Profesorul Ioan Petru Culianu, una dintre cele mai strălucite minţi ale culturii române, a fost ucis în 21 mai 1991, în toaleta Universităţii din Chicago. A fost tras un singur glonţ, în ceafă. Nici până astăzi, autorităţile americane nu au aflat cine este asasinul.
Crima executată cu sânge rece este în continuare, şi după 20 de ani, sursa unor speculaţii privind vinovatul, mai ales că ulterior, Ion Pacepa a comentat că glonţul tras în ceafă este „o tipică execuţie în stil KGB-ist”, ceea ce a hrănit imaginaţia. Culianu a fost asasinat chiar de ziua onomastică a mamei sale, iar singurii care au celebrat au fost cei de la partidul şi revista România Mare, spune la rândul său, istoricul Andrei Oişteanu.
Pe biroul său de profesor de la Divinity School, la Catedra „Mircea Eliade” de Istorie a Religiilor, Culianu tocmai lăsase din mână un exemplar de semnal al noii sale cărţi: „Out of this World/ În afara acestei lumi”. În ziua fatidică, Universitatea din Chicago se afla sub agitaţia târgului anual de carte, iar profesorul tocmai încheiase un curs, notează Ted Anton, unul din biografii lui Culianu.
Potrivit istoricului Andrei Oişteanu care citează experţi americani s-a realizat un portret robot al ucigaşului, pe baza mărturiilor secretarei profesorului. Ciudatul personaj vorbea limba română şi părea un apropiat, din familie sau prieten.
Ultimul interviu a fost luat de Gabriela Adameşteanu
La o masă rotundă organizată luni de editura Polirom şi Institutul Cultural Român, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu. După 20 de ani”, mai mulţi oameni de cultură au evocat personalitatea profesorului Ioan Petru Culianu
„Ioan Petru Culianu are o operă care continuă să suscite interesul şi care are aliaţi în rândul cititorilor” a spus Horia-Roman Patapievici.
Gabriela Adameşteanu a povestit cum l-a cunoscut, în 1990, pe Ioan Petru Culianu la Chicago, la o bursă în SUA. Fără să-şi imagineze ce se va întâmpla, scriitoarea i-a luat ultimul interviu profesorului. Nu ştia despre el decât că a plecat din ţară la 22 de ani, în 1972, şi că apoi a fost „şters din memoria publică”. Comentariul făcut de Culianu la radio Europa liberă la moartea lui Eliade a impresionat-o şi a vrut să-l cunoască.
„Când l-am întâlnit am fost şocată. Avea 40 de ani şi eu nu i-am dat mai mult de 28 – 30 (…) Mi s-a părut perfect adaptabil în lumea în care trăia şi am avut senzaţia unei făpturi deosebite, a unei personalităţi şi a cuiva pe umerii căruia stătea o şansă a culturii române”, povesteşte scriitoarea.
Gabriela Adameşteanu explică acum: „s-a spus că e posibil ca unul din motivele asasinării lui să fi fost dezvăluirile politice din interviu (…) că revoluţiile din est au fost organizate de KGB”. Adameşteanu îşi aminteşte de obsesisia profesorului pentru tehnologie de orice fel, cum vorbea că sistemul nu mai merge, se va prăbuşi, şi că se va trece la economia de piaţă. A doua discuţie s-a referit la cultura română, iar într-un alt fragment a povestit „cum a plecat din ţară la 22 de ani şi despre proiectele lui literare. El spunea «scriu în şase limbi, şi când scrii în şase limbi nu mai ştii în ce limbă eşti». O altă parte a interviului este despre Mircea Eliade şi , cum o numea Culianu, din perioada ’33 – ’34”. La scurtă vreme după ce s-a întors din SUA, Gabriela Adameşteanu a avut un accident de maşină foarte grav, care a ţinut-o la pat câteva luni. I s-a interzis complet să citească în această perioadă. În 1991, „pe 21 sau 22 aprilie, în săptămână de Paşte, a apărut şi interviul lui Culianu, o parte din el. Colegii mei, cu o inspiraţie ciudată, au ilustrat pagina cu un Christ răstignit, care a înspăimântat-o pe mama lui”, spune autoarea. După publicare nu a mai recuperat niciodată caseta şi nici transcrierea casetei înregistrate. „Am mai primit mesaje de la el, impresionat de accidentul meu”, îşi aminteşte Adameşteanu. După moartea lui la câteva săptămâni a primit cartea lui, „În afara acestei lumi”, semnată şi datată 21 mai 1991, „deci a fost semnată cu câteva ore, probabil, înainte să moară”, povesteşte acum Gabriela Adameşteanu.
„ În 1991 a organizat venirea Regelui Mihai în State Unite”
Andrei Oişteanu a fost singurul scriitor român care a reuşit să-i ia un interviu lui Ioan Petru Culianu înainte de Revoluţie, în 1984, iar în 1985 l-a publicat, îşi aminteşte istoricul, „în condiţii dificile”: „Profesorul se pregătea să revină în ţară, la sfârşitul lunii mai 1991, inclusiv pentru faptul că Andrei Pleşu, atunci ministrul Culturii, plănuia să îi ofere, să vorbească cu el despre posibilitatea înfiinţării unui Institut de Studii Orientale al cărui director, eventual onorific, să fie Ioan Petru Culianu”.
Istoricul aminteşte de o lucrare de ficţiune semnată de Saul Bellow, apărută în Statele Unite în anul 2000, în care „autorul vorbeşte despre un prieten al său, profesor de istorie al religiilor, român, pe care îl cheamă Grivilescu. Este evidentă trimiterea la Eliade, mai ales asemănarea cu profesorul Gavrilescu din , şi vorbeşte despre asasinarea discipolului profesorului Grivilescu pe care, probabil, zice Saul Bellow, au prietenii de extremă dreaptă ai profesorului. A fost întrebat dacă este adevărat ce a scris, dar Saul Bellow a făcut un pas înapoi, ca orice scriitor, spunând că este roman, că este ficţiune”, mai spune Oişteanu, adăugând: „Saul Bellow el însuşi profesor la Universitate din Chicago şi cunoscând tot mediul academic, scriitoricesc şi universitar al oraşului, ştia ceva, ştia toate vorbele din culisele acestui mediu”.
A fost de notorietate atitudinea lui I. P. Culianu faţă de regimul din ţară. În farsa politică „L’intervenzione degli Zorabi in Jormania”, apărută în 1986, Culianu prevede răsturnarea regimului comunist din România. Foarte multe detalii privitoare la evenimente, inclusiv la cele ce ţin de realitatea post-revoluţionară, sunt de o precizie surprinzătoare.
În 1989 i se devastează apartamentul din Chicago, în timp ce cumnatul său, Dan Petrescu, face greva foamei în România, protestând împotriva regimului comunist. Publică un articol în „Lumea liberă românească”, în care prezice căderea regimului Ceauşescu, precum şi faptul că Dan Petrescu şi Andrei Pleşu vor face parte din vârfurile noii puteri de la Bucureşti. Unul dintre studenţii săi, Greg Spinner, considera că profesul Culianu avea ceea ce se chema „Magnetul Straniului”.
La Revoluţie lucrurile în ţară se petrec aşa cum a prevăzut Culianu, „sinuciderea” ministrului Apărării, înscenări şi proteste întinse.
„În 1991 a organizat venirea Regelui Mihai în State Unite şi fieful român-american i-a acordat acestuia mandatul de a reveni pe tronul României, Regele Mihai care era atunci duşmanul numărul al regimului instaurat la Bucureşti. Culianu era invulnerabil, avea statutul şi moralul profesional internaţional foarte mare pentru a deveni un fel de lider contestatar al exilului românesc şi acest lucru cred că l-a costat (…). Avea o abilitate din studierea religiilor, din înţelegerea simbolurilor ascunse, decodarea lor, avea această abilitatea şi în discutarea problemelor politice şi atunci când scria, spunea nişte lucruri care făceau regimul să se gândească „Aoleu! Ăsta ştie!„, crede Andrei Oişteanu.
Plecarea din ţară
După ce Ceauşescu revine din China, în 1971, supravegherea politică a intelectualilor a devenit mai apăsătoare.
Mircea Maliţa, ministrul educaţiei la acea vreme i-a aprobat viza de ieşire din ţară şi la 4 iulie 1972 I.P. Culianu părăsea definitiv România.
A deţinut trei doctorate, două la cele mai prestigioase universităţi din lume, Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano si al doilea la Sorbona. A moştenit catedra lui Eliade, de la Universitatea din Chicago, iar anterior a predat Istoria Culturii Românesti la Universitatea din Groningen.
A publicat peste 200 de articole într-un timp foarte scurt, iar opera academică şi-a construit-o pe trei cărţi fundamentale: „Eros et magie à la Renaissance. 1484″, publicată în 1984, „The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism”, publicată postum în 1992 şi „Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein”, publicată în 1991.
