Doborârea avionului de pasageri malaezian de către rebelii proruși, susținuți de Rusia, pe 17 iulie – aproape nimeni nu se mai îndoiește de identitatea de grup a făptuitorilor –, are multe șanse să anihileze, cel puțin în imediat, atuul de imagine și influență al Rusiei.
Printre atuurile pe care Putin le avea până acum în confruntarea cu Occidentul, un loc esențial l-a avut neutralitatea, chiar simpatia față de cauza imperialistă a Rusiei a unor mari părți ale opiniei publice din țările europene – mai ales Franța, Germania, Italia etc. Preocupați în special de imigrație, de șomaj, de sechelele crizei economice, mulți cetățeni ai „vechii Europe“ nu vedeau prea multe motive să fie entuziasmați de Ucraina – o țară, istoricește și lingvistic vorbind, greu de diferențiat de Rusia, în plus coruptă și prea puțin democratică. Nici Rusia, firește, nu stătea mai bine la aceste capitole, dar măcar în cazul ei se putea argumenta că înrăutățirea relațiilor ar dăuna economiilor europene și, apoi, că, oricum, prăbușirea URSS „pedepsise“ Rusia destul. Marile corporații germane sau franceze, atât de dornice să-și continue afacerile cu Rusia, s-au putut bucura până acum de o opinie publică deloc ostilă, chiar și atunci când guvernele respective au încercat să ceară sancțiuni mai severe. În plus, antiamericanismul, atât de răspândit în Europa Occidentală, acutizat acum de recentele scandaluri de spionaj din Germania, a fost un aliat prețios pentru Rusia (așa cum a fost în trecut pentru URSS), nu numai creând diviziuni între aliați, dar anesteziind opinia publică europeană în fața uriașelor agresiuni rusești cu ajutorul unui limbaj „realist-geopolitic“, în perspectiva căruia SUA și Rusia deveneau moralmente actori echivalenți, dacă nu chiar cu Ursul rusesc ieșind în oarecare avantaj asupra lui Uncle Sam.
Citește continuarea textului în Revista 22.