6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMonica Macovei: USL are o agenda clară de compromitere a Justiţiei

Monica Macovei: USL are o agenda clară de compromitere a Justiţiei

Europarlamentarul Monica Macovei face un adevarat rechizitoriu al actiunilor USL de subordonare a Justitiei.

Demersul europarlamentarului a fost declansat de promovarea unor proiecte de legi sau amendamente care modifica legi ce asigurau independenţa justiţiei si asigurau separaţia puterilor în stat.

Spre exemplu, amendamentul potrivit căruia parlamentarii-avocati pot pleda la instanţe, chiar in contradictoriu cu statul si instituţiile sale, anuleaza conflictul de interese. De asemenea, înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru a-i ancheta atât pe procurorii care o cerceteaza pe judecatoarea Gabriela Bârsan, soţia judecătorului CEDO, Corneliu Bârsan, cât si pe judecatorii care au dat mandate de percheziţie în acest dosar, încalcă separaţia puterilor in stat.

Alte proiecte de modificare a Codului de Procedura Penală, ca  interdictiile date procurorilor potrivit cărora nu mai au voie sa urmareasca conturile bancare ale cercetaţilor penal si urmariţi national sau internaţional si nu mai pot primi interceptarile facute pe legea siguranţei nationale, daca s-ar aplica, ar anihila posibilitatea de instrumentare a dosarelor de spalari de bani,  de evaziune fiscala, de coruptie.

Potrivit Monicăi Macovei, ”Guvernul Ponta şi USL abuzează de cele 70 de procente pe care le deţin în Parlament şi modifică legi pe bandă rulantă pentru a-şi clădi un zid de aparare in faţa anchetelor procurorilor. USL incearca absolut orice: de la chemarea la ordine a procurorilor pana la a permite parlamentarilor avocati sa ii apere pe clienti impotriva statului”.

Macovei identifica actiunile USL impotriva independentei Justitiei, pe care le enumera si le ilustrează cu exemple astfel:

1. Solicitarea Agentiei Nationale de Integritate ca parlamentarii care exercita si profesia de avocat sa nu pledeze in cauze civile sau comerciale impotriva statului este justificata si corecta. USL doreste sa elimine aceasta interdictie din Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si sa permita parlamentarilor avocati sa pledeze impotriva institutiilor si companiilor statului. Pentru USL si Guvernul Ponta nu conteaza ca pot aparea conflicte de interese. Interesul lor este mai important decat o lege corecta.

Mai ramane ca insusi Ponta sa se intoarca la vechile obiceiuri si sa faca din nou spectacol ridicol in instanţă, asa cum facea prin 2006, cand era parlamentar, dar şi avocat al lui Ovidiu Tender, contrar legii.

2. Comisia senatoriala creata in laboratoarele inculpatului Voiculescu pentru a-i cerceta pe procurorii DNA care ancheteaza dosarul judecatoarei Gabriela Birsan este neconstitutionala, incalca independenta magistratilor si separarea puterilor in stat. Este evident ca scopul real al acestei comisii este incercarea de intimidare a procurorilor anticoruptie si a judecatorilor care emit mandate de interceptare. Victor Ponta, ca fost procuror, stie foarte bine ca magistratii nu pot fi chemati la ordine in Parlament si cu toate acestea nu a blocat acest demers neconstitutional, fiind prea ocupat sa-şi numească prietenii si rudele la Ministerul Justitiei si la parchete.

3. Guvernul Ponta a propus modificarea Codului de Procedura Penala, astfel incat procurorii sa nu mai poata monitoriza conturile persoanelor cercetate si date in urmarire nationala sau internaţionala. Asta ar insemna ca infractorii isi pot muta linistiti banii si pot face tranzactii financiare fara sa mai poata fi localizati, eventual in tari cu care Romania nu are semnate tratate de extradare. Sa intelegem astfel ca USL-istii isi muta averile in paradisuri fiscale?

4. Deputatul PSD Florin Iordache a propus ca procurorii sa nu mai poata folosi interceptari realizate pe baza unor mandate de siguranta nationala in dosare de coruptie. Referirea la orice posibila infractiune care rezulta dintr-o interceptare autorizata emisa de judecator, indiferent de motivul emiterii acestei autorizatii, este legal folosita peste tot. Amendamentul a fost respins pana la urma, dar arata preocuparea insistenta a USL de a-si scapa “penalii” de anchete si condamnari. Si, evident, de a compromite justitia.

In fata pericolului care pandeste justitia, reactia trebuie sa fie rapida si convingatoare, atat din partea CSM, cat si din partea opoziţiei. Atentia publica trebuie sa fie maxima, pentru că USL nu se va opri din incercarile de a scăpa de justitia independentă”, conchide Monica  Macovei intr-un comunicat transmis redactie, publicat si pe blog.

 

   
Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă