2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Sarbu incaiera Guvernul cu sindicatele

Ministrul Sarbu incaiera Guvernul cu sindicatele

Cabinetul Boc neaga ca ar fi taiat cu 40% coeficientii de ierarhizare prevazuti in grila unica de salarizare a bugetarilor. Informatia potrivit careia Guvernul ar fi "muscat" din salarii, lansata de ministrul Sarbu, i-a infuriat pe sindicalisti, care au amenintat ca vor iesi in strada.

Premierul Emil Boc a negat ieri micsorarea cu 40% a coeficientilor de ierarhizare prevazuti in grila unica de salarizare a bugetarilor, indelung negociata cu sindicatele, contrazicandu-l astfel pe ministrul Muncii, Marian Sarbu, care confirmase ajustarea grilei, ca urmare a dezbaterilor din Guvern. "Afirmatia ca scad salariile cu 30-40% este falsa. O asemenea discutie nu a avut loc", a ripostat premierul Boc. seful Guvernului a tinut sa risipeasca totodata confuzia creata in randul opiniei publice de anuntul micsorarii salariilor, afirmand ca "nici un salariu nu va scadea in raport cu cele existente", prin aplicarea de pe 1 ianuarie 2010 a grilei unice cu 15 trepte de salarizare.  Emil Boc a declarat ca a cerut Ministerului Finantelor Publice sa evalueze pana marti grila unica, urmand ca proiectul acesteia sa fie lansat in dezbatere publica p 1 iulie. "In toamna vom lua decizia politica privitoare la promovarea acestui act normativ", a conchis seful Guvernului.

Anuntul potrivit caruia in sedinta de guvern de miercuri Executivul ar fi "muscat" 40% din salariile prevazute in grila unica, pe fondul austeritatii bugetare, a generat reactii sindicale virulente. "Daca s-a modificat proiectul de lege pe care noi l-am convenit cu Guvernul, vor fi reactii negative din partea sindicatelor, actiuni de strada si chiar greva generala.  Nu vom face nici o derogare de la principiile de constructie legate de salarizare", a declarat Bogdan Hossu, presedintele confederatiei Cartel Alfa. Alti sindicalisti au pronosticat chiar caderea Cabinetului Boc din cauza mutilarii grilei. Printre cei mai suparati sindicalisti au fost cei din educatie. Reprezentantii Federatiei "Spiru Haret" au apreciat ca, prin gestul de a reduce "pe sest" salariile negociate, Guvernul "calca in picioare" toate negocierile, protocoalele si conventiile incheiate cu organizatiile sindicale, punandu-i pe salariati in fata unei "avalanse de minciuni" si batjocorindu-i.

 

Daca Guvernul va reduce cu 40% salariile, profesorii vor face greva generala si vor iesi in strada, a avertizat Marius Nistor, presedintele executiv al "Spiru Haret". La randul sau, Anton Hadar, lider al Federatiei "Alma Mater", a declarat ca scaderea cu 40% a coeficientilor propusi in grila unica de catre Ministerul Educatiei si de sindicate ar fi o "tampenie", deoarece aceasta miscare ar insemna ca noile salarii ar fi la nivelul celor de acum. "Noi nu putem sta cu mainile in san la un astfel de anunt, dar nu era cazul sa se genereze astfel de tensiuni intr-o perioada si asa destul de incordata. Nu inteleg care a fost scopul acestui anunt", a marturisit liderul "Alma Mater".

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, s-a declarat insa multumit de lefurile prevazute in noua grila unica pentru angajatii din sanatate, sustinand ca medicii primari ar putea beneficia de o majorare a veniturilor de peste 60%, ajungand astfel la 5.800 lei lunar. Dupa inflamarea scandalului cu sindicalistii, ministrul Muncii, Marian Sarbu, a negat reducerea cu 40% a coeficientilor de ierarhizare salariala de catre Guvern, punctand doar ca acestia ar putea fi "ajustati" pana la un nivel mai sustenabil. Sarbu nu a dorit sa evalueze  in cifre nivelul "ajustarii", aratand doar ca "grila unica ramane in negociere".

Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă