Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a verificat, luni, stadiul lucrărilor de reabilitare şi reamenajare ale blocului operator central şi ale maternităţii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), o investiţie de peste un milion de euro a Ministerului Sănătăţii.
“Sunt două investiţii importante realizate de Ministerul Sănătăţii la SUUB, finalizate deja în proporţie de 70-80%. Cele mai avansate sunt lucrările de la maternitate. Sunt mulţumit că anul acesta vom finaliza reabilitarea unui număr de 6 maternităţi începute în anii 2005 prin proiectul Băncii Mondiale. Două din maternităţi sunt în Bucureşti ceea ce ne ajută să rezolvăm problema privind lipsa locurilor la Terapia Intensivă pentru nou-născuţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Lucrările la Blocul Operator, dar şi la nivelul etajelor 3 şi 4 din corpul A3, acolo unde se află unitatea materno- fetală cu spaţii destinate actului chirurgical la naştere şi cazării pacientelor vor fi finalizate la începutul lunii decembrie 2014, conform raportărilor SUUB.
Ministrul Sănătăţii a analizat împreună cu reprezentanţii conducerii SUUB posibilitatea înfiinţării, după 1 ianuarie 2015, a unei secţii care să rezolve urgenţele în chirurgia cardiacă.
Programul de chirurgie a cordului poate fi dezvoltat la SUUB după ce în echipa medicală a fost cooptat un medic care s-a întors din Germania.
În acest sens, Nicolae Bănicioiu a discutat cu managerul unităţii, prof.dr. Cătălin CÂRSTOIU şi despre deblocarea unui număr de posturi pentru medici chirurgi şi personal auxiliar de chirurgie cardiacă.