Una dintre etapele foarte importante din cadrul reamenajării locuinţei este alegerea mobilei de bucătărie.
Importanţa acestei alegeri constă în faptul că, în cazul acestui tip de mobilă, funcţionalitatea şi esteticul se întrepătrund în cel mai înalt grad. În unele cazuri, logica amenajării este răsturnată, şi chiar arhitectonica bucătăriei este concepută după designul mobilierului ales în prealabil de către proprietari.
Un alt element care influenţează alegerea mobilierului pentru bucătărie este faptul că, din ce în ce mai des, se renunţă la cel puţin un perete al bucătăriei. O măsură de acest gen conduce la integrarea bucătăriei într-un spaţiu mai mare, pe care generic, îl numim zona de zi a locuinţei. În această situaţie, mobila bucătăriei trebuie să se armonizeze stilistic cu întreaga amenajare a zonei diurne. În anii anteriori piaţa s-a adaptat, iar acest lucru este facilitat de existenţa firmelor care execută mobilier la comandă, după planurile beneficiarului. Astfel, ideea de reamenajare a unui spaţiu, cu tot ceea ce presupune (structură, finisaje, mobilier, decoraţiuni), stă în totalitate la îndemâna proprietarului.
În continuare am ales exemplul unui proprietar care a uzitat de toate aceste facilităţi. În cadrul reamenajării apartamentului de patru camere, bucătăria a fost practic desfiinţată ca încăpere, prin demolarea a doi pereţi perimetrali. În acest fel, ea a devenit parte integrantă a zonei de zi, ceea ce a presupus armonizarea cromatică a finisajelor şi a corpurilor de mobilier.
Principalul parametru după care ele au fost concepute a fost însă funcţionalitatea. De aici a rezultat o amplasare raţională a funcţionalităţilor, toate găsindu-şi locul în corpurile de mobilier. Chiar şi coşul de evacuare al hotei a fost direcţionat prin acestea. De asemenea, plita aragazului şi chiuveta au fost încorporate în blat (foto 1). Sub chiuvetă au fost create două compartimente, unul destinat maşinii de spălat vase iar celălalt unor recipiente de colectare selectivă a gunoiului (foto 2). În acelaşi corp a fost montat şi cuptorul, restul spaţiului fiind compartimentat în vederea depozitării obiectelor specifice unei bucătării.
Corpurilor suspendate le-au fost montate uşi, al căror sistem de deschidere generează un maximum de funcţionalitate. La aceasta participă şi accesoriile metalice pentru depozitarea veselei (foto 3).