Prin urmare, au trecut opt spre noua ani de inchisoare pentru Miron Cozma. Iata-l cu acte in regula din nou la lumina si, daca lucrurile vor merge asa cum se obisnuieste la noi, fostul lider al mineriadelor va intra pe usa din fata in politica, improspatand populismul romanesc cu o noua varianta, clocita pe indelete la racoare. La urma urmei, de ce nu?! Daca legea o permite, verdictele tribunalelor nu o impiedica iar bunul simt cetatenesc nu o obstaculeaza, de ce nu?!
Pana una-alta, insa, as constata un prim lucru care ma deranjeaza si care se preteaza deja discutiei publice, intrucat priveste elucidarea trecutului. La iesirea din detentie, dl Cozma si-a expus propria teorie despre mineriadele care i se imputa. Conform acesteia, a facut puscarie pentru ca si-ar fi indeplinit "datoria de lider de sindicat". "Am facut zece ani pentru ca am avut curajul sa infrunt politicienii corupti in aceasta tara…", a spus el.
De aici s-ar putea intelege ca datoria unui lider sindical in Romania postceausista, iliesciana sau cum am dori sa o mai numim, era, in viziunea lui Miron Cozma, organizarea de marsuri paramilitare asupra Capitalei, punerea in fruntea gloatelor mineresti dezlantuite, erijarea in forte de ordine sui generis care invalidau organismele legitime ale statului, atacul asupra institutiilor statului (de pilda in toamna lui 1991), violentele asupra civililor (13-15 iunie 1990), tentativele de rasturnare a guvernarii in curs (1999), atacarea si dezarmarea fortelor de ordine (la Costesti, in 1999) si alte fapte de acelasi fel. Or, lucrurile nu stau deloc asa. Toate aceste optiuni il situeaza in mod clar in afara legii pe cel care le sustine ori practica. Ele au in vedere, in esenta, abolirea normalitatii cotidiene, rasturnarea ordinii existente, constitutionale, democratice, rezultat al unor legiferari si al unor practici specifice (alegerile libere, de exemplu). Ele au drept rezultat dezvoltari anarhice, inducerea unei acute stari de incertitudine, instaurarea arbitrariului si a violentei, teroarea antidemocratica. Nu aceasta este, in mod clar, misiunea unui lider sindical, iar lupta cu mijloace specifice – altele decat cele frecventate de Miron Cozma – pentru scopuri sindicale (ameliorarea conditiilor de munca si retributie, renegocierea contractului colectiv, asigurari sociale mai bune pe seama muncitorilor din domeniu etc.) nu conduce, in nici un caz, la manifestari de tipul mineriadelor.
Cazurile de coruptie din politica pot starni in mod legitim ingrijorarea cetatenilor, dar tipul de reactie solicitat de cadrele unei gandiri si actiuni democratice nu includ nici marsuri punitive, de tip fascist, asupra Capitalei, nici molestarea unor insi intalniti intamplator pe strada, nici atacarea barajelor de politie si ale armatei. Desigur, dl Cozma s-ar putea declara maine un lider antisistem, un anarhist, un detonator al oricarei formule socotite prea frustrante pentru sine si cei din anturajul sau, oricat de restrans sau de amplu ar fi acesta din urma. Aceasta nu schimba insa lucrurile si nu este de natura de a conferi mai mult prestigiu faptelor comise de cei pe care i-a condus, nu o singura data, spre Bucuresti.
Ramane, insa, sa nu uitam, si argumentul celalalt pe care Miron Cozma l-a tot invocat in ultimii ani: buna sa credinta ar fi fost speculata de anumiti politicieni. Liderul de odinioara al minerilor l-a chiar numit pe Ion Iliescu in acest sens, atragand atentia asupra unei relatii pe care intre timp presa obosise sa o tot indice ca fiind esentiala in intelegerea producerii mineriadelor. Coresponsabilitatea in ceea ce priveste faptele savarsite – care au avut ca rezultat enorme pagube masurabile in vieti omenesti, in distrugeri materiale si in prejudicii de prestigiu aduse tarii – nu il scoate insa din cauza pe Miron Cozma. Oricat de naiv, idealist, avantat, spontan, temperamental ar fi fost, el nu putea sa nu realizeze gravitatea celor comise. Nimeni nu l-a condus de mana inspre Bucuresti si nici o boala nu i-a intunecat gandirea pana la a-l face neraspunzator de deciziile luate.
S-ar putea obiecta ca pretutindeni in lume si in istorie, tentativele de tip revolutionar presupun pagube, rasturnari, invalidari ale ordinii existente, mineriadele nefiind, astfel, eventual, decat niste ridicari proletare la lupta menite sa adanceasca revolutia izbucnita in 1989, in favoarea celor multi saraci. Daca a fost asa sau nu isi poate da insa oricine seama, intrebandu-se ce ameliorari ale situatiei saracimii au adus sau ar fi putut aduce mineriadele. Cadavre, molestari brutale, spitale si puscarii pline, fie si pentru cateva zile sau ore, au fost efectele vizibile imediat. Impunerea prin promovarea terorii si fricii in fata celor aflati in dezacord cu acea optiune a unui tip de politica si a unui climat politic lipsit de dialog, intolerant nu lasa, nici ea, loc ezitarilor.
Sa fi schimbat radical anii de detentie ideile despre politica ale lui Miron Cozma? Da, daca gheturile iernii cresc productivitatea livezilor.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
