5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialMotivele prieteniei ruso-ungare

Motivele prieteniei ruso-ungare

Un alt subiect pe prim-planul vieţii noastre politice îl reprezintă prietenia din ce în ce mai strânsă între Rusia şi Ungaria, precum şi sprijinirea mişcărilor iredentiste maghiare de către guvernul rus. Care ar fi cauzele unei astfel de ”alianţe contra naturii”?

Unul dintre răspunsuri este foarte simplu. Mentalitatea de cuceritor, lipsa unei tradiţii democratice şi regretul imperiului pierdut.

Un al doilea răspuns este la fel de simplu. O Românie slabă şi divizată.

Explicaţia unei astfel de atitudini o găsim  în contextul istoric de după 1918, în special acele aspecte mai puţin cunoscute sau ignorate.

Să o luăm cronologic.

Imediat după sfârşitul Primului Război Mondial, cel mai puternic aliat străin al URSS a fost între martie-august 1918 Republica Ungară a Sfaturilor, condusă de Bela Kun. Această structură politică a fost considerată un inamic major atât de către Puterile Aliate, cât şi de către statele vecine.

Armata ungară a început prima ofensiva împotriva statelor vecine, cel mai mare succes fiind obţinut pe frontul nordic, culminând cu proclamarea în iunie 1919 a Republicii Slovace a Sfaturilor. Ulterior, în urma ofensivei conjugate a armatei române, a celei cehoslovace şi a celei iugoslave, regimul comunist ungar s-a prăbuşit în august 1919, când Budapesta a fost ocupată de trupele române. Armată română a părăsit capitala ungară în noiembrie (chiar înainte intrarea în oraş a lui Miklos Horthy), iar teritoriul ungar în februarie 1920.

Succesul iniţial al armatei ungare s-a datorat unor oameni care, judecând după nume, nu erau unguri. Ne referim aici la ministrul de Război, Vilmos Bohm, şi şeful Marelui Stat Major, Aurel Stromfeld.

În ciuda retoricii naţionaliste maghiare, numeroase personalităţi glorioase ale istoriei Ungariei nu erau de origine ungară.

Îi putem menţiona aici pe cei 13 generali executaţi în 1849 la Arad, dintre care numai 5 erau maghiari. Este de remarcat că între 1301 (data morţii lui Andrei al III-lea, ultimul rege din Dinastia Arpadiană) şi 1919, Ungaria nu a avut nici un şef de stat 100% ungur. Dacă extindem acest aspect, trebuie spus şi că mama lui Janos Kadar era 50% sau 100% slovacă.

Bela Kun era prieten intim cu Lenin şi cu familia acestuia. După eşecul guvernului comunist ungar, revoluţionarul maghiar s-a refugiat în URSS, mai precis în Crimeea pentru început, între 1920-1922, de unde a coordonat acţiunile împotriva României.

Un aspect mai puţin cunoscut este că Bela Kun (până în 1904 Kohn), figura principală a revoluţiei bolşevice ungare, era născut lângă Cehu Silvaniei (comuna Lelei, în prezent în judeţul Satu – Mare), studiile liceale urmându-le la Zalău, iar cele universitare la Cluj.

Următorul conducător ungar, amiralul Miklos Horthy, a fost un personaj istoric plin de contradicţii.

Era născut într-o familie de religie calvinistă, într-o ţară majoritar catolică. Şi-a dobândit toate gradele militare în flota unui stat care şi-a încetat existenţa în 1918. Deşi era antisemit, se pare că a fost ajutat de evreii bogaţi după 1945 în exilul său din Portugalia, unde a şi murit.

Horthy a avut şi el unele legături cu România. Soţia lui, Magdolna Purgly, era originară din Curtici, iar căsătoria lor civilă a fost oficiată la Arad.

Venirea la putere a lui Horthy a fost însoţită de un val de persecuţii şi crime soldate cu aproximativ 2.000-5.000 de morţi şi 70.000 de persoane închise pentru diferite perioade. Majoritatea victimelor erau evrei, comunişti sau fermieri.

Forma de guvernământ a Ungariei interbelice a fost foarte originală. În 1920 Ungaria a fost proclamată monarhie, iar Miklos Horthy votat în funcţia de regent. S-a recurs la acest artificiu legal deoarece Puterile Aliate învingătoare nu ar fi tolerat venirea pe tron  a ultimului Habsburg (Carol I ca împărat austro-ungar şi Carol al IV-lea ca rege ungar). Cu toate că Horthy îi jurase credinţă veşnică, ultimul Habsburg a fost expulzat de pe teritoriul ungar, iar Parlamentul a abrogat Pragmatica Sancţiune din 1723 prin care i se permitea Mariei Tereza venirea pe tronul Ungariei. Se schimba astfel regula succesiunii dinastice, permiţându-se şi urcarea pe tron a femeilor.

Deşi teoretic totul funcţiona ca într-o monarhie constituţională, de fapt regentul putea demite pe prim-ministru şi putea dizolva Parlamentul oricând dorea.

Activitatea guvernamentală a fost stabilă datorită mandatului îndelungat a doi prim-miniştri, Istvan Bethlen (1921 – 1931) şi Gyula Gombos (1931 – 1936).

Cele mai negative aspecte erau lipsa unei democraţii reale, antisemitismul şi revizionismul ridicat la rangul de politică de stat.

În 1920 a fost adoptată prima lege antisemită din Europa de după Primul Război Mondial, prin care se limita la 6% numărul studenţilor evrei din universităţi.

Revizionismul avea ca executanţi pe teren preoţii şi diaspora maghiară din străinătate (cum se întâmplă şi în prezent).

Totul a fost facilitat de menţinerea aceleiaşi persoane timp de 20 de ani în fruntea serviciilor secrete maghiare, generalul Zoldt.

Politica externă a Ungariei a început să fie orientată spre Italia, între 1932 şi 1938, iar ulterior spre Germania.

Chiar şi în aceste condiţii, metodele folosite de serviciile secrete sovietice şi de către cele ungare semănau foarte mult.

Astfel, sovieticii au folosit atacuri teroriste în Basarabia, cu scopul de a provoca replici în forţă ale autorităţilor române, care apoi să fie prezentate ca acţiuni de reprimare a minorităţilor, în special a celei ruse.

Budapesta s-a axat pe formaţiuni paramilitare îmbrăcate în costume naţionale româneşti, care comiteau atacuri împotriva germanilor şi maghiarilor, atacuri care ulterior să justifice abuzurile autorităţilor ungare împotriva cetăţenilor români.

Un aspect oarecum uitat sau ignorat este că până în martie 1945, când s-a reinstalat administraţia românească în Ardealul de Nord, acţiunile iredentiste maghiare au fost încurajate de sovietici.

Remodelarea relaţiilor ruso-maghiare a început după 1956, o dată cu înfrângerea revoluţiei anticomuniste ungare şi venirea la putere a lui Janos Kadar.

Nu trebuie uitat în acest context presiunile URSS pentru crearea, în 1952, a Regiunii Autonome Maghiare, la presiunile lui Stalin, singurul caz de acest gen din ţările socialiste.

După evenimentele din 1956 şi mai ales după 1968, Ungaria a fost folosită de URSS ca principal factor de presiune asupra unei Românii prea independente faţă de Moscova.

Astfel se explică şi atitudinile agresive ale etnicilor maghiari din România, încurajate de guvernul de la Budapesta încă din anii ‘70. În conştiinţa maghiarilor de cetăţenie română se inocula ideea că România trebuie pedepsită pentru atitudinea sa de independenţă în cadrul blocului socialist.

Exacerbarea acestei probleme era în interesul Moscovei, deoarece masca foarte bine politica de abuzuri şi de asimilare forţată a românilor din Basarabia (Moldova), situaţie unică în URSS şi chiar în Europa de după 1945. Legat de aceasta, în repetate rânduri oficialii sovietici au subliniat ideea că unii vecini ai României ar putea avea revendicări teritoriale dacă se insistă prea mult pe ideea originii comune a românilor cu cetăţenii din RSS Moldovenească.

Situaţia s –a schimbat într-o oarecare măsură în dezavantajul României începând cu 1982, anul venirii la putere în URSS a lui Iuri Andropov. Andropov fusese ambasador la Budapesta între 1954-1957, fiind principalul artizan al înăbuşirii revoluţiei ungare din 1956 şi al venirii la putere a lui Janos Kadar. Din acest motiv, între cei doi lideri era o legătură foarte strânsă.

Ungaria a fost astfel aleasă să ia locul României în poziţia de campion al legăturilor cu RFG şi SUA.

Planul a fost foarte mult uşurat de greşelile lui Nicolae Ceauşescu în politicile sale economice şi de dorinţa acestuia de plăti cu orice preţ datoria externă. Situaţia economică a fost mult înrăutăţită de faptul că sovieticii cereau alimente în schimbul importurilor de petrol, gaze şi cocs.

Noile reforme economice iniţiate de Ungaria au fost demarate în realitate tot cu aprobarea lui Andropov, pentru a atrage simpatia Vestului. Cu toate acestea, atitudinea prosovietică era prezentă doar în rândurile elitei politice comuniste ungare, nu şi în rândul populaţiei, la fel cum se întâmplă şi în prezent.

Toată această panoramă a rămas valabilă până în 1989.

În prezent, pe baza a ceea ce am afirmat până acum, putem identifica patru motive ale relaţiilor strânse dintre Rusia şi Ungaria.

Prima ar fi mentalitatea imperială şi mesianică, conform căreia trebuie să domine regiunile şi popoarele  înconjurătoare (nu neapărat să le ridice sau să lase ceva în urmă).

A doua ar fi antisemitismul şi rasismul foarte virulente, manifestate mai cu pregnanţă în Rusia.

A treia ar fi atitudinea antieuropeană a guvernelor. În cazul Ungariei, stat membru UE, ne întrebăm dacă ce se petrece în prezent este un accident sau e ceva de substanţă.

În încheierea motivaţiei, este util să amintim ce a spus contele Alexandre de Marenches, fost şef al serviciilor de informaţii franceze între 1974 şi 1982 despre Rusia. Conform opiniei contelui, comunismul nu a fost decât un episod sau un accident în calea atingerii obiectivelor imperiale ruseşti.

Oare această afirmaţie e valabilă şi în cazul altor state?

Este România pregătită pentru o asemenea realitate?

SUA şi UE înţeleg această realitate? 

 

Ovidiu Maican este lector universitar la Academia de Studii Economice

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Rusia cere Germaniei să recunoască drept genocid asediul Leningradului

Rusia a transmis Germaniei o "notă" în care cere ca asediul asupra orașului Leningrad, din timpul celui de-al doilea Război Mondial, să fie recunoscut...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă