» Un grup de artisti plastici si scriitori au fost chemati in 2007 de Muzeul Cotroceni sa priveasca asupra imaginii Bucurestiului. Obiectele care au rezultat sunt expuse acum intr-o expozitie de grafica si poezie contemporana botezata "Mituri urbane", deschisa in spatiile medievale ale muzeului.
Evenimentul se descrie ca "expozitie sincretica de amploare, ca portret al orasului". Sincretismul e cert, combinatiile de elemente eterogene fiind evidente la decor, exponate, la publicul pe care l-au atras si la motivatiile estetice oferite. Restul e discutabil. Expozitia vrea sa exprime "raportul dintre arte vizuale si arte scrise", spune criticul de arta Gheorghe Vida. Discursul de imagine si cel de text sunt complementare. Astfel, grafica din carte nu ar mai fi o simpla ilustratie, ci ar transforma-o in carte de arta.
Lucrul pare sa fie valabil in cazul cartii lui Ioan Es Pop, Pantelimon 113 bis, care are pe coperta fatada unui bloc, alb-negru, contrastanta, pe care sunt incercuite cu carioca un geam impreuna cu un balcon inchis. Deasupra sunt expuse doua poezii ale sale, scrise cu pixul pe paginile august si octombie ale unei agende din 2008. Mai sunt si alte "manuscrise de poezie". Adica foi de matematica ingalbenite, pe care sunt scrise poeziile, scolaresc-caligrafic, cu pasta rosie de pix. Aici e legatura, dupa spusele criticilor de arta, intre poezie si grafica: sunt facute, practic, cu aceeasi tehnica: iei un pix si tragi niste linii pe o foaie.
Totul e clar pana aici, dar un privitor neavizat n-ar sesiza legatura cu titlul expozitiei, "Mituri Urbane". O gaseste in desenele Ancai Boeriu: siluete intunecate, aspre, cu expresii care abia se disting, plutesc prin cadre decupate dintr-o realitate bucuresteana. Aceleasi siluete sunt decupate in metal si montate in mijlocul incaperii ca niste copii care se catara pe schele. Si in desenul stefanei Marmureanu e o senzatie tipic bucuresteana: o femeie grasa isi rupe silueta in tonuri de albastru si portocaliu si se dezvaluie in alta, aproape neagra, in spatele ei.
Din loc in loc sunt lipite de pereti "racle" de sticla (asa cum le-a numit poetul Mihail Galatanu), in care stau carti de poezii, desene si fotografii cu artisti romani care arata impreuna ca o gasca de prieteni in tabara la munte. Intr-o poza rosiatica, alaturi de Tudor Jebeleanu sta Mircea Cartarescu, cu parul ca un turban si mustata stufoasa, ca intr-un portret al lui Vlad Tepes. Postura se potriveste foarte bine cu decorul medieval al expozitiei urbane.
Tudor Jebeleanu expune pe peretii de caramida o serie de desene schitate in contururi subtiri. Construieste forme cu oameni caricaturali: o silueta marginita de formele amestecate ale altor persoane, o spirala din oameni ca o coada infinita la paine. Specificul expozitiei e neclar, se amesteca o cugetare estetica despre grafica si poezie cu tematica bucuresteana intitulata "Mituri urbane", fara vreo incercare de a defini ce anume inseamna acele mituri. Publicul nu e intrigat de ambiguitate, pare obisnuit de-al casei – trecut de prima tinerete, purtand conversatii avizate, cu intonatie. Prin el se amesteca studenti la arte, dezamagiti ca din cauza "orei inaintate" s-a amanat gustarea. In locul ei, trupa Passe Partout a lui Dan Puric tine, pe fundal muzical al francezului Yann Tiersen, un spectacol de poezie si pantomima ce pare ca se straduieste sa scoata un aer parizian din strazile Bucurestiului. Apoi trece la o poezie ca un delir alcoolizat al unui politician de tranzitie, urmat de un discurs absurd-planificant, ca-ntr-o plenara a Comitetului Central. Prin asta se implineste si sincretismul proclamat in descrierea expozitiei.
