UPDATE: Autoritățile franceze au confirmat descoperirea a opt ascunzători de armament dezvăluie de ETA. Totodată, autoritățile au precizat că este în curs un inventar, potrivit Reuters.
Gruparea bască ETA a pus capăt, sâmbătă, unei campanii armate începute de peste 40 de ani. Astfel, o listă a 12 depozite de arme care aparțineau organizației separatiste a fost predată poliției franceze, în cadrul procesului de dezarmare, informează Euronews, citat de Mediafax.
În urma atacurilor comise de grupare, peste 850 de persoane și-au pierdut viața. Deşi ETA a renunţat la luptă în 2011, gruparea nu predase armele autorităţilor. Astfel, sâmbătă, reprezentanții ETA au înmânat poliţiei o listă de 12 depozite de arme situate în sud-vestul Franţei, potrivit unor surse.
Pe de altă parte, guvernul spaniol a refuzat să negocieze cu gruparea bască.
În ultimii ani, poliţia din Spania şi Franţa a arestat sute de militanţi ETA, inclusiv reprezentanţi de frunte, confiscând de asemenea o bună parte a armamentului grupării separatiste.
#ETA has disarmed, giving 120 guns, 3 tons of explosives & 1000s of bullets to civil society reps #Baiona #HaciaLaPaz #8DeAbril #GoraHerria pic.twitter.com/zPTtGWq3od
— Duroyan Fertl (@dfertl) April 8, 2017