13.3 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialMiza votului din diaspora

Miza votului din diaspora

În aceste zile are loc o bătălie decisivă pentru votul românilor din străinătate. Guvernul Dacian Cioloș va emite o ordonanță de urgență privind votul în diaspora. Introducerea înscrierii online și mărirea numărului secțiilor de votare se numără printre soluțiile analizate de Executiv. Cu toate că Guvernul nu a finalizat actul normativ, ALDE invocă deja scenariul respingerii ordonanței de către Curtea Constituțională. Dincolo de principii, rezultatul disputei poate influența rezultatul alegerilor parlamentare.

În toamna anului trecut, Parlamentul a adoptat o lege a votului prin corespondență, majoritatea PSD-UNPR-ALDE reușind să își impună punctul de vedere. Față de varianta inițială, propusă de PNL, a fost eliminat votul prin corespondență la alegerile prezidențiale și la europarlamentare, fiind păstrat doar pentru alegerile parlamentare. Social-democrații au eliminat și posibilitatea înscrierii online pentru votul prin corespondență. Cu toate acestea, partidele au bifat rezolvarea unui subiect, iar Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea s-au sărutat amical pe obraji. PNL a încercat să îi convingă pe românii din diaspora că noua lege va duce la evitarea situației de la alegerile prezidențiale, când mii de români din străinătate nu au reușit să voteze din cauza modului în care Guvernul Ponta a organizat secțiile de votare.

Efectele acelui vot se resimt în aceste zile. Doar 3.613 români s-au înscris în Registrul Electoral, dintre care 2.913 au menționat opțiunea votului prin corespondență, iar 700 au optat pentru votul în secțiile de votare speciale, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Neînscrierea în Registrul Electoral nu împiedică alegătorul din străinătate să voteze ca până acum, la secțiile de votare de la ambasade sau consulate. Însă această situație pune în pericol organizarea scrutinului în străinătate. Vechea lege prevedea că numărul de secții este stabilit de ministrul de Externe, prin ordin. Vorbim atât de secții obișnuite (ambasade, consulate), cât și de secții speciale (înființate în alte locații). De exemplu, în Italia, în 2014, au existat 51 secții de votare obișnuite – atât în ambasade, consulate, institute culturale (10), cât și secții speciale (41).Prin noua lege, pentru înființarea de secții speciale sunt necesare 100 de înscrieri în Registrul Electoral într-o localitate. Chiar dacă 700 de români s-au înscris pentru secții speciale, nu poate fi înființată niciuna, pentru că solicitările sunt dispersate și nu există o localitate în care să se fi strâns 100 de solicitări. Rămânând la exemplul Italiei, există pericolul ca în acea țară să poată fi organizate doar 10 secții de votare.

Am auzit, în aceste zile, de la unii analiști că, de fapt, votul din diaspora nu va avea impact la alegerile legislative, pentru că în străinătate vor fi aleși doar șase parlamentari din cei 466. Lucrurile sunt însă mai nuanțate. Legea actuală are la bază principiul că fiecare partid va primi, la nivel național, un număr de mandate direct proporțional cu numărul de voturi. Cu alte cuvinte, dacă un număr masiv de români din străinătate ar vota un anumit partid, acest vot va crește numărul de mandate al respectivei formațiuni. Este exact principiul care permitea UDMR, în trecut, să obțină mandate în județe fără populație maghiară (gen Călărași) pentru a-și obține numărul de mandate la nivel național. La alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014, în străinătate s-au prezentat la urne 377.651 români, iar dintre aceștia 338.873 (89,73%) au votat pentru Klaus Iohannis (PNL) și 38.778 (10,26%) au votat pentru Victor Ponta (PSD). Românii din străinătate au reprezentat doar 3% din electoratul care s-a prezentat la urne și, dacă procentul s-ar repeta la parlamentare (chiar dacă prezența totală ar fi diferită), ar cântări în ecuația majorității. Fiecare parlamentar ales va conta la negocierile pentru formarea viitorului guvern, în condițiile în care distanța dintre PSD și PNL la alegerile locale a fost doar de 5%.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Fiul unui director din Consiliul Județean Buzău, mort într-un accident rutier

Un tânăr din Buzău, fiul unui director din Consiliul Județean, a murit cu câteva ore înainte să împlinească vârsta de 24 de ani!...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, un nou succes în campionatul Greciei

PAOK Salonic, formația pregătită de tehnicianul român Răzvan Lucescu, a obținut un nou succes în prima ligă elenă, după ce s-a impus pe terenul...

Vacanță în Grecia 2024: Taxa pe climă sezonieră, introdusă din acest sezon

Guvernul din Grecia a decis să introducă o nouă taxă pentru turiști -”taxa de climă”. Motivul: țara a fost devastată de incendii de vegetație...
Ultima oră
Pe aceeași temă