Criza datoriilor suverane arată că democraţia costă din ce în ce mai mult. Câtă vreme îşi va mai putea permite România acest articol de lux care este statul de drept? Are rost să ne încăpăţânăm, cu orice preţ, a mai fi un stat? Modelul somalez, adică statul eşuat, ne poate ajuta să răspundem la întrebări.
29.000 de copii somalezi au murit de foame în ultimele trei luni. Tragedia a răzbătut prin împietrirea comunităţii internaţionale siderate de criza datoriilor suverane. Urgenţa urgenţelor: salvarea unui număr cât mai mare de vieţi în iadul din Cornul Africii, unde cea mai cumplită secetă din ultimii 60 de ani ameninţă 12 milioane de oameni din Somalia, Etiopia, Kenya, Djibouti şi Uganda. Anxietatea mondială din planul finanţelor nu a înăbuşit omenia. ONU a estimat la 1,6 miliarde de dolari necesităţile pentru următoarele 12 luni. Dincolo de fonduri, aspectele tehnice specifice acestui ajutor umanitar masiv şi urgent au generat deja divergenţe în ceea ce priveşte soluţiile imediate şi pe termen mai lung, întrucât cauzele care ţin de climat (seceta prelungită) se asociază cu factorul politic (război civil, stat eşuat).
Somalia a devenit independentă în 1960. Prăbuşirea în 1991 a regimului dictatorial Mahomed Siad Barre (1969-1991) a însemnat instalarea haosului, Somalia devenind un stat eşuat, rămas fără guvern de atunci până astăzi. Puterea a fost preluată de seniorii războiului, indivizi fără ideologie şi fără program politic, a căror unică motivaţie o constituie jaful şi câştigul ilicit din traficul de droguri şi de armament. Lupta clanurilor a declanşat războiul civil. Fugind din calea războiului, pribegind în căutare de hrană şi apă în condiţiile unui climat în schimbare (fenomenul La Nina producându-se la 5-6 ani), agricultorii somalezi nu mai au stabilitatea şi securitatea necesare practicării ocupaţiei lor. Pescuitul ilicit în apele somaleze a fost cauza apariţiei pirateriei. Nu a mai existat un stat care să-i apere, deci pescarii somalezi s-au înarmat pentru a-şi asigura singuri protecţia, iar lor li s-au alăturat soldaţi şi experţi tehnici, formându-se temuta piraterie somaleză. Migraţia în alte ţări este importantă, 60% din PIB fiind bani trimişi în ţară de diaspora. Potrivit Maplecroft, Somalia ocupă locul I mondial în clasamentul indexului de risc terorist. Somalia este prima din lume şi în ceea ce priveşte corupţia, cf. Transparency International.
În prezent, după 20 de ani de anarhie, Somalia se prezintă devastată de foamete, sfâşiată în mai multe regiuni care s-au autoproclamat state, dar nu au fost recunoscute de nimeni. Unele sunt secesioniste, altele sunt unioniste (federaliste), unele sunt în război, altele sunt neutre, iar rebelii islamişti Al Shabab controlează centrul şi sudul. Miliţiile Shabab au strânse legături cu Al Qaida şi s-au opus activităţii organizaţiilor umanitare care ar fi ne-islamice. Tot ne-islamice sunt catalogate şi muzica, televiziunea, dinţii de aur şi sutienul.
Persoane arestate pentru că se uitau la un meci de fotbal la televizor, femei biciuite pentru că li s-au văzut gleznele, femei lapidate, persoane torturate şi mutilate în public pentru că au refuzat să lucreze pentru insurgenţi, persoane cărora li s-a ucis toată familia pentru că au respins propunerea de colaborare. Săptămâna trecută rebelii au părăsit Mogadishu, declarând că vor să-şi modifice strategia şi promiţând că se vor întoarce.
Există un guvern (Guvernul Tranziţional Federal), dar nu este recunoscut decât de guvernele străine şi de câteva cartiere din capitală, unde 9.000 de căşti albastre îl păzesc. Conform Nouvelobs.com , singura performanţă a acestei echipe guvernamentale este că a furat 95% din ajutoarele din ultimii doi ani. Alături de preşedintele Sharif Sheic Ahmed, guvernul de tranziţie reprezintă eşecul comunităţii internaţionale de a reface statul somalez.
Max Weber defineşte statul drept entitatea care deţine monopolul asupra folosirii legitime a forţei pe un anumit teritoriu. În cazul statului eşuat, guvernul pierde controlul asupra teritoriului, nu poate asigura securitatea cetăţenilor, este contestat prin prezenţa dominantă a grupărilor paramilitare sau a clanurilor, nu poate aplica legea, nu poate pedepsi delictele şi crimele, nu are capacitatea de a oferi servicii publice, de a interacţiona cu alte state sau de a-şi afirma autoritatea legitimă luând decizii.
Să sperăm că modelul somalez poate constitui o invitaţie la responsabilitate.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
