» Bucurestiul a pierdut urma a zeci de mii copii adoptati de straini intre 1990 si 1997.
» In baza de date a Oficiului Roman de Adoptii, care ar trebui sa inventarieze adoptiile internationale, poate fi gasit doar numarul copiilor dati spre adoptie in acea perioada, nu si domiciliile sau numele lor si ale noilor parinti.
» In primii ani de dupa Revolutie comertul cu copii din orfelinatele insalubre ale Romaniei devenise o afacere transfrontaliera.
Gemenele Goe si Mikaela Rradford au fost adoptate dintr-o maternitate din Pucioasa, in noiembrie 1990. Ele traiesc acum in Canada. In 1991, Jonathan Yourtee a fost abandonat intr-un spital din Constanta. Cateva luni mai tarziu, a fost adoptat de o familie din Statele Unite. Mathew Yourtee s-a nascut undeva in judetul Satu Mare si a fost parasit in maternitate. In 1995 a fost trecut granita de noua sa familie adoptiva. Despre ei si despre alte mii de copii, statul roman nu mai stie absolut nimic, desi traseul lor ar fi trebuit atent monitorizat de autoritati. Dar, din momentul in care au trecut granita, statul roman le-a pierdut urma. Astazi, acesti adolescenti mai figureaza doar ca simple cifre (fara nume, fara domiciliu, fara informatii despre parinti) intr-o baza de date incompleta care ar fi trebuit sa contabilizeze adoptiile internationale, efectuate in Romania intre 1990 si 1997.
Zoe, Mikaela, Jonathan si Mathew sunt doar patru cazuri, descoperite de Romania libera. Bucurestiul insa nu mai stie nimic despre cel putin 16.041 de astfel de copii abandonati de parintii biologici si adoptati de cetateni straini intre anii 1990 si 1997. Singura baza de date cu adoptiile internationale realizate in primii ani de dupa Revolutie contine doar numarul copiilor dati spre adoptie, defalcat pe ani si pe judete. Din baza de date lipseste insa orice tip de informatii personale, precum numele copilului si al parintilor adoptivi, varsta celui adoptat, domiciliul inainte si dupa adoptie. Mai mult, acesti copii nu au fost monitorizati dupa adoptie, statul roman pierzandu-le urma imediat dupa ce noii lor parinti i-au trecut granita. Pana si cifra de 16.041 este contestata atat de fosti directori ai autoritatilor centrale din domeniul adoptiilor, cat si de rapoarte internationale din acea perioada. Potrivit acestor surse, numarul copiilor adoptati inainte de 1997 ar fi mult mai mare.
ORA: "Trebuie sa va adresati judecatoriilor"
O cautare in singura baza de date oficiala a adoptiilor internationale finalizate intre 1990 si 1997 ar da rezultate de genul: numele copilului – necunoscut, numele parintilor biologici – necunoscut, numele parintilor adoptivi – necunoscut. Aceste informatii se gasesc, intr-o anumita masura, doar in arhivele instantelor judecatoresti din tara, care au aprobat adoptiile respective. "Daca vreti sa aflati date despre copii, trebuie sa stiti practic de unde erau acei copii, din ce localitate, pentru ca trebuie sa va adresati acelei judecatorii, din localitatea respectiva, sa caute in arhivele lor. Abia din 1997 au inceput sa fie trecuti in baza de date cu nume, cu date personale, cand s-au infiintat Directiile Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului. Noi, pana la data respectiva, nu stim, practic, ce copii au fost adoptati, ci doar cati au fost adoptati", spune Gabriela Petrescu, secretar general al Oficiului Roman pentru Adoptii.
"Mergeai la un avocat, semnai actele si scoteai copilul"
Adoptiile internationale din primii sapte ani de dupa Revolutie au stat sub semnul incercarilor statului roman de a legifera si reglementa sistemul de adoptii. Sub presiunea internationala, cauzata de imaginile din orfelinatele insalubre care au facut inconjurul lumii, statul roman s-a trezit cu un cartof fierbinte in brate. S-a dovedit insa incapabil sa reformeze sistemul de adoptii si a emis o legislatie slaba, care nu proteja interesul copilului si dadea liber adoptiilor internationale realizate pe fuga, in doar cateva luni.
"Pana in 1997, cand s-au infiintat Directiile Judetene pentru Protectia Drepturilor Copiilor, era o debandada totala. Imediat dupa Revolutie s-a aflat ca la noi legislatia nu este pusa la punct, ca sunt ambiguitati. Toata lumea venea sa salveze copiii romani de nenorocirile de aici. Se duceau la un avocat, acesta facea actele, familia isi lua copilul acasa si cu asta, basta. Instanta ii dadea aprobare pentru un nou certificat de nastere si la revedere. Nu erau trecuti in vreo baza de date", explica Gabriela Petrescu sistemul haotic de atunci.
ORA, institutia pe care o conduce, a initiat o minima centralizare a datelor abia la sfarsitul anului 2007, cand a cerut instantelor judecatoresti din toate judetele numarul adoptiilor internationale si nationale pe care le-au finalizat pana in 1997. A rezultat astfel ca in primii sapte ani postdecembristi s-ar fi realizat la nivelul intregii tari 10.496 de adoptii nationale si 16.041 internationale.
Inca 4.841 de adoptii misterioase
Dar nici aceste date nu sunt intru totul conforme cu realitatea: "Nu sunt exacte pentru simplul motiv ca nu am primit raspuns de la toate institutiile care puteau sa ne dea detalii in legatura cu adoptiile din acea perioada. Mai sunt cateva judete, trei, mi se pare, de la care nu am primit inca raspuns", adauga oficialul ORA.
Veridicitatea acestei cifre este combatuta si din alte motive. Potrivit Theodorei Bertzi, fost secretar de stat al Oficiului Roman pentru Adoptii intre 2005 si 2007, informatiile din arhivele instantelor sunt incomplete.
"Ma mir cand imi spuneti ca ORA a numarat adoptiile. Nici n-are cum sa le numere. Pe vremea aceea, la autoritatea centrala nu se aducea nici un fel de act, nu exista o centralizare a datelor. Iar instantele judecatoresti nu au baze de date din 1990. Nu cred cifra de 16.000 din aceasta cauza, nu cred ca arhiva instantelor este completa. In plus, nu am incredere ca ei au luat la mana toate zecile si sutele de mii de hotarari judecatoresti, ca doar nu exista un registru separat", spune Bertzi.
In ceea ce priveste numarul adoptiilor internatioanale pe care fostul sef ORA il considera veridic, acesta este de 30.000 pentru anii 1990-2001. "A existat un studiu facut de IMAS prin 2002, care a relevat ca numarul de adoptii internationale, pana in 2001, a fost de aproximativ 30.000", sustine secretarul de stat.
Daca luam in considerare aceasta cifra si scadem cele 9.118 adoptii mentionate pe site-ul ORA pentru perioada 1998-2001, ajungem astfel la 20.882 de copii infiati de familii straine in primii sapte ani de dupa Revolutie, si nu 16.041. Rezulta, asadar, un numar suplimentar de 4.841 de adoptii care nu se regasesc in baza de date a Oficiului Roman pentru Adoptii.
"Ritmul a fost vioi"
Un alt fost oficial din sistemul de adoptii, Alexandra Zugravescu, director al Comitetului Roman pentru Adoptii pana in 1994, si-a exprimat neincrederea in cifra prezentata de ORA. "Eu cred ca au fost mai multi. Eu am iscalit Conventia de la Haga, eram chiar in centrul evenimentelor. 16.000 e o cifra mica." Zugravescu nu a putut avansa si numarul pe care il considera corect, pe motiv ca in anii ’90 nu exista o baza de date. Fostul oficial face insa precizari mai exacte cu privire la cat de prolifica era Romania pe piata adoptiilor intr-un articol co-semnat in cartea "Adoptii internationale: legi si perspective ale tarilor de origine", coordonata de sociologul israelian Eliezer David Jaffe si publicata in 1995.
"Din august 1990 pana in iulie 1991, a fost o libertate totala pentru romani sau straini sa adopte copii. In aceasta perioada, 10.000 de copii au fost adoptati la nivel international, fapt care i-a determinat pe expertii in domeniu sa afirme ca, in mai putin de un an, Romania devenise o zona fierbinte a adoptiilor internationale", mentioneaza articolul.
In aceeasi perioada, doua organizatii nonguvernamentale din Geneva – Defence for Children International si Service Social International – si-au trimis expertii in Romania pentru a analiza situatia adoptiilor internationale. Acestia au ajuns la o concluzie socanta: in primele trei luni ale lui 1991 s-au incheiat nu mai putin de 2000 de adoptii la nivel international. "Intr-adevar, ritmul de adoptii era mai vioi, ca sa zic asa. Din acest motiv spun ca 16.000 este mica. N-or fi fost 50.000, dar sigur nici 16.000", spune Zugravescu acum, 18 ani mai tarziu.
VINOVATI
» "La Intercontinental se vindeau copii"
De lipsa de informatii din sistemul de adoptii s-a lovit si profesorul universitar Ana Muntean, de la Universitatea de Vest din Timisoara, coordonatoare a unui proiect axat pe adoptia nationala. "Noi nu avem baze de date, ceea ce este anormal. Am luat informatii pentru studiul nostru de la Directiile Judetene, dar acestea nu au baze de date dinainte de 1997", spune Muntean. Potrivit acesteia, o parte din vina o poarta agentiile si asociatiile care intermediau adoptiile, dar cel mai vinovat este statul. "Evident ca este vina statului, pentru ca acele organizatii neguvernamentale trebuiau monitorizate, dar era o situatia haotica in acea perioada." Cercetatoarea sustine ca Romania trebuia sa respecte prevederile Conventiei de la Haga, care cerea ca fiecare tara sa pastreze informatiile despre fiecare caz de copil adoptat si sa-l monitorizeze. "Nu s-a facut asa ceva. Imi povestea un psiholog american ca pe holurile Hotelului Intercontinental se vindeau copii, pur si simplu. Deci ce baze de date sa avem?"
DREPTURI INCALCATE
» Expert international in protectia copilului: "Ma intristeaza lipsa acestor date"
La inceputul anilor ’90, autoritatile competente din Romania erau depasite de valul de aplicatii din partea cetatenilor straini dornici sa adopte un copil roman.
"Sistemul de atunci era total nepregatit pentru aceasta provocare. Este de inteles ca unele dosare sa fie incomplete. Comitetul Roman pentru Adoptii a fost infiintat la inceputul anului 1991, din cate imi amintesc. Dupa primul moratoriu, din 1992, ma asteptam ca noul sistem sa fie mai bine pregatit pentru a inregistra toate informatiile necesare privind copiii adoptati in strainatate, deci ma surprinde si ma intristeaza lipsa acestor date pana in anul 1997", explica expertul international in protectia copilului, Nigel Cantwell, directorul organizatiei internationale Defence for Children International.
Potrivit acestuia, lipsa unor date elementare despre acesti copii reflecta lacunele sistemului de adoptii din Romania anilor ’90.
"Este un motiv legitim de ingrijorare cu privire la modul in care s-au realizat unele dintre aceste adoptii. In plus, acesti copii nu pot accesa informatii privind originea lor, ceea ce este o incalcare a drepturilor lor, potrivit articolului 30 al Conventiei de la Haga", spune Cantwell.
