Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat miercuri seară, la TVR, că au fost parcurse toate etapele standard ale unei anchete în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic, însă nu a fost descoperit „agentul etiologic”, ci acesta este doar „bănuit”, transmite Agerpres.
„În acest moment tratăm consecinţe, tratăm complicaţii ale unei boli ale cărei cauze le bănuim, dar nu le-am putut dovedi prin anchetele epidemiologice, prin investigaţii în tentativa de stabili un diagnostic etiologic, deci a cauzei care a produs îmbolnăvirea. S-au parcurs toate etapele standard ale unei astfel de anchete, dar iată nu avem agentul etiologic, îl bănuim deoarece ştim că această boală este consecinţa agentului care a fost prezentat”, a afirmat ministrul. Potrivit acestuia, copiii s-au îmbolnăvit de la o bacterie care se găseşte în materii fecale, în mizerie.
Demnitarul a spus că raportarea cazurilor a fost tardivă, deşi regula în astfel de situaţii prevede un termen de 24 de ore. „Cu cât ne îndepărtăm de un astfel de eveniment, probabilitatea de a pune în evidenţă agentul patogen scade. Regula spune că astfel de situaţii trebuie raportate în decurs de 24 de ore. (…) Sunt revoltat fiindcă le luăm totul a la lejer în sensul în care nu raportăm şi asta probabil se întâmplă în diferite situaţii, zicând că nu o să se întâmple nimic. Asta este probabil logica sau mă gândesc că este genul de logică ‘lasă-mă să te las, nu se va întâmpla nimic’. Şi uită-te că se întâmplă şi se pot întâmpla drame ca aceasta. Asta dovedeşte că modul acesta este absolut incalificabil”, a declarat reprezentantul MS.
Patriciu Achimaş-Cadariu a mai spus că în urma unui concurs organizat pentru ocuparea postului de director la DSP-uri, din 13 persoane doar 3 au trecut examenul scris. „Am organizat inclusiv concursuri la DSP-uri, au fost 13 locuri, 3 persoane au trecut de examenul scris. Din 13 oameni, doar 3 şi-au luat scrisul. Ca director de direcţie sanitară nu este neapărat un salariu mic, dar sigur este şi responsabilitate şi cineva trebuie să îşi asume responsabilitatea. Dacă fugim de responsabilitate şi dacă tratăm lucrurile cu superficialitate, acesta este rezultatul, 3 din 13”, a afirmat ministrul Sănătăţii.