26.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSpecialMinori forţaţi să cerşească

Minori forţaţi să cerşească

Doi soţi au fost arestaţi preventiv de către procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că şi-au obligat cei patru copii, dintre care trei minori, să cerşească în municipiile Alba-Iulia şi Blaj şi să se prostitueze.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Voina, în vârstă de 47 de ani, şi a Mariei Voina, de 49 de ani, din municipiul Blaj, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol şi incest.

Cei doi soţi sunt acuzaţi că obţineau zilnic sume de bani din exploatarea sexuală sau prin obligarea la practicarea cerşetoriei a celor patru copii ai familiei, dintre care trei minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani.

„Minorii erau obligaţi să cerşească în municipiile Alba-Iulia şi Blaj, fiind supuşi unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea inculpaţilor sumele de bani pretinse”, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al DIICOT.

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Voina că a întreţinut, „prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa”, raporturi sexuale cu fiicele sale, dintre care una minoră, în vârstă de 13 ani. Aceasta era obligată să se prostitueze şi să le predea celor doi sumele de bani obţinute.

Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor doi soţi pentru o perioadă de 29 de zile, la propunerea procurorilor DIICOT.

 

Cele mai citite

Pariez pe Ostaș!

Dacă lipsește ceva României actuale este instituția anticipării. Hazardul ne guvernează. Mișcările în cercurile politice sunt predictibile, dar nu proiective. Sigur că nu deplângem...
Ultima oră
Pe aceeași temă