4.1 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSpecialMircea Dumitru: Miza blocării concursului pentru directorii de școli este ca politicul...

Mircea Dumitru: Miza blocării concursului pentru directorii de școli este ca politicul să nu piardă controlul asupra școlilor

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, duminică, într-o emisiune la postul TV Digi24, că miza blocării concursurilor pentru directorii de şcoli, prin amendamentul PSD de la comisia de învăţământ a Senatului, este aceea de a nu pierde controlul politic asupra şcolilor.

Mircea Dumitru a mai spus că, dacă modificarea legii Educaţiei va fi votată de plenul Senatului până în 12 octombrie, când este programată prima probă a concursului naţional, el va fi obligat să stopeze procedura. „Dacă va ajunge să fie adoptat (amendamentul Andronescu -nr.r) până în ziua de 12 octombrie când calendarul nostru a anunţat clar că e prima probă a acestui concurs naţional organizat de minister, sigur că atunci va trebui să oprim. (…) Nu, nu am vorbit cu doamna Andronescu. Nu ştiu dacă acum, în momentul ăsta are rost să port acest dialog. Am aflat ieri, alalteieri am aflat că există această problemă, la vremea respectivă era un fel de presupune că s-ar putea să se modifice legea”, a spus ministrul. 


Citește și: Secretarul Comisiei de învățământ din Senat susține că amânarea concursului pentru directori de școli s-a decis printr-o semnătură falsă


El a adăugat că este posibil totuşi ca proiectul să fie retras în condiţiile în care reprezentantul PNL din comisie a acuzat că i-a fost falsificată semnătura care apare pe raport.

Mircea Dumitru a mai spus că este nevoie de depolitizarea sistemului, chiar dacă nu aceasta este cea mai gravă problemă a educaţiei. Întrebat ce se va întâmpla dacă legea trece în varianta PSD şi concursurile vor fi amânate pentru vara anului viitor, ministrul a spus: „În principiu, dacă se mută anul viitor, se poate spune că acest concurs nu va fi foarte corect, foarte transparent şi acuzaţiile şi uneori insinuările care au fost vehiculate cu privire la faptul că aceste concursuri sau numirile sunt condiţionate politic vor fi repetate. Aşa cum l-am gândit noi acum este foarte greu să fie aranjat politic”.

El a mai spus că aceste concursuri au fost deja amânate de „cineva” din minister, deşi erau pregătite să aibă loc în primăvara acestui an.

Ministrul a mai spus că acest control politic poate fi invocat „în momentul în care un director este numit pentru o perioadă foate scurtă, în momentul în care nu are un contract de management pe care îl obţine pe baza unui concurs public în care dovedeşte că are o capacitate de a conduce şcoala sau licerul, că vorbim aici de învăţământul preuniversitar”. Mircea Dumitru a adăugat că nu are în vedere ”un partid sau altul, când vreau şi insist că şcoala trebuie depolitizată”.

Luni, ar urma să fie discutată în Senat problema raportului comisiei de învăţământ la proiectul de modificarea a legii educaţiei, proiect la care PSD a introdus un amendament, fără nicio legătură cu obiectul de fond al propunerii legislative. Amendamentul susţinut de Ecaterina Andronescu, preşedinte al comisiei, prevede amânarea concursurilor pentru directorii de şcoli până în vara anului 2017, Senatul fiind cameră decizională.

Modificarea a fost făcută fără ca proiectul să fie, oficial, pe ordinea de zi a comisiei de săptămâna trecută. Senatorul PNL Dumitru Oprea a declarat, vineri, pentru Mediafax, că nu a semnat raportul privind iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli, insistând că proiectul a fost discutat fără a fi pe ordinea de zi a comisiei de învăţământ şi că asta e cea mai gravă „nebunie”.

 

 

 

Cele mai citite

Englezii îl vor pe Drăguș! Watford, interesată de atacantul român pentru promovarea în Premier League

Denis Drăguș, sub contract cu Trabzonspor până în 2028, ar putea părăsi echipa turcă după doar șase luni, fiind dorit de Watford, echipa de...

În 15 ani, numerarul în circulație s-a majorat de 4 ori în România. Creșteri spectaculoase și în zona euro

Numerarul în circulație a înregistrat o creștere semnificativă atât în România, cât și în zona euro în ultimii 15 ani. În România, valoarea acestuia s-a...

Dan Petrescu critică arbitrajul după remiza CFR Cluj cu FC Botoșani! „Nu au nicio scuză cei de la VAR”

Dan Petrescu și-a exprimat nemulțumirea față de arbitraj și a criticat atitudinea echipei sale în repriza secundă, după ce CFR Cluj a remizat 1-1...
Ultima oră
Pe aceeași temă