista la proces.

 

Pentru următoarele audieri, Parchetul din Grosseto a citat 34 de martori, printre care membri ai echipajului, tânăra originară din Republica Moldova, Domnica Cemortan, care se afla pe punte cu Schettino în momentul accidentului, sau şeful Căpităniei portului Livorno, Gregorio De Falco, cel care l-a somat pe căpitan să se întoarcă la bordul navei pentru a organiza operaţiunile de salvare.

În total, Parchetul va cita 360 de martori.

Costa Concordia, un pachebot de 114.500 de tone, s-a lovit de o stâncă în apropierea coastei în cursul nopţii de 13 ianuarie 2012 şi a eşuat la câţiva zeci de metri de insula toscană Giglio, cu 4.229 de persoane la bord, dintre care 3.200 de turişti. Treizeci şi două de persoane au murit, dintre care două nu au mai fost găsite.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă