10.4 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăSpecialPutin vrea putere absolută asupra Transnistriei și a Crimeii. În peninsulă se...

Putin vrea putere absolută asupra Transnistriei și a Crimeii. În peninsulă se țin alegeri sub controlul Moscovei. Ucraina cere Occidentului noi sancțiuni împotriva Rusiei

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a cerut vineri statelor occidentale să extindă sancțiunile economice împotriva Rusiei, unul dintre argumente fiind desfășurarea duminică a alegerilor parlamentare în Crimeea anexată, relatează agenția EFE citată de Agerpres.

‘Moscova trebuie să înțeleagă că prețul acestor ilegalități va fi tot mai mare. Unul dintre motivele în favoarea sancțiunilor trebuie să fie alegerile parlamentare care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei’, a explicat Poroșenko, referindu-se la scrutinul din Crimeea.

El a făcut aceste declarații la forumul Strategia Europeană de la Yalta (Yalta European Strategy — YES). După anexarea Crimeii, acest forum nu se mai desfășoară la Yalta, însă i-a fost păstrat numele.

Pe de altă parte, Poroșenko a insistat că nu va convoca alegeri locale și nici nu va da prorușilor dreptul la autoguvernare în Donbas fără ca Moscova să garanteze securitatea în zona de conflict din estul separatist al Ucrainei. ‘O spun o dată pentru totdeauna. Niciun pas mai departe atât timp cât partea rusă nu avansează cu măsurile de securitate’, a indicat președintele ucrainean.

Poziția oficială a Kievului este că înainte de a aplica componenta politică a acordurilor de pace convenite la Minsk trebuie să treacă câteva luni fără să se tragă un singur foc de armă în estul separatist al Ucrainei.

‘Alegerile locale în Donbas se vor putea desfășura după ce vor fi îndeplinite anumite criterii politice și de securitate, nu doar încetarea focului’, a explicat Poroșenko, făcând referire inclusiv la condiția privind recuperarea de către autoritățile ucrainene a controlului frontierei cu Rusia.

Președintele ucrainean, care se bucură de un puternic sprijin din partea SUA, a insistat că nu va renunța la condițiile sale, deși miniștrii de externe francez și german, Jean-Marc Ayrault și Frank-Walter Steinmeier, i-au cerut să fie dispus să poarte negocieri.

Ayrault și Steinmeier, care au vizitat joi împreună zone din estul separatist al Ucrainei, au insistat că autoritățile de la Kiev trebuie să acorde un statut special acestei regiuni, să accepte desfășurarea de alegeri acolo, precum și o amnistie pentru toți combatanții.

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ședință de pomină la Consiliul Local Curtea de Argeș, cu îmbrânceli și înjurături

Ședință cu scandal, marți, la Consiliul Local Curtea de Argeș, unde proiectele trecute pe ordinea de zi au reușit să ducă la o...

Bani pentru salvarea industriei oțelului și aluminiului din România

Companiile din industria oţelului și aluminiului, care trec prin momente deosebit de grele din cauza problemelor de ordin financiar, ar putea să fie...

Ședință de pomină la Consiliul Local Curtea de Argeș, cu îmbrânceli și înjurături

Ședință cu scandal, marți, la Consiliul Local Curtea de Argeș, unde proiectele trecute pe ordinea de zi au reușit să ducă la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă