8.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialMonica Niculescu, în turul al doilea al probei feminine de dublu la...

Monica Niculescu, în turul al doilea al probei feminine de dublu la US Open

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și americanca Vania King s-a calificat, miercuri, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după 6-2, 5-7, 7-5 cu americancele Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey, scrie Agerpres.

Niculescu și King, favoritele numărul 10 ale probei, s-au impus la capătul unui meci disputat, care a durat două ore și 22 de minute.

Monica a jucat miercuri și la simplu, trecând în turul al doilea de compatrioata sa Ana Bogdan cu 6-0, 6-1, după o oră și 22 de minute.

Niculescu are drept cel mai bun rezultat al său la dublu optimile de finală la US Open, în 2009 și 2010. Anul acesta nu a trecut de primul tur la Australian Open și la Wimbledon, iar la Roland Garros nu a participat la dublu.

Monica (15 WTA la dublu) și Vania (28 WTA la dublu), care au un titlu împreună anul acesta, la Shenzhen, și-au asigurat un cec de 24.500 dolari și 130 de puncte WTA, iar în turul secund vor juca împotriva gemenelor ucrainene Liudmila și Nadia Kicenok, care au trecut cu 6-3, 6-2 de americancele Samantha Crawford și Jessica Pegula.

Joi vor juca în primul tur la dublu româncele Irina Begu și Raluca Olaru, contra cuplului Jelena Ostapenko (Letonia)/Andrea Petkovic (Germania).

Tot miercuri, în runda inaugurală perechea româno-sârbă Andreea Mitu/Aleksandra Krunic a fostîntrecută de cuplul Marina Erakovic (Noua Zeelandă)/Arantxa Parra Santonja (Spania) cu 2-6, 6-2, 6-0.

Cele mai citite

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...

Harris închide campania în Philadelphia, Trump în Michigan. A început votarea

Ambele campanii proiectează optimism și se concentrează pe mobilizarea alegătorilor Campania a cunoscut întorsături uluitoare: două tentative de asasinat și o condamnare pentru fostul președinte...

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...
Ultima oră
Pe aceeași temă