Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a încetat din viaţă la Caracas, învins de un cancer cu care se lupta de doi ani. Vicepreşedintele Nicolas Maduro, fost şofer de autobuz, asigură interimatul până la alegerile care vor avea loc în termen de 30 de zile. A fost decretat doliu naţional de şapte zile iar funeraliile sunt prevăzute pentru vineri.
Carismatic şi sclipitor pentru admiratori, demagog şi clientelar pentru criticii, Hugo Chavez, „presidente Comandante“, a murit marţi de cancer în regiunea pelviană, pe care de doi ani pretindea că l-a învins. El a lăsat o situaţie economică jalnică în pofida faptului că ţara deţine principalele rezerve de petrol ale planetei. A guvernat 14 ani cu mână de fier, a câştigat păturile sărace ale populaţiei, care îl adoră, şi se afişa ca liderul unui antiamericanism radical.
De câteva zile, finalul lui Chavez era previzibil şi, în pofida comunicatelor optimiste privind starea sa de sănătate, Venezuela se pregătea pentru moartea eroului său naţional. Plecările şi revenirile lui Hugo Chavez între Caracas şi Havana nu mai înşelau pe nimeni. La finele lunii februarie s-a anunţat că „insuficienţa sa respiratorie nu evoluează favorabil“, iar la 1 martie vice-preşedintele Nicolas Maduro estima că „preşedintele nostru se luptă pentru viaţă“. Săptămâna trecută zvonurile afirmau că este mort clinic. Oricum, venezuelanii sunt în stare de şoc şi îşi plâng pe străzi dispariţia celui pe care îl considerau „Chavez, inima poporului“. În mod sigur, exista de multă vreme o conexiune personală între Hugo Chavez şi milioane de venezuelani, fiind primul preşedinte care s-a preocupat în mod real de săraci. Fostul pucist a susţinut programe sociale pe toată perioada de 14 ani cât a condus ţara, ceea ce a permis reducerea drastică a sărăciei şi câştigarea susţinerii populare.
Miliarde de dolari
Chavez dispunea de un seif personal dotat cu zeci de miliarde de dolari pentru a-şi ralia grupuri sociale aflate în opacitatea municipalităţilor sau pentru finanţarea aliaţilor săi la „revoluţia bolivariană“ şi la socialismul secolului al XXI-lea pe continentul latino-american.
Visul său era realizarea unei noi alternative la capitalism printr-un amestec de naţionalism sud-american, de venituri petroliere şi de „sovietizare“ progresivă a economiei. Rezultatul este că întreprinderile străine nu mai sunt binevenite în Venezuela, unde regimul Chavez a expropriat firmele după ani de manieră arbitrară şi (sau) birocraţie şi corupţie, sufocând iniţiativele individuale.
În schimb, reducerea inegalităţilor, altădată importante, poate fi considerată ca un succes al regimului, chiar dacă indicii de dezvoltare – sănătatea şi educaţia sunt gratuite – nu sunt mai buni decât ai ţărilor vecine. Fără a vorbi despre şantierele abandonate în acest stat unde, paradoxal, abundenţa energetică nu împiedică tăierile de apă şi electricitate.
Puci după puci
Pentru marele public, mitul Hugo Chavez s-a născut la 4 februarie 1992, ziua loviturii sale de stat – eşuată – contra lui Carlos Andres Perez. În uniformă militară, comandantul Chavez şi-a asumat responsabilitatea în direct şi a cerut tovarăşilor săi depunerea armelor, explicând că obiectivele lor nu au fost atinse „pentru moment“. Locotenent-colonelul paraşutist care în 1992 a decis să conspire contra regimului Perez, pe care îl considera corupt, puci eşuat, s-a confruntat în 2002 cu aceeaşi situaţie.
În aprilie, după lansarea unei greve generale nelimitat, Hugo Chavez a fost înlăturat de la putere de o scurtă lovitură de stat condusă de o aripă a ierarhiei militare, puterea fiind încredinţată unui efemer „guvern interimar“ condus de şeful federaţiei patronale, Pedro Carmona. În mai puţin de 48 de ore, Chavez, susţinut de manifestanţi şi de o parte a armatei, a recâştigat triumfal palatul său prezidenţial Miraflores din Caracas. Aruncat în închisoare doi ani, Chavez a continuat să-şi perfecţioneze proiectul politic. Acolo, deşi departe de lumina reflectoarelor, popularitatea lui a continuat să crească. Progresiv, el a făcut să se nască visul unei ţări noi, „bolivariană“, după numele istoricului „eliberator” al Venezuelei faţă de coroana spaniolă, Simon Bolivar. Tot în acea perioadă a prins gustul puterii, iar Herma Marksman, a doua soţie, declară că l-a părăsit din acest motiv. „Popularitatea l-a schimbat, devenise o figură mesianică.“
Cultul personalităţii
La distanţă de două decenii, zidurile sunt acoperite cu portretele acestui bărbat care se credea întruparea lui Simon Bolivar. Cultul personalităţii, dar şi nerespectarea drepturilor omului, atacurile repetate contra media de opoziţie şi conceptul centralizat de putere a lui Hugo Chavez, combinat cu o derivă dictatorială, au înfricoşat o parte a venezuelanilor. În ultimii doi ani, Comandante guverna prin decrete, lăsând o mică marjă de manevră guvernului. Gestiunea sa devenise mult mai autoritară după lovitura de stat pe care a suferit-o în 2002 şi mai ales începând cu a doua realegere a sa, în 2006-2007,momentul lansării conceptului vag de „socialism al secolului XXI“. Anii de putere au dezvăluit un Chavez provocator, cabotin, combativ, adesea surprinzător, dar mai ales un Chavez care adora să iasă la rampă şi să fie adulat de mulţime.
Bazându-se pe imensa mană petrolieră, renaţionalizată în 2002 după un lung conflict social, Chavez a dorit construirea unui nou socialism bazat pe „iubire, egalitate şi libertate“. A experimentat noi forme de producţie şi a relansat democraţia directă. La dreapta, într-o ţară mai polarizată ca niciodată, opozanţii acuzau clientelismul şi denunţau obstacolele revoluţiei şi explozia insecurităţii. În al doilea mandat, faza radicalizării revoluţiei socialiste a fost şi aprofundarea proiectului bolivarian al lui Chavez, cel al unificării popoarelor Americii Latine în faţa „imperiului american“.
Cancerul a pus frână ambiţiilor sale de a guverna până în 2021, dată la care considera că proiectul socialist va fi împlinit. Reales preşedinte la 9 octombrie trecut, Chavez întreţinea o imagine ambivalentă, cea de tribun socialist, grijuliu de soarta săracilor, şi cea a unui dictator. Apropiat de liderii socialişti din America Latină, ca bolivianul Evo Morales, ecuadorianul Rafael Correa sau nicaraguanul Daniel Ortega, el a întreţinut o relaţie strânsă cu modelul său cubanez, Fidel Castro, şi cu fratele acestuia, Raul, devenit preşedinte al Cubei. De altfel, Chavez a fost îngrijit şi operat de patru ori într-un spital din Havana, după ce a fost diagnosticat cu cancer, în iunie 2011. Aflat la putere din 1999, Chavez nu a reuşit niciodată să impună un regim cu partid unic, după modelul cubanez. Prin discursurile sale fluviu şi atacurile repetate contra SUA şi oligarhiei financiare, el a fost catalogat drept un demagog. Afectat de boală, Chavez, care multă vreme a trecut ca un om neobosit, a avut grijă să îşi desemneze succesorul în decembrie, înaintea plecării la Havana pentru o nouă operaţie. Alesul este vicepreşedintele Nicolas Maduro, fost şofer de autobuz, care va asigura interimatul până la viitoarele alegeri, ce urmează a fi convocate în termen de 30 de zile.
Corpul neînsufleţit al lui Hugo Chavez a fost depus de miercuri la Academia militară din Caracas, înaintea funeraliilor naţionale care vor avea loc vineri. Au fost decretate şapte zile de doliu naţional.
