26.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialMoneda euro şi viitorul Europei

Moneda euro şi viitorul Europei

Europa trezeşte astăzi multe nelinişti şi ridică multe întrebări: nelinişti în privinţa crizei actuale şi a ce înseamnă ea pentru restul lumii şi întrebări despre modul în care Germania gestionează criza şi despre locul nostru în Europa. Întrebările fundamentale sunt: Care este natura crizei cu care ne confruntăm? Ce încercăm să realizăm? Care este rolul Germaniei în această situaţie?

 

I

În primul rând, trebuie analizată natura crizei. Termenul „criza euro” este comod, dar înşelător: în primii zece ani ai existenţei sale, moneda comună a avut un succes remarcabil după orice standard, rata sa de schimb şi rata inflaţiei fiind la fel de stabile precum cele ale mărcii germane. Totodată, moneda euro a devenit a doua mare monedă de rezervă din lume. În era globalizării, crearea monedei euro era imperioasă. Dacă nu ar exista, ar trebui inventat acum, ca o lecţie învăţată din criza financiară, ale cărei efecte ar fi fost mult mai grave fără o monedă comună.

Însă este de asemenea evident că unele ţări europene nu mai dispun, din varii motive, de suficientă încredere din partea pieţelor financiare.

Trei probleme stau la baza crizei:

Prima, criza financiară mondială care a fost declanşatorul; apoi, datoriile publice şi private excesive, cărora li se adaugă dezechilibre macroeconomice în creştere – un rezultat al lipsei de competivitate şi al unor defecte ale guvernanţei zonei euro. Toţi aceşti factori sunt interconectaţi.

În urma crizei financiare din 2008, statul a fost nevoit să salveze un sector bancar supraîndatorat şi care a investit greşit. În acelaşi timp, a fost nevoit să introducă un stimul fiscal gigantic pentru economie. Drept rezultat, pieţele financiare au început să pună sub semnul întrebării capacitatea unora dintre membrii zonei euro de a-şi plăti datoriile sau de a ieşi de sub povara acestora prin creştere economică; mai întâi acest lucru s-a întâmplat cu Grecia, apoi cu Irlanda, apoi cu Portugalia. Criza datoriilor s-a transformat într-o criză de încredere, care punea la îndoială voinţa politică şi determinarea membrilor zonei euro de a repara defectele din construcţia uniunii monetare.

II

Unii argumentează că o operaţie de salvare masivă, făcută la începutul crizei, ar fi putut preveni extinderea acesteia, de parcă un fel de garanţie nelimitată a datoriilor suverane ale Greciei din partea membrilor zonei euro ar fi putut stopa întreaga evoluţie.

Nu cred că acest argument este valabil; el este focusat exclusiv pe problema contaminării, ignorând însă complet originile mai adânci ale crizei.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru argumentul că Germania, ancora stabilizatoare a Europei, înţelege greşit natura crizei şi că încercăm să schimbăm regulile în loc să stingem focul.

De la bun început ne-am concentrat pe o strategie care urmărea  două obiective: păstrarea solidarităţii cu partenerii aflaţi în dificultate printr-un angajament clar de a repara zona euro şi aducerea tuturor membrilor pe calea responsabilităţii fiscale. Aceasta este de altfel esenţa abordării noastre.

Se argumentează că subestimăm severitatea crizei şi că ne concentrăm, în mod greşit, pe remedii pe termen lung pentru o problemă care este, în realitate, una pe termen scurt. Însă acest argument subestimează el însuşi natura şi proporţia crizei.

Într-adevăr, avem nevoie de o strategie de gestionare a crizei pe termen scurt – însă nu ar trebui să optăm pentru măsuri care să ducă la o criză încă şi mai mare în anii care vor urma. Măsurile noastre pe termen scurt vor fi credibile şi efective numai dacă totodată vom ataca şi cauzele mai adânci care au stat la baza crizei.

Solidaritatea cu ţările care suferă probleme de lichiditate este o parte indispensabilă a efortului nostru. Ne aflăm acum în faza finală a punerii la punct a unui Mecanism European de Stabilitate permanent, care va avea scopul să rezolve aceste probleme de lichiditate. Partea Germaniei din aceste garanţii financiare este de mai mult de un sfert din total, iar parlamentul german a aprobat garanţii financiare de peste 200 miliarde euro. Teoria conform căreia Germania nu manifestă solidaritate cu partenerii din zona euro aflaţi în dificultate este nimic altceva decât o legendă urbană.

Miezul problemei însă nu este lipsa lichidităţii, ci lipsa de încredere a pieţelor financiare – iar rezolvarea problemei cere acţiuni hotărâte pe două fronturi.

În primul rând, trebuie reparate defectele de construcţie ale zonei euro. Când aceasta a fost concepută la scurt timp după căderea Zidului Berlinului, nu s-a putut merge până la capăt cu crearea unei uniuni politice în acelaşi timp cu uniunea economică şi monetară. Deoarece am avut parte de o decadă cu dobânzi mici şi cu o creştere economică puternică, mai ales în statele din sudul zonei euro, consecinţele acestui defect au devenit vizibile abia mai târziu. Diferenţele de productivitate şi competitivitate din cadrul zonei euro au fost neglijate, iar Europa a crezut că se poate dezvolta şi fără o coordonare mai puternică a politicilor economice şi fiscale. Aceasta a fost o greşeală.

De asemenea, am permis ca Pactul de Stabilitate şi Creştere, una dintre temeliile uniunii monetare, să fie ignorat şi violat în repetate rânduri, fără consecinţe reale. Aceasta a fost o altă greşeală.  De asemenea, datoriile publice şi private nu au fost reduse în timpul creşterii economice. Aceasta a fost cea de-a treia greşeală.

Acum, le combatem şi le corectăm pe toate trei. Din această cauză am cerut schimbarea tratatelor europene şi din această cauză sperăm să încheiem noul Acord de Răspundere Fiscală până la sfârşitul acestei luni. (…)  De asemenea, vom introduce prevederi viguroase de „frânare a datoriilor” în cadrele legale ale statelor membre şi vom întări coordonarea politicilor din cadrul zonei euro şi a altor potenţiali membri ai acesteia. Sunt convins că majoritatea membrilor UE se vor alătura în cele din urmă zonei euro – iar uşa va rămâne în continuare deschisă şi Marii Britanii.  (…)

Aceste modificări nu înseamnă însă că am ajuns la capătul drumului; trebuie să recunoaştem că avem nevoie de o schimbare a paradigmei pentru ţările şi societăţile noastre. Economia pe datorie şi-a atins limitele, iar responsabilitatea fiscală şi sustenabilitatea nu sunt concepte oculte, folosite numai de experţi.  (…) Ele sunt imperativul vremurilor în care trăim.

Politica datoriilor combinată cu defectele de construcţie ale zonei euro şi agravată de efectele crizei financiare ne-au dus în această zonă periculoasă. (…)

Această triplă origine a crizei face ca răspunsurile simple să nu fie posibile. (…) Ne concentrăm eforturile pe crearea unei Uniuni pentru Stabilitate în Europa şi a sustenabilităţii fiscale aici şi acum. Nu putem amâna această schimbare fundamentală pentru un viitor îndepărtat.

Măsurile de salvare şi punerea la dispoziţie a lichidităţii pe termen scurt nu sunt o soluţie a problemei; ce-i drept, cu ajutorul lor cumpărăm timpul necesar pentru a ataca problemele fundamentale – dar nimic mai mult.

De aceea, soluţia este să creăm balanţa potrivită între remedii pe termen scurt şi construcţia unei noi fundaţii pe termen lung. Europa a hotărât să nu mai trateze simptomele crizei combătând datoriile cu alte datorii – iar aceasta este totodată o provocare enormă şi singura cale viabilă către o Europă mai puternică. Partenerii noştri din Grecia, Irlanda, Portugalia şi alte ţări merită respectul şi susţinerea noastră pentru eforturile depuse şi sacrificiile făcute.  (…)

Nu sunt însă numai avocatul austerităţii. În afară de problema datoriilor, cea mai importantă cauză a crizei este decalajul de competitivitate dintre membrii zonei euro, iar acesta nu va fi rezolvat cu ajutorul tăierilor de buget. Reforme structurale sunt esenţiale pentru crearea unei noi creşteri economice, dar şi pentru coeziunea pe termen lung a zonei euro.

Nu este acceptabil ca unul din cinci europeni în vârstă de sub 25 de ani să nu aibă un loc de muncă, iar în unele ţări chiar unul din trei. Aici putem şi trebuie să acţionăm mai bine. Reforma pieţei de muncă este doar un element, însă unul deosebit de important. Ştim din propria experienţă de acum 10 ani, când Germania era considerată „bolnavul Europei”, că aceste reforme sunt dificile din punct de vedere politic, însă foarte benefice pentru creşterea pe termen lung şi reducerea şomajului. Aceasta este provocarea cu care se confruntă unii dintre partenerii noştri europeni. Alţii, precum statele baltice, au implementat deja cu succes aceste reforme şi au revenit, astfel, la o creştere economică solidă.

Vom face însă mai mult decât atât: vom folosi fondurile structurale ale Uniunii Europene rămase nefolosite pentru a stimula creşterea economică. Bugetul UE pentru anii 2014-2020 va fi focusat pe inovaţie şi noi tehnologii, şi nu pe subvenţionarea economiei de ieri. La acest buget, Germania va fi cel mai mare contributor.

În cele din urmă, nu ar trebui să pierdem din vedere beneficiile liberului schimb. Ne străduim să lărgim accesul liber la pieţele din ţări în curs de dezvoltare. Şi nu ar trebui oare să punem şi crearea unei zone transatlantice de liber schimb pe agenda noastră? (…) La urma urmei, Europa şi State-le Unite sunt mai legate prin co-merţ şi investiţii decât oricare alte două zone economice din lume.

III

Dacă ne uităm la o mare parte a comentariilor opiniei publice, vom observa că ne aflăm într-o dilemă: Germania este criticată fie pentru modul precaut în care gestionează criza, fie pentru că este prea dominantă şi îşi impune punctul de vedere. Deşi luăm ambele critici în serios, suntem totodată convinşi că ambele sunt greşite.

Trebuie spus de la bun început că nu există un viitor bun pentru Germania fără un viitor bun pentru Europa. Deşi există diferenţe de opinie între partidele politice din ţara noastră asupra detaliilor gestionării crizei, avem totuşi un consens major: răspunsul la criza actuală trebuie să fie „mai multă Europă”, nu mai puţină. (…) Piaţa comună europeană este baza prosperităţii noastre economice, iar deciziile luate în comun la Bruxelles, deşi adeseori obositoare şi încărcate de compromisuri, au stat la baza a peste 60 de ani de pace între membrii Uniunii Eu-ro-pene. Comerţul integrat şi po–litica externă sunt cea mai bună şansă a noastră de a ne păstra modul de viaţă european şi de a ne impune valorile şi interesele într‑o lume globalizată, care are noi centre ale puterii. Pentru Germania, „să mergem de unii singuri” nu este o opţiune, oricât de puternică ar fi economia noastră.  (…)

Pe de altă parte, nu putem să nu recunoaştem că există viziuni diferite asupra a ceea ce ar trebui să însemne Europa. Există voci care resping ideea unui continent deschis, tolerant şi integrat, subliniind în schimb diferenţele etnice sau religioase şi militând pentru „fortăreaţa Europa”. Trebuie să ne opunem cu forţă acestei viziuni. Renaţionalizarea este un concept periculos în era globalizării, iar costurile financiare, politice şi umane ale unei Europe dezintegrate ar fi uriaşe. De asemenea, ar fi o prostie să credem că Europa se poate retrage într‑un colţişor ferit.

Numai făcând ordine în propria casă putem să facem din Europa un actor politic puternic pe plan global. Sunt convins că Europa are mai mult de oferit lumii în afară de a-şi menţine propria prosperitate şi securitate. Suntem o comunitate de valori, bazată pe drepturile fundamentale ale individului, iar modelul european de împărţire a suveranităţii poate fi o inspiraţie într-o lume globalizată, aflată în căutarea ordinii. (…)   Text Box:  

 

Fragment din discursul „Moneda Euro şi viitorul Europei” Susţinut  de Dr. Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei, la Brookings Institution din Washington DC În 20.01.2012.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă