Eu cred ca la mijloc este o simpla neintelegere. Poate pentru ca – am mai spus-o si-n alte randuri – in Romania definitia muncii ramane neclara. A munci, in trecutul de acum cateva sute de ani, insemna sa supui pe cineva la chinuri grele, sa il torturezi. Lista boierilor "munciti" de gade, la ordinul domnitorului, pentru acuze de "hiclenie" (tradare) sau ca sa scoata la iveala firfireii dositi bine pentru uzul propriu si al familiei, necesari insa camarii domnesti, este ampla prin cronicile romanesti. Dandanaua a survenit mai tarziu, in epoca bonjurismului, cand cineva dornic de modernizare a ales – poate din sarcasm, dar poate si bine intentionat, fara ganduri de fundal – tocmai verbul ce semnifica sa torturezi pentru a semnifica activitatile laborioase, truda zilnica necesara agoniselii traiului cotidian.
Era, pesemne, un ins din stirpea celui cu "muieti-s posmagii" al lui Creanga, un reflexiv extrem caruia ideea de a se agita pentru o imbucatura ii repugna cel putin la fel de mult ca brahmanilor, ca unora dintre ordinele calugaresti occidentale – ma gandesc la cele intemeiate pe exploatarea milei crestine, printre care un loc de cinste il ocupa cersetoria metodica franciscana –, un Cioran ramas necunoscut in marginalitatea lui pisichera… Nu extravaganta acestui smecher care, evitand slavul "a roboti" – degenerat sub apasarea medievala in "robota", un soi de munca degradata de la altitudinea liberei practici in interes propriu la o conditie servila, la exploatare –, a preferat formularea "a munci" este de mirare. Suspecta ramane impunerea pe piata cuvintelor a acestei gaselnite, fiindca ea demonstreaza ca multimile au imbratisat cu destula iuteala si suficient entuziasm inovatia, pentru a omologa intelegerea muncii ca pe o osanda.
Cu timpul insa, verbul si substantivul de care vorbesc s-au decolorat din punct de vedere istoric, ruland printre alte abstractiuni fara probleme. Situatia a permis ca multe activitati lucrative, procuratoare de satisfactii materiale si spirituale, sa devina parte a listei complexe si ample puse sub acelasi, unic, generic. Asa se face ca astazi, cand vorbim despre munca, intelegem prin ea si lucrul campului, si mersul cu animalele la pascut (mai mult plimbare si reverie decat activitate); si manevrele unui macaragiu printre blocuri, si plimbarea profesorului printre bancile unei clase; si intocmirea unui bilant contabil, si repetitia unui actor la teatru. Ba, mai mult, categoriile activitatilor intelese ca munca se tot largesc, ambiguizand si mai mult termenul. In ultimii ani, de pilda, stradania femeilor casnice de a intretine o gospodarie a primit recunoasterea sociala meritata, fiind socotita vechime in campul muncii conform unei codificari special elaborate.
Si exclusivitatea concediului de maternitate a cedat in fata entuziasmului unor tati de a se ocupa ei de bebelusii lor, ramanand la domiciliu, dar beneficiind de recunoasterea obtinuta prin lege.
Sa te miri atunci ca demersul de care este acuzat Paul Pacuraru, ministrul Muncii proaspat suspendat – s-a mai intamplat si la armata si n-a murit nimeni din asta! –, ar putea fi rezultatul unei neintelegeri, al unei interpretari nesigure a termenului "munca"?! Daca a intervenit, cum se spune, in favoarea fiului sau pe langa baronul PNL din Gorj, Dan Ilie Morega, sperand ca astfel firma urmasului sau ar putea obtine contracte, lucru nu cu totul neplauzibil, se prea poate ca ministrul sa fi avut in minte o alta interpretare a notiunii de munca decat procurorii, mai conservatori, in general. Un exemplu va lamuri mai bine ce vreau sa spun: numai cine a practicat hotia in Occident si acasa ar putea spune cat amar de munca implica buna deprindere a meseriei in bransa.
Pe anumite portiuni ale verticalei sociale, hotia chiar este socotita o activitate sociala utila, deplin omologata, atragand dupa sine admiratie si respectabilitate. Daca ea se face cu computerul si speculand lacunele unei legislatii in tranzitie, hotia poate construi averi si cariere, conducand la pozitii de top. Cazul clasic ramane cel in care la arest intra omul amarat care nu poate plati o taxa, in timp ce maharul insolent din convoiul de limuzine beneficiaza de toate facilitatile fiscale, de prudenta binevoitoare a oficialitatilor si de aplauzele pegrei sociale.
Paul Pacuraru putea confunda o asemenea interventie in folosul fiului drept o activitate socialmente utila. Ce, fiul lui nu este un membru cu drepturi egale al societatii noastre? Ce, sa te pretezi la asiduitati pe langa barosanii din teritoriu nu e o activitate sociala cu cheltuiala de inteligenta, intuitie, energie? Ce, tentativele de acest fel, atunci cand reusesc, nu contribuie la asigurarea traiului zilnic al beneficiarului? si inca cum!
Suspendarea din functie a ministrului Muncii nu e inca nimic in sine. Daca omul va fi gasit vinovat si condamnat, aceasta va omologa limita pana la care activitatile lucrative se pot acoperi cu plapuma conceptului de "munca" la noi, acum. Daca nu, un nou inteles al notiunii de munca va dobandi recunoastere juridica in tara numita Romania, iar drumul catre respectabilitate se va deschide generos unei noi categorii de smecheri.
