Astazi este prima zi din ultimii 58 de ani in care nu mai putem "descarca" din eterul romanesc emisiunile prefatate de lapidarul anunt "Aici e Radio Europa Libera". Cortina muzicala enesciana care se ridica inaintea acestui anunt a disparut la cativa ani dupa raspantia istorica din iarna lui 1989, iar numarul vocilor "clasice", cele care ni s-au impregnat in subconstient, devenind aproape sinonime cu notiunea si cu sentimentul de libertate, s-a micsorat treptat, pe masura ce apareau – si se intareau – vocile tinerilor jurnalisti care au debutat in profesie o data cu "kilometrul zero" al tranzitiei. Tineri care, mai ales in primii ani postdecembristi, au avut sansa sa nu fi deprins tainele meseriei de la ziaristi fabricati in creuzetul comunismului si in institutii media unde carta deontologica fusese inlocuita de Statutul Partidului, iar carnetul de membru de partid conta mai mult decat talentul sau studiile. Acesti tineri au devenit ziaristi independenti in gandire si liberi in ceea ce scriu sau spun ca jurnalisti, pentru ca au avut sansa de a se forma profesional intr-un cadru institutional ce se ghideaza in exclusivitate dupa principiile inscrise in propria carta de functionare – principii pur profesionale, exprimate cu perfecta claritate si din care factorul politic lipseste cu desavarsire.
Se poate spune ca, in timp ce "vechea garda" a postului a contribuit esential la supravietuirea sperantei in iesirea tarii din sclavia comunistilor, "tanara garda" a preluat stafeta cu succes, suplinind lipsa experientei cu dinamismul si entuziasmul caracteristice varstei. "Profesorii" au tinut speranta treaza, "elevii" au combatut in transeele unui razboi de pozitii care nu s-a incheiat, intre cei care isi doresc sa traiasca intr-o tara cu adevarat europeana si democratica si taberele celor care manuiesc terminologia si formele democratiei pentru a-si insusi, in fond, o Romanie feudalizata.
Astazi este si prima zi in care lipseste la apel, tot pentru prima oara, dar din 1939, semnalul BBC – Londra. Gandurile tocmai exprimate se aplica in aceeasi masura jurnalistilor de ieri si de azi ai acestei venerabile si atat de britanice institutii. Simbolismul acestor doua raspantii radiofonice suprapuse este foarte incarcat, in bine si in rau, cu toate ca Europa Libera, un radio strain si de-acasa in acelasi timp, si BBC, care a devenit post romanesc de-abia dupa Revolutie, nu mai aveau, deja cu cativa ani inainte de a-si inceta emisia, milioanele de ascultatori din perioada predecembrista si din primii ani ai tranzitiei la ceea ce avem acum, dar nimeni nu i-a gasit inca un nume pe masura.
Seful statului roman, acelasi cu presedintele care a condamnat formal comunismul ca ideologie criminala, le-a decorat miercuri cu Ordinul "Meritul Cultural" in grad de Mare Ofiter pe cele doua posturi de radio, care au adus o contributie insemnata atat la prabusirea sistemului comunist, cat si la infiriparea imperfectei, dar perfectibilei noastre democratii. Contributia lor nu trebuie nici supraestimata, nici considerata secundara. Mostenirea lor, greu de cuantificat cu o precizie cat de cat edificatoare, este – evident – bogata si se masoara in valuta numita "libertate". Succesul care a incununat activitatea de decenii a celor doua radiouri se datoreaza insa, cred eu, faptului ca pentru sutele de artizani ai acestei mosteniri si pentru milioanele de beneficiari, Radio Europa Libera si BBC-ul nu au fost simpli patroni de presa, ci intruchiparea unei stari de spirit. A spiritului care nu poate fi incatusat.
