După ce greco-catolicii români s-au rugat pentru libertatea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, ameninţată cu interzicerea, monarhiştii clujeni se solidarizează cu românii care trăiesc în ţara vecină. Conducerea filialei clujene a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei a lansat un apel public, în care îşi exprimă preocuparea faţă de escaladarea violenţelor.
”Facem un apel la încetarea violenţelor şi ne exprimăm solidaritatea cu fraţii noştri români care trăiesc în Ucraina, fie că este vorba de cei din Maramureşul de peste Tisa, din Bucovina de Nord sau din Basarabia de Sud. De asemenea, facem un apel la Rusia să nu intervină în nici un fel pentru a destabiliza situaţia din Ucraina, aşa cum s-a întâmplat în situaţia Transnistriei sau în cazul provinciilor separatiste din Georgia. De asemenea, cerem Occidentului să nu abandoneze din nou un popor din Europa de Est, aşa cum s-a întâmplat după Cel de-al Doilea Război Mondial. Locuitorii Ucrainei trebuie să aibă posibilitatea să îşi decidă soarta în mod liber şi democratic”, spun monarhiştii clujeni.
Preşedintele filialei clujene a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, Mircea Miron, este de părere că societatea civilă din România este datoare să se solidarizeze cu cei care luptă pentru democratizarea Ucrainei, întocmai cum, în anii 1990, românii au beneficiat de solidaritatea societăţii civile şi a activiştilor pentru drepturile omului din Occident.