Fotograful Dragoş Lumpan şi-a lansat ieri cea de-a doua ediţie a albumului „Ultima transhumanţă“, lucrare ce urmăreşte viaţa de zi cu zi a ciobanilor de azi, poate ultimii reprezentanţi ai unei meserii ce datează de la începuturile omenirii.
Volumul însumează 5 ani de cercetare, 6 ţări studiate, 400.000 de kilometri parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore de material filmat şi 100 de ore de înregistrări audio despre dispariţia unui mod de viaţă milenar.
“Am început acest proiect din curiozitate. Mergând cu trenul sau cu maşina, am văzut pe câmp oi; lângă oi e şi câte un cioban. Şi am fost curios să aflu câte ceva despre ciobani. Unde dorm, ce mănâncă, ce fac toată ziua, tot anul… Spre exemplu, unii ciobani merg zi de zi cu oile, sute de kilometri într-un an, dorm unde îi prinde noaptea, sub cerul liber, indiferent de anotimp. Trăiesc într-o altă lume, într-un alt timp, într-un calendar cvasi-cosmic. Ce am descoperit pe parcursul studiului este însă tocmai dispariţia transhumanţei. De aici şi titlul proiectului, «Ultima transhumanţă». Asistăm la dispariţia unui mod de viaţă. Ciobanii nu vor să mai fie ciobani. Sau cel puţin nu vor să mai meargă la drum zi de zi, an de an, toată viaţa. E mai mult decât o meserie, e un mod de viaţă greu, foarte greu”, şi-a explicat Dragoş Lumpan demersul artistic.
„Limba“ internaţională a ciobanilor
Cercetarea artistului s-a întins pe mai multe arii geografice: România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Turcia.
“După ce am umblat 5 ani şi am mers în 6 ţări – suficient cât să fac înconjurul Pământului -, am aflat un lucru care tot timpul a fost şi este aici: noi, în România, avem oameni frumoşi, locuri frumoase, animale frumoase. Nu ne rămâne decât să observăm această frumuseţe şi să ne bucurăm de ea”, spune Dragoş Lumpan.
Dragoş Lumpan are în plan şi finalizarea unui film despre păstorit, pornind de la materialele video adunate în timpul călătoriilor. “Încă lucrez la postproducţia variantei finale a filmului. Prima variantă a filmului Transhumanţa am prezentat-o în 2011 la Târgul de artă din Istanbul. Dar după aceea am mai filmat câteva secvenţe. Aşa că acum lucrez la varianta finală a filmului.”
De la fotografie la film
Producătorul peliculei lui Lumpan, Lucian Georgescu, managing partner GAV, se declară şi el un fan al fotografului: “Proiectul etno-sociologic este superb, comparabil cu filmul «Nanook of the North» al lui Flaherty, care vorbeşte despre o civilizaţie pe cale de dispariţie. Nu îndrăznim să îi cerem lui Dragoş să termine şi filmul – opera aceasta este perfectă neterminată şi, mai ales, astfel are şarmul inconfundabil al oricărei opere semnate Lumpan. Noi, cei de la GAV, îi vom fi întotdeauna alături, pentru că nu finalul e important, ci drumul, măcar atât am învăţat şi noi din road movies. Nu rataţi întâlnirea cu un artist discret şi talentat cum puţini mai sunt astăzi”.
Proiectul s-a bucurat de o amplă expunere în presă. De pildă, Caroline Juler, artist vizual, autoarea ghidului “Romania” – National Geographic, nota: ”Lumea pare a fi mereu în grabă, cu o viteză tot mai frenetică. Avem mai puţin timp pentru noi şi cei din jur şi mai puţin timp să ne gândim la ceea ce contează cu adevărat. Există însă o portiţă. Oamenii care îşi organizează viaţa după legile pământului reprezintă o resursă umană preţioasă şi acesta este unul dintre nenumăratele motive pentru care fotografiile lui Dragoş Lumpan sunt valoroase. El ştie că nu poate schimba nimic, dar pur şi simplu atrăgând atenţia asupra fenomenului, care până şi pentru Ţara Galilor este arhaic, el contribuie de fapt la supravieţuirea acestui mod de viaţă”.
În timp ce Martin Hochleitner, director al Landesgalerie Linz, profesor la University of Applied Arts în Viena, asemăna fotografiile lui Dragoş Lumpan cu picturile lui Caravaggio.
Regulile strămoşeşti, respiraţia pământului, ritmul aproape liturgic al vieţii omului aflat în comuniune cu natura, toate acestea îi pot părea unui ”spectator” urban anacronice şi, cu toate acestea, fotografiile ciobanilor cu oile lor nu pot să nu apese pe un buton la care cu toţii suntem sensibili: dorul după copilăria pierdută a omenirii.
